#27 IMDB
*CLASAMENTUL 250 IMDB ESTE RECENZAT LA ACTUALIZAREA DE LA 1 MAI 2024
De departe, variantă italiană a marelui Schindler’s List – La Vita è Bella, regizat de Roberto Benigni.
SINOPSIS
Povestea începe în Italia anilor ’30, unde Guido Orefice (interpretat de Benigni), un evreu plin de farmec și optimism, se îndrăgostește de Dora ( Nicoletta Braschi ), o profesoară dintr-o familie bogată. Prin inventivitate și un simț al umorului irezistibil, Guido reușește să câștige inima Dorei, deși ea este logodită cu altcineva.
Timpul trece frumos peste al nostru cuplu, aceștia se căsătoresc, și mai ales, aduc pe lume un fiu pe nume – Giosuè.
Filmul ia o întorsătură tristă când, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Guido și Giosuè sunt deportați într-un lagăr de concentrare. Aici, pentru a proteja inocența și speranța fiului său, Guido transformă experiența terifiantă a lagărului într-un joc complex. El îi spune lui Giosuè că sunt participanți la un joc de concurs, unde trebuie să respecte reguli stricte pentru a câștiga un tanc adevărat.
EXECUȚIE
Avem în față un triplu câștigător de Oscar : Cel mai Bun Actor în Rol Principal, Cea mai Bună Coloană Sonoră și, evident, Cel mai Bun Film Străin.
De asemenea, au mai existat și nominalizări pentru regie, scenariu și Cel mai Bun Film, dar nu a avut loc de mediocrul de Shakespeare in Love.
Revenind la film, așa cum am spus și în introducere, mă repet, avem de-a face cu variantă italiană la Schindler’s List, deci din start, avem parte de o poveste cataclismic de lacrimogenă, dar nici pe partea comică nu este de neluat în seamă.
Filmul nu oferă niște imagini vizuale extrem de brutale, nu vine cu greutăți, totu’ se axează pe măiestria de a spune această poveste.
La Vita è Bella se împarte pe două scene mari și late, în prima parte, ne este livrată o comedie romantică savuroasă, în care al nostru Guido încearcă din răsputeri s-o cucerească pe frumoasa Dora, apelând la cele mai nebune și bolnave modalități posibile, ca să nu mai discut despre umorul său irezistibil de m-a făcut să râd cu bale, plus entuziasmul său contagios.
În numele iubirii, până unde ești în stare să ajungi?
Răspunsul la această întrebare este deslușit de al nostru Guido, care într-un final ajunge să fie împreună cu marea sa iubire, iar momentul tranziției dintre trecut și prezent, momentul în care descoperim că, între timp au adus pe lume și un copil, este de-a dreptul înduioșător, și trebuie să recunosc că a trebuit să apelez la pachetul de șervețele.
Însă, din momentul în care pășim pe scena secundă, în care negura Holocaustului se abate asupra lumii, avem parte de o schimbare de ton la 180 de grade, iar dintr-o comedie romantică plină de căldură și soare, tot filmul se transformă într-o dramă cutremurătoare.
Aici, filmul devine un studiu despre rezistența umană în fața cruzimii neimaginabile, iar utilizarea umorului în acest context poate părea riscantă, dar Benigni o face cu un tact incredibil. El nu minimalizează sau neglijează grozăviile Holocaustului, ci folosește umorul ca un mecanism de supraviețuire, mai ales ca să-și apere copilul.
Guido își folosește imaginația pentru a proteja inocența fiului său, transformând ororile lagărului de concentrare într-un joc elaborat pentru a păstra speranța vie. Aceasta nu este doar o poveste despre supraviețuire fizică, ci și una despre supraviețuirea spiritului uman.
Într-un mediu dominat de disperare și moarte, povestea lui Guido devine un far de lumină, un simbol al rezistenței umane și al puterii neclintite a iubirii părinte – copil.
Despre actorie ce să spun?
Întreaga distribuție realizează o execuție magistrală din punct de vedere actoricesc, iar aici copilul Giorgio Cantarini ( Giosuè ) merită toate aplauzele și acoladele existente, mi se pare incredibil cum un copil poate să aibă atâta putere să reușească să interpreteze o asemenea partitură atât de dură și sumbră.
Cât despre Roberto Benigni, acesta face una dintre marile performanțe din întreaga istorie a cinematografiei, meritând o remorcă întreagă de Oscaruri, nu doar unu’ singur, iar performanța lui este la același nivel cu reacția lui la decernarea premiilor Oscar, o reacție și un moment de arhivă ( VEZI AICI MOMENTUL ).
Cât despre aspectul emoțional, nu sunt multe de spus..
Partea secundă am petrecut-o în cea mai mare măsură jelind, un segment în care dragostea părintească depășește orice obstacol existent pe această lume, în care Guido ne arată că poate să existe lumină și speranță și în cele mai întunecate vremuri.
NOTĂ
Cuvintele sunt de prisos…
Totul este la superlativ, iar acest La Vita è Bellareprezintă clar una dintre marile creații artistice care au pășit vreodată pe această planetă.
Alături de Saving Private Ryan, aș spune că împart în egală măsură locul 1 al anului 1999 de la Academie, chiar nu-mi explic cum de niciunu dintre aceste două filme nu a fost încununat cu distincția supremă….
Cât despre film în sine, mă repet, este o capodoperă colosală, reprezentând un adevărat rollercoaster emoțional, care te azvârlă în cele mai aprigi și zgomotoase hohote de râs și te scufundă în cele mai otrăvitoare și acide momente emoționante.
