#33 IMDB 

*CLASAMENTUL 250 IMDB ESTE RECENZAT LA ACTUALIZAREA DE LA 1 MAI 2024

2002  – Anul care aducea capodopera lui Roman Polanski, filmul câștigător de 3 Oscaruri și triumfătorul festivalului de la Cannes – The Pianist.

SINOPSIS

Povestea începe cu Szpilman ( Adrien Brody)  trăind în Varșovia, unde este un pianist de succes și membru respectat al comunității muzicale.

Viața lui se schimbă radical odată cu invazia germană a Poloniei în 1939, mai ales când Ghetoul Varșoviei este creat, iar evreii sunt forțați să trăiască în condiții extreme de suprapopulare și privare.

Familia Szpilman, ca și multe altele, suferă enorm în aceste condiții, iar pe măsură ce deportările în lagărele de exterminare încep, Szpilman își pierde familia, dar reușește să evadeze și să evite capturarea.

Iar de acolo, restul este istorie, Szpilman având parte de aventura vieții sale, scriind o pagină de istorie printr-o lecție de supraviețuire fantastică.

EXECUȚIE

Cum vine asta?

Filmul a câștigat Oscarul pentru Cea mai Bună Regie, Cel mai Bun Actor în Rol Principal și Cel mai Bun Scenariu Adaptat, deci – Cele mai importante premii, dar Best Picture-ul nu l-a câștigat, nu de alta dar Chicago e peste acest film la orice capitol…. Hai mă lași? Pe bune?

A trecut ceva vreme de când n-am mai văzut filmul, prima oara fiind undeva prin clasa a 6-a de Școala Altfel, iar acum că l-am revăzut n-am cum să nu-i apreciez dorința doamnei profesor de română care a dorit să ne cultive, dar trebuie să spun că filmul ăsta nu trebuie vizionat de către copii.

La nivel vizual, l-aș pune peste Schindler’s List, întreg filmul fiind o radiografie devastatoare și sfâșietoare a ororilor din perioada respectivă, despre episodul negru și canceros din istoria umanității – Holocaustul.

După filme precum acesta, Schindler’s List, La Vita E Bella devin din în ce mai scârbit de marea capodoperă – The Zone of Interest, ce să zic… Chiar am fost atins despre viața comandantului de la Auschwitz , un om simplu, cu familie, cu probleme.

Chiar trebuie să rezonez cu o asemenea poveste? Chiar e nevoie de o umanizare a unor criminali? Dar mă scuzați, nu înțeleg eu arta.

Filmul este inspirat după romanul omonim scris chiar de Władysław Szpilman, deci tot ce vedem în filmul respectiv s-a întâmplat și-n realitate, și nu pot să spun decât că, și scuzați că nu folosesc cele mai academice epitete – Władysław Szpilman este printre cei mai șmecheri oameni care au călcat pe planeta Pământ.

O lecție de supraviețuire, o lecție de prietenie, o lecție de umanitate și o lecție de muzică bună – toate acestea gravitează în jurul regretatului pianist polonez, sincer vă zic, chiar nu cred există cuvinte glorioase pentru acesta, doar să-i fie ridicate vreo 20 de statui.

Stați liniștiți, nu mi-a dispărut disprețul și scârba pentru Roman Polanski, în continuare îl cred un jeg ordinar, dar în același timp, chiar nu pot să-i contest statueta de Oscar, omulețul auriu pentru Cea mai Bună Regie fiind cât se poate de meritat, regia filmului fiind magistrală, mai ales în ultima parte a filmului când începe războiul propriu zis.

Cinematografia lui Paweł Edelman este esențială în crearea unei atmosfere autentice, sumbre și apăsătoare, utilizând o paletă de culori închise la culoare și desaturate care reflectă devastarea și suferința perioadei respective.

Coloana sonoră este mirifică, nu avea cum să fie altcumva, mai ales când este alcătuită din cei mai titanici compozitori din istorie, aici, muzica servind ca un simbol al speranței și al identității culturale, interpretările la pian ale lui Szpilman nu sunt doar momente de frumusețe artistică, ci și acte de rezistență împotriva barbariei naziste.

Muzica este ceea ce m-a lovit cel mai mult, iar ultimele 10 minute ale filmului m-au făcut să consum niște șervețele.

Adrien Brody, în rolul lui Szpilman, oferă o performanță de o intensitate rar întâlnită, care i-a adus rolul vieții sale, transformarea sa fizică și emoțională pentru rol este remarcabilă, reflectând nu doar degradarea fizică, ci și lupta interioară pentru a-și păstra umanitatea în fața dezastrului.

Polanski examinează, de asemenea, complicitatea și salvarea, arătând că în mijlocul cruzimii generalizate, există și momente de bunătate neprevăzută, demonstrând că, deși nazismul a fost o mișcare diabolică, printre aceștia se numărau și niște oameni adevărați care nu aderau la dogmele infecte ale regimului, nu doar niște bestii ordinare.

Dacă e să vin cu un foarte mic minus al filmului – Limba engleză pe tărâm polonez? Vă spun sincer că-n unele momente ieșeam din atmosferă când auzeam o engleză perfectă pe străzile Varșoviei, dar să zic că am trecut peste acest aspect.

NOTĂ

Fără dar și poate – Adevăratul câștigător al Oscarurilor din acel an, dar ce să facem, că foarte complicate sunt căile Academiei…

Așadar, capodopera lui Polanski nu este doar un film despre Holocaust, ci și o meditație profundă asupra rezilienței spiritului uman. Prin povestea lui Szpilman, Polanski ne invită să reflectăm asupra capacității noastre de a găsi frumusețe și speranță chiar și în cele mai întunecate momente.