Paul W.S. Anderson revine cu un film de proporții epice, o operă despre care se vor scrie pagini de istorie – In the Lost Lands.

SINOPSIS

În centrul poveștii se află vrăjitoarea enigmatică Gray Alys (Milla Jovovich), o figură temută și căutată pentru capacitatea sa de a îndeplini dorințe riscante, indiferent de prețul moral.

Angajată de o regină disperată să obțină abilitatea metamorfozei într-un vârcolac, Alys pornește într-o expediție periculoasă prin Ținuturile Pierdute, teritorii sălbatice și neîmblânzite, unde legile realității sunt fragile, iar moartea pândește la fiecare pas.

În această aventură este însoțită de luptătorul taciturn Boyce (Dave Bautista), un războinic cu un trecut ascuns, care va deveni un aliat esențial, dar și un potențial inamic.

EXECUȚIE

Filmul este o adaptare după o poveste scrisă de legendarul George R.R. Martin (creatorul operei literare Game of Thrones), așa că mă așteptam la un fantasy suculent, plin de magie, acțiune și o poveste bine scrisă din toate punctele de vedere.

De fapt, povestea o fi bună, dar Paul W.S. Anderson reușește magistral să-și continue traseul în arta regiei ordinar de dezastruoasă, iar In the Lost Lands se numără printre cele mai proaste filme văzute de mine de când mă știu.

Filmul este o jignire la adresa cinematografiei, o înjurătură scârboasă pentru spectator. Nici măcar la popcorn movie nu poate fi încadrat, că te îneci cu mâncarea în gât dacă vezi acest film atroce.

Așadar, avem parte de un produs format din: un vizual borât și infect, un scenariu jalnic, de parcă a fost scris de un copil de grădiniță, și o actorie strâmbă și plată mai ceva ca Pământul Plat din teoriile conspiraționiste spuse de hăbăuci.

Îmi venea să-mi scot ochii când mă confruntam cu paleta de culori a filmului, ca să nu mai zic de CGI-ul scârbos, care nu denotă nicio verosimilitate sau autenticitate, totul observându-se de la ani-lumină că actorii se află în fața unui ecran verde.

Dacă aveți probleme cu vederea, nu vă recomand acest film. Directorul de imagine a consumat niște substanțe interzise, iar acesta a ținut musai ca la fiecare 3 secunde să ne ofere o imagine în care apare o reflecție a luminii de te lua salvarea și te trimitea la oftalmologie de urgență.

Stau și mă întreb: regizorul, când a văzut filmul și ce face directorul de imagine, nu l-a tras de mânecă?

Probabil, al nostru regizor, Paul W.S. Anderson, a fost așa către băiatul de la imagine: „Bravo, frate! Mânca-ți-aș talentul tău, ai creat o imagine superbă, continuă tot așa că se vede foarte bine și nu se vede deloc ca un căcat!”

Dar chiar și viceversa e valabilă: până și regizorul dispune de niște ajutoare, de niște asistenți de regie – chiar niciunul nu a venit la el să-i zică: „Paulică, ce dracu’ e asta? Hai să mai tragem din nou, hai să reluăm faza asta, hai să mai retușăm chestia asta!”

Atenția la detalii nu există. În scenele de acțiune nu există nicio deteriorare a personajelor, adică nu vedeți vreo julitură, vreo unghie ruptă, vreun sânge țâșnit din braț sau din picior – pur și simplu, protagoniștii noștri sunt intacți de la un cap la altul.

Gray Alys este prezentată ca o vrăjitoare atotputernică, deci atunci când se pornește acțiunea m-aș aștepta să scoată cartea de vrăji și să fie un demiurg care să distrugă tot ce-i iese în cale prin puterea vrăjitoriei.

Canci! Nada! Zero barat! A noastră Gray Alys își scoate cele două pumnale și pornește la atac alături de Boyce.

Actoria este sub nivelul de Lemn Tănase, nu există nicio emoție sau vreo urmă de autenticitate în interpretarea actorilor. Dave Bautista, deși nu-i vreun mare actor, a demonstrat că, dacă are de partea sa un regizor bun, actorul venit din wrestling poate oferi niște prestații excepționale.

În cazul de față, nici rolurile sale din marile show-uri de wrestling nu erau atât de slab interpretate precum acesta.

Cât despre Milla Jovovich… JELANIEEEE!

NOTĂ

Măcar dacă ar fi fost vreun film tâmp, plin de acțiune cosmică, dar nici măcar asta nu e, pentru că sunt unele segmente de-o lentoare incredibilă și pline de-o monotonie de nivel nuclear.

Sunt genu’ care se supără când unele filme ajung în Moldova, iar la noi, în România, nu ajung. Ei bine, în cazul de față mă bucur că nu am plătit pentru această abjecție ordinară.

Am impresia că Paul W.S. Anderson chiar face intenționat astfel de petarde – o avea un concurs personal cu el însuși în a face filme din ce în ce mai proaste.