În 1977, cinematografia a fost zguduită de două cutremure SF, cel mai puternic fiind, fără îndoială, cel produs de George Lucas cu al său Star Wars.
Totuși, un cuvânt solid de spus a avut și Steven Spielberg, prin Close Encounters of the Third Kind.
SINOPSIS
Filmul urmărește povestea lui Roy Neary (Richard Dreyfuss), un muncitor obișnuit care are parte de o experiență inexplicabilă atunci când este martor la apariția unui OZN.
După această „întâlnire de gradul trei”, viața lui Roy se schimbă complet: devine obsedat de anumite viziuni și forme misterioase, care îl determină să caute răspunsuri, chiar cu prețul relațiilor cu familia și prietenii.
În același timp, în alte colțuri ale lumii, și alte persoane trăiesc fenomene stranii, iar o echipă internațională de oameni de știință încearcă să descifreze semnalele transmise de o inteligență extraterestră.
Obsesia lui Roy și investigațiile experților converg spre Devil’s Tower, un monument natural izolat, unde urmează să aibă loc un contact istoric.
CONTEXT SOCIAL, ISTORIC ȘI POLITIC
Filmul își are rădăcinile în imaginația și sufletul lui Spielberg, fiind realizat din pasiunea regizorului pentru OZN-uri și tot ce ține de spațiul extraterestru. Ca să-l citez pe titanul regizor: „Un film din dorința de a crede că nu suntem singuri în univers.”
Filmul apare în 1977, exact în perioada în care subiectul OZN-urilor atinsese un vârf de popularitate: între paranoia Războiului Rece, fascinația pentru spațiu (mai ales odată cu misiunile Apollo) și interesul mediatic pentru cazuri precum Roswell (1947).
De altfel, cea mai mare și mai lungă conferință de presă la Pentagon după al Doilea Război Mondial a avut loc în iulie 1952, când o serie de obiecte neidentificate au fost detectate deasupra Washingtonului, D.C.
Începând cu anii ’70–’80 și apoi cu un nou vârf în 2020-2021, Pentagonul și serviciile de informații americane au fost obligate de Congres să raporteze public și să declasifice sute de dosare din acest spectru, ceea ce a dus la publicarea unor rapoarte care vorbesc clar despre apariția unor fenomene fără explicație umană.
La realizarea filmului Close Encounters of the Third Kind a participat, în rol de consultant științific, un fost oficial cu legături guvernamentale directe: Dr. J. Allen Hynek.
A fost consilier științific pentru Forțele Aeriene ale SUA în cadrul proiectelor Sign, Grudge și Blue Book – adică exact acele investigații oficiale asupra fenomenelor OZN derulate de guvernul american începând cu anii ’40-’50.
De asemenea, la producția filmului au mai participat și alți foști oficiali care au lucrat pentru Guvernul SUA, dar care au dorit să-și păstreze anonimatul.
EXECUȚIE
Acum, să vorbim despre filmul propriu-zis.
Abordarea lui Spielberg este cât se poate de realistă și verosimilă. Nu avem parte de horror sau acțiune tipică, cu extratereștri prezentați ca amenințare iminentă, ca ființe dornice să invadeze și să cucerească Pământul.
În acest caz, atât omul, cât și extraterestrul sunt puși, oarecum, pe același plan, vorbind de două tabere cu același scop: CUNOAȘTEREA.
Spre deosebire de multe filme ale epocii, unde necunoscutul este sinonim cu violența sau distrugerea, Close Encounters propune o viziune optimistă, în care curiozitatea și deschiderea devin punți de legătură între lumi.
Fiecare parte pornește la drum cu temeri, neînțelegeri și așteptări, dar și cu o nevoie profundă de a comunica, de a depăși barierele necunoscutului.
Simbolic, comunicarea prin muzică devine puntea universală, limbajul care anulează diferențele și apropie cele două civilizații.
Astfel, Spielberg propune o perspectivă umanistă asupra „celuilalt”: nu frica, ci dorința de a înțelege este motorul evoluției – atât pentru om, cât și pentru extraterestru.
Așadar, filmul nu vorbește doar despre întâlnirea cu o altă formă de viață, ci despre întâlnirea cu necunoscutul din noi înșine și din univers – o întâlnire unde ambele părți devin exploratori, tânjind după dialog și sens.
Filmul este structurat pe două planuri narative, care se intersectează și merg apoi pe același traseu: Roy și Jillian (Melinda Dillon).
Roy e figura exploratorului, a omului „chemat” spre ceva mai mare decât sine, chiar cu prețul alienării față de cei dragi.
Pentru el, căutarea capătă o notă existențială; este împins să sacrifice aproape totul pentru a ajunge la sursa misterului, iar parcursul lui devine o metaforă a trezirii interioare, a dorinței de a transcende limitele cotidiene.
Jillian Guiler, în schimb, este condusă de dragostea maternă: fiul ei trece printr-o experiență teribilă, iar întreaga ei poveste este una a căutării pline de curaj, disperare și devotament. Spre deosebire de Roy, motivația ei este profund umană și emoțională.
Așadar, deși călătoria lor este comună, fiecare are propriile interese: el caută răspunsuri la întrebări care-l bântuie de o viață, ea vrea regăsire, curaj și protecție.
Din punct de vedere vizual și tehnic, Close Encounters este un tur de forță. Deși e din 1977, am rămas șocat de efectele speciale, care, chiar dacă s-au învechit puțin, încă arată fabulos.
Coloana sonoră semnată de John Williams, cu motivele sale inconfundabile, devine un personaj în sine; în contextul acestui film, chiar putem spune că muzica devine limbaj universal.
Doamne, ce an istoric pentru John Williams… Close Encounters of the Third Kind și Star Wars: Episode IV – A New Hope.
NOTĂ
Sincer, nu pot spune că m-a dat pe spate din prima, dar ultima jumătate de oră din film este de arhivă, de-a dreptul istorică – o adevărată capodoperă regizorală, vizuală și muzicală.
Cred că această aparentă lipsă de interes pe parcurs e intenționată de Spielberg, care vrea să te facă sceptic, confuz, aproape împotriva fenomenelor OZN, doar pentru ca finalul să vină ca o lovitură de grație: Așadar, este real!
Este, până la urmă, o invitație la cunoaștere, cercetare, deschidere și visare. O poveste care te provoacă să lași la o parte scepticismul și egoismul și să te întrebi dacă nu cumva… nu suntem chiar singurele ființe din univers.
În continuare sunt în șoc când văd că Annie Hall-ul lui Woody Allen a spulberat atât acest film, cât și capodopera lui George Lucas din acel an la Premiile Oscar.
