Fiind final de an, automat înseamnă că e sezonul filmelor de premii.
Așadar, Netflix își aruncă în joc proiectele puternice, unul dintre ele fiind Train Dreams.
SINOPSIS
Robert Grainier (Joel Edgerton) este un muncitor solitar care își câștigă existența la începutul secolului XX, lucrând la construcția căilor ferate din nord-vestul Statelor Unite.
Trăind mai mult în sălbăticie decât printre oameni, Robert se mișcă între tabere temporare, păduri nesfârșite și linii de tren aflate în plină expansiune, fiind martor la transformarea brutală a unei lumi încă neatinse de modernitate.
Viața lui capătă un sens diferit atunci când se căsătorește cu Gladys (Felicity Jones), o femeie calmă și practică, cu care își construiește o casă izolată în munți și întemeiază o familie.
Pentru o perioadă scurtă, Robert încearcă să ducă o viață stabilă, împărțită între muncă, familie și liniștea naturii. Această fragilă normalitate este însă zdruncinată de o tragedie neașteptată.
EXECUȚIE
Ce pot spune… O dramă făcută ca la carte.
Este un film care te face să te simți prost, care te face să conștientizezi că „problemele” tale, pe care tu le consideri drame, sunt niște mizilicuri pe lângă ce probleme reale au alți oameni.
Chit că este deja un clișeu, celebra replică – „A te bucura de lucrurile mărunte!” – este chiar despre asta în acest film.
Train Dreams ne arată cât de scurtă este viața și cât de important este să ne bucurăm de acele gesturi mărunte: să te bucuri de acea îmbrățișare cu o persoană dragă, de acel prim sărut cu marea ta iubire, de trezitul de dimineață alături de un suflet cald, de o pățanie hazlie alături de cei dragi.
Genul acesta de momente trec repede și cel mai probabil sunt la fel de repede uitate, iar asta din cauza tragediilor care ne marchează și ne lasă un gol în viață pentru totdeauna.
Train Dreams este un film despre viața trăită în surdină. Nu mizează pe conflicte explozive sau pe răsturnări spectaculoase de situație, ci pe acumularea lentă a timpului, pe felul în care existența unui om obișnuit capătă greutate tocmai prin discreție.
Joel Edgerton construiește un personaj interiorizat, aproape opac, care comunică mai mult prin prezență decât prin replici.
Robert Grainier este un om al gesturilor mărunte: modul în care ține un obiect, felul în care privește pădurea sau trenurile care trec. Durerea lui nu este afișată, ci sedimentată.
Și da! În concluzie, Joel Edgerton face un rol magistral! Mi s-ar părea o mare crimă ca acesta să nu fie nominalizat la Premiile Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal. De fapt, aș spune că, din tot ce-am apucat să văd până acum, el ar fi cel mai vrednic de omulețul de aur.
Un alt personaj important al poveștii este chiar timpul. De fapt, aș spune că timpul este personajul central al poveștii.
Train Dreams nu spune o poveste liniară, ci una fragmentată, construită din episoade care par, la prima vedere, nesemnificative. Dar tocmai această structură sugerează ideea că viețile obișnuite nu sunt alcătuite din momente „memorabile”, ci din repetiții, muncă, așteptare și adaptare.
Pe măsură ce anii trec, Robert devine un supraviețuitor al unei Americi care nu mai există. Filmul capătă astfel o dimensiune aproape fantomatică: omul rămâne, dar lumea lui dispare.
Din punct de vedere vizual, Train Dreams este o pură și intimă poezie melancolică.
Mișcările de cameră sunt minime. Predomină cadrele fixe sau mișcările extrem de lente, aproape imperceptibile. Camera nu „urmărește” acțiunea, ci așteaptă.
Natura domină – copacii, munții, ceața, focul, iar omul apare ca o prezență fragilă, tranzitorie. Practic, o metaforă a faptului că nu omul este centrul universului, ci doar o simplă firimitură a acestuia.
Toate acestea sunt remorcate de un ritm destul de lent, dar nu inert.
NOTĂ
Train Dreams este, în esență, o meditație tăcută despre trecerea timpului și despre micimea omului în fața istoriei, a naturii și a progresului.
Trenul devine simbolul central: promisiune de progres, dar și forță care taie, separă, distruge legături umane și naturale.
Așadar, viața trece indiferent dacă o înțelegem sau nu, iar sensul nu se află în realizări mărețe, ci în modul în care acceptăm pierderea, schimbarea și singurătatea.
În final, Train Dreams ne invită să ne gândim la propriile vieți: cât din ceea ce facem va rămâne? Și, mai important, contează cu adevărat să rămână?
