Idiocracy….Atât!

SINOPSIS

Filmul îl are în centru pe Joe Bauers (Luke Wilson), un soldat mediocru din armata americană, și pe Rita (Maya Rudolph), o lucrătoare în sex trade, ambii aleși pentru un experiment secret de hibernare.

Din cauza unui accident, cei doi sunt uitați și se trezesc 500 de ani mai târziu, într-un viitor în care inteligența umană a decăzut dramatic.

Societatea futuristă prezentată în film este dominată de consumism excesiv, anti-intelectualism și o obsesie cu plăcerile imediate. Joe, care era un om complet obișnuit în timpul său, descoperă că este acum cel mai inteligent om din lume.

El este recrutat de guvern pentru a rezolva criza agriculturii globale, cauzată de utilizarea unui energizant sportiv în loc de apă pentru irigații.

Pe măsură ce încearcă să supraviețuiască în acest mediu haotic și absurd, Joe își dă seama că soluțiile simple, bazate pe logică, sunt greu de acceptat de o societate care a pierdut legătura cu rațiunea.

EXECUȚIE

Dacă pentru unii acest film a fost și este în continuare o comedie spumoasă, ei bine, pentru mine a fost o mare dramă dureroasă unde cu un ochi am râs și cu celălalt am plâns, raportându-ne la momentele actuale, din păcate, acest film e realitate cruntă.

Nu o să intru în detalii despre aspectele tehnice, nu este nimic wow sau să avem parte de vreo regie excepțională sau de niște imagini care să-ți taie răsuflarea.

Același lucru și despre actorie, nu pot spune că cineva a rupt norii, toată distribuția reușind o treabă corectă și cinstită.

Dar scenariștii Etan Cohen și Mike Judge au fost parcă niște reîncarnări a marilor clarvăzători Nostradamus și Baba Vanga, aceștia viind punctele cheie în acest film.

IDIOCRACY Opening Scene (2006) Mike Judge - YouTube

Așa cum am spus și mai devreme, mă repet, filmul este o oglindă devastatoare a realității noastre :

Cum așa? Simplu! Vă invit să deschideți Tik-Tok-ul și Facebook-ul și să vedeți câte postări sau comentarii sunt în care analfabeții și gherțoi fac legea, în care limba și gramatica limbii române este distrusă complet.

Sau ăia care la o postare serioasă încep cu glumele proaste sau cei care te iau la perpulis dacă le oferi un contraargument lung, detaliat, coerent și bine scris, le oferi un asemenea răspuns ești făcut arogant, malițios și tot tu cazi de prost.

Același lucru și pe plan politic : 10 ani conduși de un dulap mut și cât pe ce să ajungem conduși de unu’ care crede că-n sticla de suc se află nanochip-uri și că apa nu-i H2O… Nu că n-aș spune același lucru și despre votanți, unii dintre ei fiind total lipsiți de educație, de gândire critică, iar unii dintre ei, ar trebui să-și arunce-n foc diplomele de bac, că le au degeaba.

Apare vreo inovație în domeniul medical? Vreun vaccin sau vreun leac care ar putea combate vreun cancer, vreo malarie sau cine știe ce boală cruntă? „ Să moară familia mea, că sataniști ăști-a vrea să n-e omoară! ”, spuse tik-tok-istul Doru plin coji de semințe la gură și sticla de bere la subraț.

Avem parte de vreo descoperire pe plan geografic sau astronomic? Trăiască marile conspirații cretinoide – Pământul este plat și nu uitați că-n centrul Pământului se află alte dimensiuni! Știați că-n Antarctica se află un portal spre o altă dimensiune?

Să vă ferească Dumnezeu să contracarați astfel de afirmații cretinoide, că tot voi sunteți ăia proști.

Tot filmul atacă subiectul legat de evoluția și inovația în tehnologie, degeaba devine cât mai simplistă dacă cei care o folosesc devin din ce în ce mai prăjiți și proști, ca să nu mai zic de dependența față de gadget-uri.

Idiocracy (2006)

Este un lucru extraordinar acest lucru, evoluția și inovația sunt două elemente incredibil de benefice, dar în același timp, nu strică să mai și citim o carte, să mai vedem un film bun, să ne mai documentăm despre ceva, să mai trecem pe la o școală.

Astfel, acest film ridică întrebări despre cum definim succesul și progresul. Dacă aceste concepte devin sinonime doar cu profitul și confortul imediat, rezultatul poate fi o societate care, deși avansată tehnologic, devine golită de sens și funcționalitate.

Iar toată această superficialitate culturală este o oglindă amară a tendințelor contemporane, în care consumul de conținut rapid și lipsit de substanță înlocuiește reflecția profundă și dialogul informativ, regizorul și co-scenaristul Judge pune accent pe cum entertainment-ul poate deveni o unealtă de distrugere în masă, în loc să fie un mediu de îmbogățire culturală.

EXECUȚIE

Un film care nu a fost mai deloc promovat, a costat vreo două milioane de dolari și un box-office de doar 500.000 de dolari, le era frică să nu vadă ce vor ajunge oamenii mai târziu, nu știu.

Idiocracy este o lucrare care folosește umorul pentru a transmite un mesaj profund și critic asupra societății moderne.

Este un film care avertizează asupra pericolelor lăcomiei corporatiste, superficialității culturale și neglijării educației. În ciuda tonului său ludic, invitația pe care o face este serioasă: să ne regândim valorile și să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul pe care îl construim. Aceasta este, în esență, forța și relevanța sa durabilă.

Number 8 Generic gradient fill icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=