Anul 1988 ne aducea Rain Man, un film care avea să câștige 4 Premii Oscar, inclusiv cel pentru Best Picture.
SINOPSIS
Charlie Babbitt (Tom Cruise), un tânăr afacerist arogant și oportunist din Los Angeles, descoperă, după moartea tatălui său înstrăinat, că a fost lăsat aproape fără nimic din moștenire.
Întregul patrimoniu de trei milioane de dolari a fost lăsat în grija unei instituții medicale. Furios și intrigat, Charlie află că beneficiarul este fratele său mai mare, Raymond (Dustin Hoffman), despre a cărui existență nu știa nimic.
Raymond este un bărbat autist cu savantism – are o memorie extraordinară și abilități matematice impresionante, dar are dificultăți majore de comunicare și socializare. Locuiește într-un institut din Cincinnati, unde a fost internat de mic.
EXECUȚIE
Filmul a fost un adevărat eveniment istoric, deoarece vorbim pentru a doua oară în istorie când discutăm despre un câștigător de Best Picture, cât și un câștigător de Urs de Aur al Berlinalelor.
Aș zice că Berlinalele treceau printr-o perioadă de glorie supremă, deoarece fix cu un an înainte de Rain Man, același scenariu se repeta cu filmul The Last Emperor.
Dar haideți să revenim la filmul de față.
La suprafață, este un road movie care urmează formula clasică: doi oameni foarte diferiți pornesc într-o călătorie și se transformă pe parcurs.
Dar în profunzime, filmul este o meditație asupra diferenței și redescoperirii – a sinelui, a familiei, a valorilor umane autentice, iar această pată deosebită este dată de subiectul dureros, adică cel al persoanelor cu autism.
Ce este interesant e faptul că regizorul Barry Levinson vine cu o viziune mai diferită și mai colorată a acestei teme, deși discutăm despre o dramă get-beget, totuși, nu discutăm despre un generator cataclismic dramatic, mai ales că sunt și niște momente destul de amuzante.
Raymond Babbitt nu este tratat nici ca un mister, nici ca o victimă tragică.
Filmul nu transformă autismul într-un pretext dramatic pentru izbucniri lacrimogene sau momente de catharsis forțat.
Dimpotrivă, regizorul Barry Levinson și scenariștii aleg să arate autismul așa cum este trăit: o formă diferită de a percepe lumea, cu limite și particularități reale, dar și cu demnitate.
Raymond are rutine stricte, preferințe rigide, crize în fața schimbării, dificultăți de contact vizual sau exprimare afectivă. Toate aceste trăsături sunt prezentate fără judecată, fără melodramă, fără a cere milă. Nu este „un caz”, ci o persoană.
De asemenea, întâlnim un Raymond care posedă un IQ colosal, un coeficient de IQ la care, realist vorbind, cred că visăm cu toții, acesta reușind să rezolve instant probleme de matematică, logică, are o intuiție incredibilă, PUR ȘI SIMPLU ESTE UN GENIU, doar că, din păcate, este un inadaptat social.
Cât despre Charlie… Este un tânăr afacerist egoist și frustrat, cu o personalitate impulsivă, pragmatică, uneori manipulatoare și demnă de un cocalar de Ferentari care caută succesul rapid, validare și bani, acesta nedând doi bani pe persoanele dragi din jurul lui.
Filmul este despre miracole, transformare și schimbare, însă spre deosebire de majoritatea clișeelor, aceste elemente nu gravitează în jurul persoanei cu probleme, de fapt, avem o persoană cu probleme.
Însă nu, persoana care are probleme nu este Raymond, ci fix Charlie.
Filmul nu încearcă să creeze o armonie falsă între cei doi frați. Nu ajung să „se înțeleagă perfect”, nu ajung ca la final să primească titlul istoric de CEI MAI BUNI FRAȚI PE VIAȚĂ.
Dar ceea ce construiește este o punte de recunoaștere reciprocă, în ciuda imposibilității unei comunicări convenționale. Charlie învață că iubirea nu înseamnă a schimba pe cineva – ci a fi prezent lângă el, în ritmul lui, în limitele lui.
Pentru că, la bază, Rain Man este o poveste despre empatie, înțelegere și iubire față de aproape.
Dustin Hoffman face rolul vieții și, de departe, printre cele mai epice și incredibile interpretări actoricești din istoria umanității.
Totul este calibrat cu o finețe clinică, dar încărcată de umanitate. Nu vedem un actor „mimând autismul”, ci un om care trăiește în propriul său univers interior, logic, izolat, dar constant.
Hoffman a lucrat îndeaproape cu doctorul Darold Treffert, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în savantism și autism.
A studiat nu doar simptomele clinice, ci și nuanțele comportamentale subtile: cum merg, cum privesc, cum vorbesc, ce ritualuri au persoanele cu autism de tip savant.
Întregul antrenament durând doi ani, perioadă care a condus mai departe la un Premiu Oscar câștigat pe mare merit și intrând clar în paginile de istorie ale cinema-ului.
Lângă el este și Tom Cruise, care demonstrează că este un actor de mare calibru, acesta aflându-se atunci într-o perioadă de glorie, neintrând încă-n costumul lui Ethan Hunt din Misiune Imposibilă.
Ghinionul lui Tom Cruise este că a fost eclipsat de Dustin Hoffman, deoarece mi se pare că nu e băgat deloc în seamă când vine vorba despre această peliculă. Sau, mai bine zis, nu în de-ajuns de băgat în seamă pe cât ar merita.
NOTĂ
Rain Man ne învață că empatia nu înseamnă „să simți ca celălalt”, ci să-l respecți chiar dacă nu-l înțelegi pe deplin.
Și că înțelegerea reală nu schimbă celălalt – ci te schimbă pe tine.
Chiar nu am ce să reproșez acestui film, fiind un roller coaster emoțional, pentru că am și râs copios pe parcursul poveștii, dar am și vărsat câteva lacrimi la final.
Sub aparența unui road movie clasic și a unei relații între doi frați extrem de diferiți, filmul ascunde o meditație matură asupra acceptării celuilalt, asupra modului în care iubirea se naște nu din înțelegere rațională, ci din prezență și disponibilitate.
Rain Man este, în cele din urmă, un film despre cum învățăm să fim oameni – nu în ciuda diferențelor, ci tocmai prin ele.
