David Lynch ne invită la o dramă unică, o poveste simplă, drăguță și profundă – The Straight Story.
SINOPSIS
Premisa este una extrem de simplă și scurtă.
Filmul spune povestea reală a lui Alvin Straight (Richard Farnsworth), un bărbat în vârstă din Iowa, care, după ce află că fratele său, Lyle Straight (Harry Dean Stanton), a suferit un accident vascular cerebral, decide să-l viziteze.
Deoarece nu are permis de conducere, Alvin pleacă într-o călătorie de peste 300 de mile pe un tractor de tuns iarba. Pe drum, întâlnește diverse persoane care îi ascultă povestea și îi oferă ajutor.
Fiica sa, Rose Straight (Sissy Spacek), îl susține emoțional, în ciuda dificultăților sale de vorbire, chit că nu-i de acord cu această călătorie, n-are cum să se împotrivească dorinței tatălui ei mult prea încăpățânat.
EXECUȚIE
Așa cum reiese din premisă, filmul este inspirat din viața reală, chiar a existat un Alvin Straight care a parcurs niște sute de mile pe un amărât de tractoraș de tuns iarba pentru a-și vedea fratele bolnav.
The Straight Story este o meditație asupra bătrâneții, regretelor și reconcilierii, iar călătoria lui Alvin nu este doar una fizică, ci și o reflecție asupra propriei vieți, una de nivel cathartic.
Pe măsură ce traversează peisajele rurale americane, el se confruntă cu amintiri, cuvinte nespuse și sentimente nerezolvate față de fratele său, cu care nu a mai vorbit de ani de zile, iar toate aceste discuții au loc cu diferite persoane.
Că avem parte de o întâlnire cu un grup de bicicliști, cu un grup de mecanici, cu o fată cu probleme de familie, din fiecare episod al acestei călătorii avem parte de câte o lecție de altruism, iubire sau iertare.

Iar dacă ar fi să extrag ideea principală din acest film, aș putea spune că The Straight Story ne arată că dragostea de frate, cea de familie nu are limite, nu cunoaște obstacole și pericole.
Richard Farnsworth oferă o interpretare extraordinară, cu atât mai impresionantă cu cât actorul suferea de cancer osos în timpul filmărilor, fiind nevoit să joace scenele cu o durere fizică reală, o prestație magistrală care va interpreta o groază de emoții, în special niște șiroaie de lacrimi.
Interpretarea sa este subtilă, reținută, dar încărcată de emoție – fiecare gest și fiecare privire exprimă decenii de experiență și suferință nespusă.
Deși David Lynch este un maestru al prezentării Americii depravate, regretatul titan cineast oferă o poveste atipică, primim din partea lui o imagine plină de lumină, speranță și generozitate, care ar putea reprezenta cu adevărat celebra sintagmă de Vis American.

Dar chiar și așa, durerea nu lipsește, fără a da mari spoilere vreau să vă spun că există un segment în care avem parte de o discuție legată de război, o discuție la care este imposibil să nu fii atins, în care suntem martorii a poate celui mai sumbru eveniment din viața unu om.
Deși diferit de filmele sale anterioare, The Straight Story păstrează semnătura lui Lynch prin atenția la detalii, portretizarea personajelor excentrice și explorarea unei Americi atât idilice, cât și pline de durere ascunsă.
Fără a recurge la elemente suprarealiste și turbate, regizorul creează un film aproape hipnotic, în care simplitatea și naturalețea devin forțe narative puternice.
Cinematografia semnată de Freddie Francis surprinde cu măiestrie peisajele vaste ale Americii rurale, creând un ritm vizual care subliniază introspecția și liniștea poveștii.
În locul compozițiilor tulburătoare tipice lui Lynch, filmul folosește cadre lungi, lente și naturale, care ne permit să reflectăm alături de protagonist, întreaga imagine a filmului este o adevărată poezie.
Muzica lui Angelo Badalamenti, colaborator frecvent al regizorului, este și ea una atipică, nu mai avem note grave și joase care să transmită spaimă și tensiune, precum a fost în Lost Highway.
Acum, orchestrația este una discretă și melancolică, completând atmosfera meditativă, calmă și caldă a filmului, acele note de vioară fiind incredibil de emoționante.
NOTĂ
Mi se pare că Lynch a mers pe următoarea premisă în filmografia sa, proiectele inspirate din fapte reale le fac drame sfâșietoare care provoacă glandele lacrimale și mucozitățile nazale, iar cele ce țin de ficțiune le-a abordat în stilul lui excentric.
Având în vedere că avem parte de o poveste care s-a inspirat din fapte reale, pot spune că Alvin Straight se numără printre CEI MAI ȘMECHERI, COOL ȘI IMPRESIONANȚI OAMENI CARE AU TRĂIT VREODATĂ PE ACEASTĂ PLANETĂ!
Pe scurt, The Straight Story este un film despre umanitate, despre puterea iertării și despre călătoria personală pe care fiecare om o parcurge, fie că este fizică sau interioară.
Un film simplu, o poveste simplă și atât de frumoasă care a fost transpusă pe ecran printr-o execuție la fel de simplă, dar și într-un mod genial cum doar Lynch a știut să facă.
![]()
