Că tot a venit continuarea acestui film, m-am gândit că trebuie să trag o vizionare a primei părți – Două Lozuri.

Sinopsis

Premisa este extrem de simplă și ușoară!

Îi avem pe Dinel ( Dorian Boguță ), Vasile ( Dragoș Bucur ), și Pompiliu ( Alexandru Papadopol ) – trei tovarăși care cam toți prezintă aceleași simptome – vântul prin buzunare.

Viața lor se schimbă când într-o zi se gândesc să pună la mișto un bilet la 6/49. Evident, că celebra expresie Norocu’ Prostului se înfăptuiește, iar cei trei camarazi sunt câștigătorii a unui premiu în valoare de multe milioane de euro.

Însă, treaba la loto nu este așa ușoară, mai întâi trebuie să joci, să ghicești numerele, iar mai apoi să revendici marele premiu, însă până la marea plată de aur, trebuie să ai grijă de bilet, lucru greu de realizat pentru băieți.

În goana după marele bilet, aceștia se aventurează într-o serie de peripeții destul de interesante, în care întâlnesc aproape toate tipologiile de români, plus că se înhamă și într-o curajoasă excursie în sălbaticul București.

Execuție

Din fericire, de data asta avem parte de un subiect ceva mai interesant, dar și original, fără perioada comunistă, fără divorțuri și avorturi în familie, sau fără cine știe ce drame romantice.

Regizorul Paul Negoescu face o radiografie magistrală a poporului român, prezentând toate tertipurile de conaționali, iar evident, totu’ începe de când ne sunt prezentate personajele principale.

Dinel este băiatul cu frică de Dumnezeu, speriat de tiribombe, și mai mereu îngrijorat de a sa soție plecată în străinătate, să nu intre sub așternuturile șefului ei, dorința lui arzătoare fiind să strângă bani ca s-o aducă acasă.

Vasile reprezintă varianta românească a celebrului Johnny Bravo, cocalarul fustangiu care vrea să dea pe spate orice femeie care-i intră în câmpul vizual, și care mai mereu merge pe premisa pumnii mei minte nu are, dar când e vorba de scandal se face că plouă, cât despre nivelul cerebral, nu are sens să discut, și-l folosește mai mult în zona de barbugeală și pariuri.

Cât despre Pompiliu, acesta se prezintă ca inteligentul grupului, care are mai mereu cuvintele la el, ba chiar înzestrat cu un vocabular elevat, că o mai dă câteodată și în teoriile conspirației, asta-i partea a doua.

Pelicula abordează într-un mod cât se poate de direct, disperarea românului și lipsa de gândire a acestuia în astfel de situații, în această goană după bani, fiind în stare să apeleze la vrăjitoare, la prostituate, să colinde fiecare locuința a blocului, sau să-și riște pielea.

Din punct de vedere actoricesc nu am ce să comentez prea mult, toți cei trei interpreți fac o treabă bună, fiind foarte credibili în rolurile acestora, dar  Dragoș Bucur mi s-a părut că a furat spectacolul.

De asemenea, trebuie să aclam faptul că avem parte de o producție independentă, realizată în urma unui buget care se înverte între 30.000 – 50.000 de euro, independentă, adică fără bani de la stat, deci nu a fost vreo spălare de bani din partea CNC-ului, plus că și în film se trag anumite cuțite care țintuiesc zona industriei cinematografice autohtone, lucru ce m-a uns pe suflet.

Din punct de vedere tehnic, din nou, nu pot să vin cu foarte multe comentarii, este o realizare tehnică cinstită și corectă, nimic spectaculos, dar nici ceva de joasă calitate, ba chiar aș putea să laud unele cadre și peisaje care au dat foarte simpatic pe lentilă.

Iar acum trebuie să vin cu cea mai mare bubă, bubă pentru mine, evident.

Oricât m-am chinuit și sinchisit, nu am putut să râd de nicio culoare, deși subiectul îmi crea super așteptări, iar acest lucru a scăzut foarte mult această notă, ori îmi dispăruse mie simțul umorului pe acel moment, ori așa cum simt, nu am găsit nimic la care să râd.

Notă

Cred că genu’ – comedie pretinde cel mai mare grad de subiectivism, iar pentru mine, comedia nu prea a existat.

Din moment ce tu ca film mi te prezinți ca o comedie, principala țintă este să mă faci să râd, iar din păcate, Două Lozuri nu a reușit să mă convingă pe acest palier.

În rest, pentru un film independent cu un buget extrem de mic, filmul se prezintă extrem de bine și pe partea actoricească, și pe partea tehnică, cât mai ales pe cea tematică, această satiră adusă societății noastre fiind foarte bine portretizată.