Hai că am ajuns și la ultimul răzbunător care de fapt a fost primul – Captain America: The First Avenger.
SINOPSIS
Povestea se desfășoară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și îl urmărește pe Steve Rogers (Chris Evans), un tânăr timid și neputincios care visează să devină soldat pentru a lupta împotriva Axei.
Deși este refuzat de mai multe ori din cauza condiției sale fizice, determinarea și curajul lui Steve îl fac remarcat de către organizația secretă Hydra.
Steve este selectat pentru a participa la un experiment secret care îi va conferi forță și abilități superioare, transformându-l în Super Soldatul Captain America.
Îmbrăcat în simbolul patriarhal al Statelor Unite, el devine un lider inspirațional pe frontul de luptă, colaborând îndeaproape cu pe Peggy Carter (Hayley Atwell), o agentă ingenioasă și curajoasă, și cu prietenul său de încredere, Bucky Barnes (Sebastian Stan).
În timp ce Captain America luptă împotriva forțelor Hydra conduse de redutabilul Red Skull ( Hugo Weaving ), el descoperă un plan sinistru de a folosi Tesseract-ul, o sursă de energie extrem de puternică, pentru a domina lumea.
EXECUȚIE
Avengers As…. Ho, că mai e până acolo!
După cum v-am spus, acum mă aflu la a doua revizionare a MCU-ului, iar dacă la Thor, am rămas plăcut surprins, acolo primind mult mai bun decât îl știam, aici, din păcate ( mult spus ), am primit același film pe care-l știam, adică un film BUN!
Dacă-n Iron Man am avut parte de o combinație între SF și modern, dacă-n Thor a fost SF și basm / fantasy, ei bine, Captain America ne oferă un melanj reușit între istoric și SF.
Ca să pornesc direct cu un minus, trebuie să menționez ritmul dezechilibrat, ba avem segmente extrem de lente în care primim pilde și povețe interminabile despre sacrificiu, onoare, camaraderie și dragostea față de patrie, ba când filmul calcă puternic pedala de accelerație și intră într-o cursă plină de acțiune electrizantă.

Și chit că primim un film unde povestea este setată cu ceva decenii în urmă, totuși, vorbim despre Al Doilea Război Mondial, așa că acțiunea este la mama ei acasă.
Ba când avem parte de confruntări la baionetă, sau explozii cauzate de tancuri și obuze, ba când HYDRA lui Red Skull aduc în luptă armele futuriste din dotare.
Filmul este împărțit în două părți, aceste bucăți ajutând la portretul protagonistului, astfel, în prima parte avem de-a face cu un Steve Rogers plăpând, firav, care-și ia cafteală pe unde apucă, dar care ascunde o inimă mare plină de curaj și iubire pentru aproape.
Iar a doua parte a poveștii, evident, că facem cunoștință cu arma umană – Captain America.
Red Skull nu pot spune că-i vreun antagonist de mare anvergură, doar vrea să distrugă și să cucerească lumea, nimic memorabil, doar interpretarea lui Hugo Weaving ( V for Vendetta ) este elementul de sclipire din acest personaj.
În rest, ca și-n cazul lui RDJ sau Chris Hemsworth, și aici, pare-se că al nostru Chris Evans își joacă rolul vieții, chit că n-a fost la prima apariție sub egida Marvel, acesta jucând și-n cele două filme Fantastic Four.

Toată distribuția livrează foarte bine, iar toate acestea interpretări reușind să aducă niște momente cu adevărat profunde și foarte emoționante, mai ales în finalul filmului.
Efectele speciale sunt excepționale, apogeul acestui palier survenind din combinația dintre efectele speciale și dublura pentru Chris Evans, iar ACEA transformare a lui m-a lăsat fără cuvinte, totuși, era clar că efectele vor fi pe măsură, mai ales când la scaunul de regie se află Joe Johnston.
Iar ca să ne familiarizăm puțin mai bine cu acest nume, Joe Johnston a fost câștigător de Oscar, pentru ale sale efecte speciale din filmul Indiana Jones : Raiders of the Lost Ark.
NOTĂ
Nu pot spune că-i un film magistral.
Pe alocuri, mi s-a părut un film obositor, asta din cauza ritmului fluctuant pomenit mai devreme, dar asta nu face din acest Captain America: The First Avenger un film prost, EXCLUS, în niciun caz așa ceva.
De asemenea, acum la a doua vizionare, am observat și conexiunile și referințele care vor conduce la dubla supremă Avengers, adică Infinity War și Endgame, și vai de capul meu, câta meticulozitate și construcție în această saga.
La final, avem parte de un credit scenes, care mai degrabă e un teaser la mamutul film – Avengers, nici nu vreau să-mi dau seama care și cum au fost reacțiile la acea primă prezentare.
La final, nu-mi rămâne să acord o notă solidă de 8 și să mă pregătesc pentru finalul Primei Faze din acest univers.

