#126 IMDB 

*CLASAMENTUL 250 IMDB ESTE RECENZAT LA ACTUALIZAREA DE LA 1 MAI 2024

Der Untergang este un film german din 2004 care prezintă ultimele zile din viața conducătorului nazist, Adolf Hitler.

SINOPSIS

Filmul ilustrează ultimele zile ale regimului nazist, în care Adolf Hitler (Bruno Ganz) se află într-un buncăr din Berlin, înconjurat de urmele colapsului total al Reich-ului.

În această perioadă sumbră, Hitler devine din ce în ce mai izolat și paranoic, în timp ce soldații și civilii din jurul său încearcă să facă față presiunilor unui război pierdut.

Traiectoria sa, de la furie și refuzul de a accepta realitatea, până la disoluția completă, este contrastată cu viața celor din jurul său, care sunt nevoiți să facă față situației dezastruoase.

EXECUȚIE

Ce s-ar mai putea spune despre cea mai reprezentativă icoană a răului nazist din istorie, Adolf Hitler – pictorul austriac?

Realist vorbind, la capitolul crime și masacre aflate la inventar, Hitler a fost un copil pe lângă alți dictatori din istoria umanității, DAAAR, nebun și labil psihic este ăla care-l duce la rangul de erou patriot pe tiranul nazist.

Filmul este unul biografic, dar cu o abordare mai deosebită, povestea fiind spusă din perspectiva lui Traudl Junge (Alexandra Maria Lara), secretara personală a lui Adolf Hitler.

Ea este, de fapt, unul dintre personajele principale ale filmului și servește drept punct central de vedere asupra evenimentelor ce se desfășoară în buncărul de sub Berlin, în ultimele zile ale regimului nazist.

În mare parte, filmul se bazează pe psihologia umană și pe degradarea interioară a individului.

De exemplu, secretara lui Hitler, care la început emană o bună dispoziție și devotament față de Führer, începe ulterior, după ce ia contact cu atrocitățile războiului și ideologia nazistă, să treacă printr-o criză existențială.

Prin perspectiva Traudl Junge, filmul subliniază, de asemenea, tema culpabilității și a ignorării, reflectând modul în care multe persoane au preferat să rămână în orbita regimului, incapabile sau nesimțind nevoia de a se opune.

Același lucru se întâmplă și cu Adolf Hitler. Regizorul nu vrea să ni-l prezinte sub imaginea unui sfânt pe care să-l jelim, dar ne oferă și latura sa umană, cea din care se dezbracă de uniforma nazistă.

Regizorul reușește magistral să facă acest lucru încă din primele momente cu acesta.

Când apar primele cadre cu Hitler, mă așteptam să scoată un răgnet puternic de îngheț, iar eu să mă ridic în picioare și să iau poziția de drept.

Însă mare mi-a fost surpriza când am auzit un ton mieros și cald și am observat o mână blândă, dornică de a face cunoștință, întinsă către doamnele care așteptau să devină secretarele lui.

Ne sunt abordate subiecte precum responsabilitatea individuală, moralitatea și conștiința într-o perioadă de teroare colectivă.

Am găsit filmul ca pe o mică extensie a filmului The Pianist (Actul III, regizat de Polanski), iar prin cele două filme descoperim oameni care, chiar dacă erau membri ai regimului, nu erau adepți ai acestuia, care erau totuși dornici de vărsare de sânge.

Aș spune că întrebarea supremă a acestei producții este următoarea: Adolf Hitler s-a născut pentru a fi un demon al umanității sau reprezintă el un rezultat al cancerului nazist?

Pur și simplu sunt momente în care mă uitam la el și-mi ziceam: „Bă, nu cred că mi-ar fi frică de mustăcios dacă aș sta cu el la o pizza.”

Dar asta nu-l scuză de atrocitățile comise, nu-l scuză de obsesia sa de putere și de stăpânire a Europei, luptă pentru care nu a acceptat înfrângerea, iar acest lucru l-a condus la o degradare apocaliptică a psihicului său.

Dacă Führer-ul mai prezenta niște laturi oarecum mai umane, ei bine, Joseph Goebbels (Ulrich Matthes), ministrul propagandei, reprezintă fanaticul dedicat total regimului, care, în ciuda realității evidente, rămâne ferm în loialitatea față de Führer.

Deciziile sale, inclusiv omorârea soției și copiilor săi, reflectă devotamentul extrem față de ideologia nazistă și față de Hitler, chiar în fața descompunerii totale a acestui sistem.

Actoria este de proporții istorice, nu pot înțelege cum Bruno Ganz nu a fost nici măcar nominalizat la Premiile Oscar pentru rol. Pentru nicio secundă nu am văzut un actor, l-am văzut Führer-ul celui de-al Treilea Reich.

NOTĂ

Regia este executată printr-o viziune claustrofobă, imagine închisă ca ton, violență exacerbată la fiecare pas – toate acestea portretizând cu măiestrie mediul infect și sumbru prin care umanitatea a trecut acum ceva timp.

Un film despre puterea și fragilitatea regimurilor totalitare, despre urmele lăsate de ideologiile distructive și despre cum se poate descompune un sistem construit pe cultul personalității și manipularea maselor.

Departe de a fi doar o dramă despre un lider și sfârșitul său, filmul este o lecție despre natura umană, despre cum putem deveni complice la atrocități atunci când alegem să ignorăm propria conștiință.

O poveste despre cum ideologiile extremiste nasc monștri, iar din păcate, repercusiunile se simt și în perioada noastră, cu oameni nostalgici după totalitarism și care cântă citate rostite de cei mai mari monștri din istoria mondială.

Cât despre autenticitatea filmului : PROCENTAJ 1000% – La scenariu a participat chiar și Traudl Junge, cea reală, care a povestit cu lux de amănunt ce s-a întâmplat.