Ediția 2018 a Premiilor Gopo aducea în scenă un mare film câștigător  – Un pas în urma serafimilor.

SINOPSIS

Gabriel ( Ștefan Iancu ), un adolescent idealist, se înscrie la un seminar teologic cu speranța de a deveni preot.

Însă, pe măsură ce se adaptează vieții de seminarist, descoperă un sistem rigid, corupt și plin de abuzuri.

Profesorii și superiorii folosesc metode dure pentru a impune disciplina, iar elevii sunt prinși între dorința de a-și urma credința și realitățile dure ale mediului în care trăiesc.

Mâna de fier care conduce seminarul teologic fiind părintele Ivan ( Vlad Ivanov ).

Gabriel se vede nevoit să navigheze printr-o lume plină de compromisuri, încercând să-și păstreze integritatea și convingerile.

EXECUȚIE

Multă vreme m-am ferit de acest film crezând că-i vreo artisticărie legată de religie și spiritualitate, nici vorbă de așa ceva.

O să încep din capul locului să spun că Un pas în urma serafimilor se numără deja într-un top 3 de filme românești preferate.

FA-BU-LOS!

Ca o mică asemănare, aș spune că avem parte de un fel de Dead Poets Society, pentru că sunt câteva segmente care m-au dus cu gândul spre acea capodoperă.

Iar această comparație nu-i deloc un punct negativ, din contră, E UN MARE PLUS!

Mi-ar plăcea să văd cât mai multe filme românești care să se inspire din produsele mari de afară.  Tocmai ăsta este și farmecul acestui film, că-i un produs românesc care-i total lipsit de românesc.

Hai să o luăm ușor cu discuția  :

În primul rând, din scurtă mea documentare, pare-se că filmul e inspirat din fapte reale, regizorul declarând că a experimentat pe viu mediul acestei instituții.

Deci putem vorbi de niște cazuri izolate, nu-mi place să generalizez, și deși am repetat în nenumărate rânduri că sunt o persoană agnostică, în același timp trebuie să recunosc că există oameni care chiar au o menire spre această cale, nu doar șarlatani care câștigă pe urma suferinței omului.

Povestea nu atacă Biserica ca simbol spiritual sau credința, ci atacă Biserica din punct de vedere al instituției și despre câtă mizerie se ascunde în astfel de locuri.

Sincer vă spun, am simțit seminarul teologic din acest ca pe un mediu comunist unde securitatea făcea legea iar turnătorii erau la ordinea zilei.

Credeți că avem numai uși de biserică pe aici?

Avem două tabere:

În stânga aven elevii tineri care nu prea le au gândurile la sfintele taine și învățături evanghelice, ci mai degrabă la activități extrașcolare și curriculare extracurriculare.

Decât să fie înfipți cu totul în Biblie, mulți dintre preferă să fie înfipți cu botul într-o savarină, hai că s-a prins ideea. 😉

Mai o băută, mai un biliard, mai o petardă aruncată sub pat, mai o scrisoare adresată unei domnișoare unde ne sunt prezentate anumite momente din timpul actului științific al fizicii, mai exact forța de frecare a două corpuri umane.

Așadar, niște acțiuni total incompatibile și care murdăresc pura haină a preoției.

Însă ,, în dreapta Tatălui ” se află cealaltă tabără: Preoții care predau, vârful tiraniei fiind condus de Ivan.

Armata sau Seminarul Teologic de aici? ARMATA! Și da, nu exagerez cu nimic când spun că avem parte de o adevărată tiranie.

Dacă la prima vedere l-am văzut pe Ivan ca pe acel preot care-i cu adevărat cald și care o posedă o voce atât de blândă care poate fi un medicament pentru suflet, ei bine, mare spaimă a intrat în mine când i-am descoperit adevărul chip.

Poate că abordarea sa este asta doar pentru că își dorește să scoată niște adevărați preoți, pentru că la urma urmei, nu mulți ajung să termine seminarul și mai ales după absolvire să pună monopol și pe vreo parohie.

Să tai, să biciuiești și să cureți seminarul pe bandă rulantă nu pare a fi cea mai înțeleaptă decizie.

Într-adevăr, există unii indivizi care nu merită să fie preoți, șarlatani care nu inapți când vine vorba de vorbit coerent, cântat sau cunoașterea în amănunt a misiunii sale.

Mulți aderă la această slujbă pentru a se bucura de un portofel puternic plin în majoritate timpului și mai ales pentru puterea politico-socială, nicidecum că ar avea vreo chemare spre calea sfântă.

Și da, pot să-i înțeleg acest punct de vedere susținut de Ivan, total de acord cu el.

Însă, nici abuzul împletit cu bătaia unde se varsă sânge nu ar trebui să facă parte din aura unui preot veteran.

Cum te poți face ascultat și bine simțit de către copii atunci tu îi faci să se simtă cenzurați și îngrădiți de parcă s-ar afla într-un lagăr de concentrare.

Există și momente cu adevărat frumoase, filmul ne arată că Dumnezeu nu se află niciodată în Biserică sau în bunurile mult prea scumpe și aurite, ci în sufletul omului.

Actoria este la cote înălțătoare, toată lumea își livrează partiturile într-o manieră extraordinară, mai ales că acest palier s-a bucurat de 3 Premii Gopo.

Pe plan tehnico-regizoral, sunt fără cuvinte pentru a-mi descria starea de entuziasm legată de acest palier, pur și simplu vorbim despre un FILM ÎN TOATĂ REGULA.

Avem parte de un sunet cristalin, de o coloană sonoră reală, concretă, sesizabilă și cu efect pentru starea privitorului.

Imaginea este cu adevărat excelentă, cel mai probabil această producție s-a bucurat de confortul de a fi trasă pe film, nu pe digital.

Montajul este magistral executat, filmul curgând perfect și fără nicio problemă, și chiar dacă 2 ore și 20 de minute pot însemna vreun posibil chin pentru privitor, dați-mi voie să vă spun că nu am simțit nici măcar o secundă de monotonie.

NOTĂ

Fără cadre interminabile, fără ciorba sorbită timp de 15 minute sau cine știe ce lălăieli absurde tipice filmelor românești, și repet ce-am spus mai devreme: Un film românesc fără românisme.

Cel mai probabil, peste ceva timp mă voi întoarce la acest film pentru încă o analiză proprie și mai amănunțită, atât de mult mi-a plăcut filmul ăsta.

Mai ales că m-a răcorit și subiectul acestei pelicule, unde am fost martori a ce produse infecte și demne de salubrizare ies de pe băncile acestor instituții. Mă repet din nou, sunt unii preoți care într-adevăr au har și sunt cu adevărați meniți pentru așa ceva, nu fac vreo generalizare.

Cu siguranță a fost produs care a opărit o mulțime de oameni, cred și eu că astfel de adevăruri sunt dureroase sau de neconceput pentru alții, evident că pelicula fiind o lucrare a diavolului.

Nu vreau să spun ce le-aș face unor astfel de jeguri infecte și ordinare care îmbrac straiele duhovnicești și de fapt sunt ultimii cocalari, pedofili, șarlatani și fomiști care nu scot nicio rugăciune dacă nu le dai banu’ gros sau care promovează milostenia și modestia dar sunt poartă la gât o cruce din aur de 10.000 de euro și conduc ultimul răcnet de bolid în valoare de 200.000 de euro.

Cam atât despre acest film, las un 9 puternic și vă ofer în final un mic top 3 al filmelor mele preferate în materie de românesc :

1. Filantropica
2. Restul e tăcere
3. Un pas în urma serafimilor.