Probabil, singurul și ultimul documentar recenzat pe acest blog – 20 Days in Mariupol.

1 Premiu Oscar

Sinopsis

Mstyslav Andriyovych Chernov – Corespondent de război ucrainean, ne prezintă cât se poate de fără perdea, atrocitățile și ororile războiului din țara sa natală.

Prinși între tranșee, el împreună cu echipa sa de jurnaliști, luptă pentru a supraviețui timp de 20 de zile în orașul Mariupol, dar în același timp, își continuă și meseria de jurnalist.

Execuție

La nivel emoțional, această producție depășește orice The Green Mile, Schindler’s List sau The Grave of the Fireflies, n-am crezut niciodată că o producție video, fie ea de orice natură, o să-mi creeze un așa disconfort încât să refuz să mă uit la ecran.

Privirea copiilor, mamelor însărcinate și lucrătorilor din spitale care trăiesc pe viu cel mai mare coșmar al vieții lor este devastant pentru privitor, și să vă spun că am bocit în cel mai urât mod cu putință, n-ar fi vreo mare mirare.

Și că tot am amintit de The Grave of the Fireflies, știți cât se poate de bine acei copilași din anime, eh, acum, prin intermediul acestui documentar primim o variantă real life și live action a catastrofalului anime, doar că în variantă ucraineană.

M-am tot luptat cu mine dacă să scriu sau nu despre acest documentar, cu teama să nu izbucnesc ceva conflicte pe subiectul ăsta, că propagandă, că sclav, că rusofil, sau cine știe ce alte elucubrații abjecte.

Am ceva de spus : Același lucru se întâmplă și-n Israel/Palestina, și în țările islamice, și s-a întâmplat peste tot în trecut acum vreo multe decenii.

Ce vreau să spun este că, în situația de față, cel mai dureros lucru este că mor oameni total și total nevinovați, să vezi bătrâni, femei gravide și copii sau bebeluși morți este criminal de dureros.

Și chiar și soldații, haideți să fim sinceri – Indiferent despre ce tabără vorbim, credeți că soldații ăia se duc de plăcere la război?

Call of Duty și războiul real sunt două chestii total diferite, asta pentru cei care iau în râs astfel de dezastre.

Și în continuare sunt terifiat de materii fecale ambulante purtătoare de așa zis de creier, care spun că războiul este o vrăjeală sau mai știu ce alte căcaturi slobozite pe gură.

Iar cu asta închid acest subiect, că dacă-mi dau drumul la ventilație și încep să mă răcoresc ca lumea, apoi, cred că îmi este închis site-ul.

Despre aspectul tehnic, nu vreau să discut, aș fi un cretin și redus mintal să vorbesc despre acest palier, că nu despre asta este vorba, oamenii de acolo au surprins tot ce au putut în mijlocul războiului, când totul, inclusiv electricitatea pentru camerele lor, era la sfârșitul limitelor.

Notă

În proporție de 100000% Oscarul se va duce către acesta, nu e de mirare, totuși, producătorii și-au riscat viața pentru transmite aceste imagini tulburătoare.

Apropo de asta, pe parcursul documentarului și chiar și acum mă bântuie o întrebare : Merită să-ți riști viața pentru așa ceva? 

Merită să-ți lași niște copii orfani de tată?

Înțeleg, a vrut să ne arate povestea țării sale, a casei sale, da’ chiar și așa…..

Nu vreau și nici nu o să vreau vreodată să trec prin ce-a trecut acest om.

Și mă repet, nu vreau să aduc în discuție partea politică, că nu despre asta este vreau să vorbesc, și o să rezum totu’ printr-un citat grăit de Platon : DOAR MORȚII VĂD SFÂRȘITUL RĂZBOIULUI.

Și pentru că ceva din mine nu mă lasă, și chiar nu pot să dau notă la așa ceva, din respect o să las acest documentar fără notă.