Optarul oscarizat, filmul care a făcut ravagii la decernarea premiilor Academiei din 2009 – Slumdog Millionaire, regizat de Danny Boyle.

Sinopsis

Povestea urmărește viața lui Jamal Malik ( Dev Patel ), un tânăr din slumurile din Mumbai, India, care participă la versiunea indiană a emisiunii de televiziune „Who Wants to Be a Millionaire?”.

Omu-i as pe concurs, doar că, ușurința și siguranța cu care răspunde la întrebări duce la nașterea unor suspiciuni care spun că aceșta ar trișa.

Acesta este săltat de poliție și torturat pentru a mărturisi născoceala care l-a condus în pragul de a fi primul câștigător al premiului cel mare din India.

În timpul interogatoriului, Jamal își explică răspunsurile corecte prin povestiri din trecutul său, care dezvăluie cum fiecare răspuns a fost influențat de experiențele și întâmplările sale de viață.

Prin aceste amintiri, suntem martorii experiențelor traumatizante ale lui Jamal și ale fratelui său Salim ( Madhur Mittal ) în Mumbaiul sărac, de la pierderea părinților într-un incident violent la supraviețuirea în mediul dur al Asiei, sau la găsirea mult prea frumoasei Latika ( Freida Pinto ) – marea iubire al lui Jamal.

Execuție

Deja simt cum săbiile și topoarele sunt ascuțite acum când o să spun că acest Slumdog Millionaire se numără printre cele mai overrated filme care au câștigat Oscarul de Best Picture.

Este vreo căzătură infectă de film? În niciun caz nu o să-l pun pe același loc alături de Moonlight sau Annie Hall, nici chiar așa.

Dar hai să o luăm cu părțile bune, pentru că există, și evident merită menționate.

Din punct de vedere tehnic și regizoral, filmul este fabulos de bine realizat, nimic de comentat pe acest palier, unde Danny Boyle împreună cu Loveleen Tandan ( co-regizoara acestui film și directoarea de casting ) au reușit să surprindă o adevărată împletire între Occident și India.

Prin prisma regiei și a stilului cinematografic, filmul îmbină elemente occidentale și asiatice. De exemplu, utilizarea tehnicilor de filmare occidentale moderne, precum montajul rapid și coloana sonoră energică, se îmbină cu peisajele pitorești și cu folosirea culorilor vibrante, specifice filmelor indiene.

De asemenea, trebuie menționată și povestea care e menită să înmoaie sufletul uman, fiind aproape imposibil să rămâi nemișcat când observăm chinurile și sărăcia cu care se confruntă anumite popoare, ca să nu mai zic despre povestea lui Jamal, care săracu a trecut prin toate necazurile existente și inexistente.

Și acum să trecem la tranșarea filmului.

Într-adevăr, este un film dramatic și trist, chiar ultra mega giga extrem de dramatic, abordare specifică cinematografiei indiene, abordare cu care sunt perfect în regulă, însă, buba care vine e următoarea :

Dacă tu-mi povestești de dinainte lucrurile și ce s-a întâmplat, e destul de greu să storci ceva de la mine, totul fiind servit pe tavă, iar gradul de imprevizibilitate fiind la minus absolut. 

Am rămas stană de piatră și nemișcat la durerile copilului Jamal? În niciun caz! Dar nici vreo lacrimă n-am stors, eu care am spus de nenumărate ori că sunt o persoană extrem de sensibile la filme.

Actoria nu rupe norii, iar Academia demonstrând acest lucru neoferind nici măcar o nominalizare pe acest palier, majoritatea performanțelor fiind foarte trase de păr și foarte artificiale.

Dar, buba cea mai mare a filmului, și pe asta, să-mi fie cu iertare, chiar o consider o căzătură de prăbușire este – SCENARIUL DEFECTUOS.

În primul rând, cred că scenariștii nu au văzut în viața lor o emisiune de „Who Wants to Be a Millionaire?”, nu de alta, dar structura emisiunii din acest film nu are nicio treabă cu cea din viață reală.

Păi stai așa, că-i film și este scenariu adaptat, e ficțiune! Nu te mai ofusca atât!

Păi hai să fac și eu un film despre o anumite competiție sportivă și să schimb regulile respectivului sport după cheremu’ meu, iar în cazul de față, nu are sens să intru în detalii : Cei care cunosc celebra emisiune de cultură generală și au văzut filmul, știu foarte bine despre ce diferențe absurde sunt.

Totuși, hai să nu ne luăm atât de mult la mișto!

Ca să nu mai vorbesc de prezentatorul emisiunii, care știu că reprezintă un anume obstacol pentru concurent, acesta exercitând o presiune psihologică asupra concurentului prin modul cum comunică cu respectivul concurent, cum acesta citește întrebările, răspunsurile sau variantele ajutătoare.

Dar ăsta de față, să mă bată mama, avea niște dume și niște aere de cocalar infect în el, de-l lua la perpulis pe săracu’ Jamal că vai domne, ce haz de meserie are puștiu.

Oricum, imbecilitatea și cretinătatea prezentatorului nu se compară cu polițiștii care îl interoghează pe protagonist, aceștia fiind mai proști decât prevede legea.

Adică, să fii atât de uimit despre cum cineva a trecut de primele întrebări care sunt nesimțit de ușoare, ah, ce-i drept, pentru noi nu erau la îndemână, pentru că întrebările veneau din cultura indiană, dar ca să vin cu niște exemple de întrebări echivalate pentru noi ar fi :

Cine este cel mai mare om de film din istoria României? Cine a scris poezia Luceafărul? Cine se află pe bancnota de 500 de lei? Și ce ține în mână Sfântul Gheorghe?

Iar întrebările enunțante mai devreme, le transpunem în zona indiană. Eh, ce vreau să spun este că, erau niște întrebări la care orice om care are un minim de IQ, ar fi putut să răspundă cu ușurință la ale, fără a citi biblioteci întregi, fără a vedea mii de filme și piese de teatru.

Ca să nu mai vorbesc de ultimele întrebări ale concursului, în special ultima, care nu este vreo mare provocare pentru iubitorii de carte, pentru cei însetați de cunoaștere, în niciun caz!

Deci, având în vedere nivelul scăzut al respectivului concurs, păi premiul trebuia înșfăcat la fiecare ediție, că la astfel de concursuri nu vin boschetari, vin profesori, doctori, studenți de la universități mari, ingineri.

În plus, Slumdog Millionaire mi-a dat cu mare virgulă și radical din punct de vedere al ușurinței cu care personajele se regăsesc după ani și ani.

Băi, vorbim despre una dintre cele mai aglomerate țări de pe planetă, n-ai cum să te găsești atât de ușor, mai ales că nici nu prea a existat mare contact între personaje.

Notă

Tot acest basm creat mi s-a părut cu mult exagerat, mi s-a părut că nu a existat vreun simbol și spirit de inspirație și motivație, totul axându-se DOAR PE NOROC, ATÂT!

Pur și simplu, după fiecare întrebare care era urmată de răspuns servit cu flashback, mai mereu eram pe modul : Haaai, mă lași! Pe bune!?!?

Repet, nu este vreun film ordinar de prost, în niciun caz, dar nici vreo operă monumentală care merită încununată cu atâtea premii, ce-i drept, pe departamentul tehnic și regizoral, statuetele primite sunt cât se poate de meritate, dar pe partea umană și narativă, filmul mi s-a părut execrabil.

Momentele de tristă amintire din viața lui Jamal, alături de măiestria echipei de regie și tehnică, mă fac să notez filmul cu o notă cu mult peste trecerea examenului de corigență.