A fost sau n-a fost? sau 12:08 East of Bucharest – filmul câștigător al Primei Ediții de Gopo ( 2007 ).

Sinopsis

Filmul abordează un subiect extrem de original și greu de disecat pentru cineaștii români, hai că original dacă e….. Evident, un film despre Revoluția din 1989.

Într-un orășel dezolant al României, domnul Jderescu ( Teodor Corban ) – Prezentatorul unei emisiuni locale, dorește să aducă în fața publicului un subiect destul de controversat, venind cu o super directă întrebare :

” A fost sau n-a fost revoluție în orașul nostru? „

Iar pentru a dezbate acest subiect aprins prezentatorul îi invită în emisiune pe doi dintre locuitorii orașului, domnul Pișcoci, un pensionar văduv care era recunoscut pentru petrecerile de Crăciun în care acesta se costuma în Moș Gerilă și Mănescu, un profesor bețivan care are buzunarele pline de praf.

Execuție

Deși subiectul este unu’ extrem de fumat în catalogul cinematografic autohton, direcția pe care o aduce Corneliu Porumboiu este una foarte interesantă, astfel, reușind să vină cu un produs bun, și nu să o facă de oaie așa cum a făcut-o tac-su cu fosta vicecampioană a României – SC Vaslui.

Filmul vine cu o relație de simetrie între incipit și final, deci, producția începând și terminându-se la fel, iar semnificația acestei decizii regizorale are foarte multă valoare, dar nu o să dau spoilere despre ce e vorba, chit că nu-i vreo mare șmecherie, dar această alegere a regizorului mi s-a părut foarte interesantă.

Însă, filmul începe destul de molcom, cu viețile cotidiane ale celor doi invitați din emisiunea lui Jderescu, cel mai probabil, fiind o modalitate de a ne construi personajele, dar și de a transforma filmul într-un lungmetraj.

Filmul durează undeva la mai puțin de 90 de minute, iar desertul este servit abia în ultimele 45 de minute ale filmului când începe emisiunea propriu zisă, iar dacă acest A fost sau n-a fost? era doar un simplu scurtmetraj, apoi aveam un 10/10.

Și așa cum am spus și-n premisă, totul gravitează în jurul celebrei întrebări despre ce-au făcut interviavații în istorica zi de 22 decembrie 1989, când tovarășul Nicolae Ceaușescu a luat elicopterul.

Filmul este o satiră și o palmă directă către cei care se dau mari naționaliști și scule pe bascule, dar de fapt sunt rupți de foame și sunt mai ceva ca pielea de pe țeavă.

Să râzi sau să plângi?

Unii se dau mari naționaliști și își doresc marea imagine de revoluționar, dar ei cerșesc și slobozesc pe gură cele mai aprigi minciuni de îngheață apele.

Dialogurile dintre cei aflați în platou și apelurile preluate de la telespectatori sunt cireașa de pe tort, fiind momente în care te muți dintr-o tabără în alta, fiecare interlocutor venind cu propria lui viziune asupra subiectului cu pricina : A fost revoluție în oraș sau a fost fleșcăială?

Ca să nu mai zic despre OTV-ul dintre cei aflați în studio și telespectatori, fiecare dorind să atace acuzațiile mai mult sau mai puțin mincinoase despre aceștia, ba că unu-i mincinos, ba că-i băiețaș bun, ba că a fost în piața orașului sau nu, ș.a.m.d.

De asemenea, filmul arată că societatea nu s-a schimbat cu multe față de anul 2005-2006 ( lansarea filmului ) sau legendarul moment istoric din 89′ , aceiași oameni care se scriu pe caiete la magazine, sărăcie, analfabeți și bețivi care se dau mari genii dar de fapt sunt niște scursuri sociale.

Sacrificiu și vărsare de sânge pentru ce? Același frig și sărăcie?

Regia lui Porumboiu este foarte interesantă, cineastul venind cu decoruri ieftine și sărăcăcioase, peisaje dezolante și o imagine gri în permanență, portretizând lumea fără suflet în care ne aflăm. Și legat de partea de sunet, nu pot spune că am avut probleme, ce-i drept, l-am urmărit pe Netflix și mi-am activat și subtitrările și poate nu am sesizat cu maximă prudență eventualele probleme audio.

Actoria este excepțională, toți cei 3 protagoniști fiind extremi de verosimili și naturali în interpretare, însă cel mai mult mi-a plăcut de Mircea Andreescu care a fost pur și simplu nuclear din punct de vedere actoricesc, livrând niște momente care m-au făcut să râd în hohote.

Notă

Pentru mine, singurul mare minus al filmului reprezintă cam 20 – 25 de minute din prima jumătate a filmului care mi s-au părut efectiv de pomană.

Această abordare a veșnicului subiect despre perioada de tristă amintire a țării noastre a fost ceva nou, nu cunosc vreun film despre Revoluția din 89′ care să stârnească râsete.

Această poveste atât de simplă te face să te întrebi în continuare despre film chiar și după ce acesta s-a terminat, producția executând un cerc de 360 ​​de grade și revine în același loc în care a început, lăsând toate întrebările fără răspuns și totuși lăsându-ne un sentiment oarecum plăcut prin această satiră.