Cine nu e gata

Eram în vizită pe la cinema și am zis să trag o vizită la acest – Cine nu e gata, un film românesc regizat de Florian Aron Anghel.

SINOPSIS

Victoria (Ioana Budu), fostă directoare de resurse umane, ajunge într-un punct critic al vieții sale, copleșită de stresul de la muncă și de lipsa de sens în carieră.

Deziluzionată de mediul corporatist și de rigiditatea acestuia, ea decide să o ia de la capăt ca career coach.

Însă metodele sale se abat mult de la convențional: recurge la constrângere, presiune psihologică și tactici extreme pentru a „motiva” clienții — inclusiv blocarea accesului la telefoane sau punerea acestora în situații-limită.

Pe măsură ce încearcă să-și recapete controlul asupra propriei vieți și să îi „salveze” pe alții, Victoria se pierde tot mai mult între intenții bune și comportamente abuzive.

EXECUȚIE

În primul și cel mai important rând, trebuie să remarc originalitatea premisei. De menționat că avem parte de o adaptare după cartea omonimă scrisă de Iulia Nani.

Nu avem parte de vreo poveste legată de regimul de tristă amintire, drame de familie, avorturi sau comedii ofilite cu influenceri, în care umorul se bazează numai pe introducerea și scoaterea organelor inferioare.

Cine nu e gata abordează un subiect cât se poate de modern și ancorat în trista realitate a noastră, reprezentând un adevărat semnal de alarmă.

Acest efect de burnout și această presiune criminală se regăsesc nu doar în mediul de muncă, ci peste tot (facultate, viața de zi cu zi, presiune din partea apropiaților).

Din păcate, recunosc că m-am regăsit și încă mă regăsesc în poveștile personajelor.

Fie în câteva internshipuri de pe parcursul facultății, unde eram abordat cu clasica întrebare: „Poți să mai rămâi puțin peste program?”

Chit că eram doar în internship, iar sarcinile cruciale trebuiau livrate de către angajații firmei. Dar vorba aia: „Nu strică un sclav în plus, nu-i așa?!?”

De asemenea, chiar și acum, după ce am terminat facultatea, m-am lovit de această junglă, iar acest iad pornește încă de la interviurile de angajare sau din procesul de aplicare pentru joburi:

„Ești dispus să lucrezi și peste program?”

„Păi, oricum nu am ce să te întreb, că nu prea ai experiență…”.

Sau eram rugat, pe lângă activitatea de bază, să mai fac și altele care nu țineau de fișa postului – pe principiul: dacă se poate, tot eu să centrez, tot eu să dau cu capul și tot eu să scot mingea din poartă.

Evident, ,,TINERETUL NU-ȘI DOREȘTE SĂ LUCREZE, VOR MUNCĂ PUȚINĂ ȘI BANI MULȚI! ”.

Nu, nu ne dorim lapte și miere, doar un pic de respect și dorința voastră de a ne lăsa să ne integrăm în piața muncii, că suntem dispuși și dornici să învățăm.

Iar, în contextul filmului, dintr-un anumit punct intervine Victoria, care își îndeamnă clienții să spună stop și să nu plece capul în fața superiorilor.

Însă clienții Victoriei sunt cam reticenți și timizi în urma discuțiilor – totul pornind, evident și logic, din teama ca aceștia să nu-și piardă locurile de muncă.

De aici, filmul capătă o altă valență, deoarece Victoria, interpretată impecabil de Ioana Budu, apelează la niște metode ceva mai extreme și neortodoxe.

Iar interpretarea Ioanei Budu, în concordanță cu transformarea personajului ei, a dus la o Harley Quinn în adevăratul sens al cuvântului – un Joker feminin. Mi-a plăcut maxim performanța ei – E fragilă emoțional, explozivă, delulu la creier, fără inhibiții dar și foarte comică.

Fără să fiu lingușitor, dar în zona de film comercial, e printre cele mai mișto și originale personaje pe care le-am văzut în peisajul nostru. 

Din punct de vedere regizoral și tehnic, aici e o sabie cu două tăișuri.

Imaginea, montajul, costumația, încadrarea, cromatica și modul de construcție al cadrelor sunt meticulos executate – ba chiar, toate aceste elemente conferă un aer cât se poate de modern peliculei.

Însă, cea mai mare bubă a filmului este partea de sunet.

Se simte și se aude destul de rău fractura între sunetul captat la locație și cel tras din studio – mai ales când vine vorba de liniile de dialog, în special între cele rostite în română și în engleză.

Sunt momente în care sunetul se află la un nivel mediu și optim, alte momente în care cred că se ducea direct în linia roșie.

Deși cel care a ales coloana sonoră are un suc de la mine, că m-a uns pe suflet cu acele melodii în care chitara cu distors făcea ravagii pe fundal, la fel de multe ravagii (dar în sens negativ) mi-au creat urechii, din cauza momentelor în care muzica era dată la un volum incredibil de ridicat.

NOTĂ

Îmi pare rău de aspectul sonor, că altfel m-aș fi dus cu o notă mai sus.

Dar, per total, Cine nu e gata, pentru un film de debut în lungmetraj, e un produs drăguț și care vine cu un aer proaspăt și modern în cinematografia autohtonă.

O spun și o mai repet: avem nevoie de cât mai multe proiecte de acest gen.

Este un îndemn către noi – să fim mult mai curajoși și stăpâni pe noi înșine, să renunțăm la mentalitatea de sclavi și să știm să spunem și un tare, și un răspicat NU.

Nu sunt adeptul tânjelii și al mentei frecate de la începutul până la sfârșitul programului, însă sunt adeptul muncii și al seriozității care trebuie executate NUMAI ȘI NUMAI ÎN TIMPUL PROGRAMULUI.

P.S.: Deși nu vreau să fiu rău, mă irită când văd ipocrizia publicului român, care este exasperat până peste cap atunci când primește în cinematografe drame românești despre comunism, familii despărțite și tot felul de medii precare, sau comedii cu influenceri.

Dar când vine vorba de o astfel de producție – sau cum a fost Hoții de subiecte – DIRECT: MARE PUSTIETATE ÎN SĂLI.