GATA! ÎN SFÂRȘIT, A SOSIT!
The Fantastic Four: First Steps e filmul care speră să reaprindă marea flacără a MCU-ului!
Hai să vedem cum stă treaba cu acest film.
SINOPSIS
Setat într-un univers paralel retro-futurist inspirat din anii ’60, filmul îl aduce pe Reed Richards (Pedro Pascal) și pe Sue Storm (Vanessa Kirby) în pragul unei noi etape a vieții lor: vor deveni părinți.
În același timp, partenerii lor de echipă, Johnny Storm (Joseph Quinn) și Ben / The Thing (Ebon Moss‑Bachrach), sunt deja bine pregătiți ca membri ai acestei familii care urmează să mai adauge un nou membru.
Totul pare să decurgă frumos, până când apare amenințarea cosmică – Silver Surfer (Julia Garner), vestitoarea zeului suprem – Galactus, un gigant interstelar care amenință să devoreze planeta.
EXECUȚIE
Am iubit maxim Guardians of the Galaxy 3, la fel și ultimul Deadpool & Wolverine, însă pe niciunul dintre acestea nu le-am considerat niște filme MCU get-beget, acele povești interconectate în univers care să conducă spre un anumit punct.
Sincer vă spun, am intrat în sală cu așteptări reduse, iar asta se datorează degringoladei de la Disney care s-a transmis către toate departamentele adiacente: Marvel, Star Wars sau Pixar.
Și-n plus, trebuie să recunosc că mi se pare o suprasaturație cu Pedro Pascal care apare non-stop, pur și simplu e luna și filmul în care el apare.
Însă, în cele din urmă, a rulat filmul…
O spun din start: CLAR ȘI DE DEPARTE – CEL MAI BUN FILM MCU GET-BEGET DE LA MONUMENTALUL AVENGERS: ENDGAME!
Pur și simplu totul mi s-a părut la superlativ și am fost fascinat de la cap la coadă.
Chiar mi s-a părut un film ca pe vremuri… Serios când trebuie să fie serios, amuzant când trebuie să fie amuzant și emoționant când trebuie să fie emoționant.
Palierul comic este susținut de ciondănelile dintre Johnny Storm și Ben / The Thing sau certurile de cuplu dintre Reed și Sue, acesta fiind extrem de bine dozat, foarte bun și savuros atunci când este livrat și inexistent atunci când vin momentele emoționante.
Și da, avem parte de momente emoționante, iar aici intervine tema familiei care reprezintă inima și sufletul acestei producții.
De la începuturile lor în benzi desenate, Fantastic Four au fost descriși drept „First Family of Marvel”, ei fiind un personaj colectiv, acționând ca un întreg, dar „First Steps” duce acest concept la un nivel mult mai profund și intim, iar asta datorită apariției copilului.
Însă greutatea apocaliptică a acestei teme vine din momentul când cei doi părinți se confruntă cu cea mai grea povară din viața lor: să-și sacrifice copilul pentru a salva umanitatea.
Până la urmă, vorbim de un om în schimbul a unei întregi planete, sună ușor, asta pentru că nu e al tău. Iar de aici, instinctul de părinte își scoate colții la suprafață, fiind martori la transformarea unui părinte atunci când viața copilului este pusă în joc.
Asistăm la sacrificiile unui părinte, prin toate momentele de suișuri și coborâșuri, despre transformarea unei bestii care e în stare să distrugă orice îi iese în cale pentru a-și salva făptura căreia i-a dat viață.
Asistăm cum apariția copilului dă peste cap orice misiune și scop creat de un adult, iar de aici, vă rog să-mi permiteți să citez din Christopher Nolan din al său Interstellar, pentru că se potrivește perfect: Odată ce devii părinte, devii fantoma viitorului copiilor tăi.
În sfârșit, după atâta timp, primim un antagonist de calibru și demn de acest univers – Galactus.
Un adevărat zeu intergalactic care se hrănește cu planetele pe care le întâlnește, un inamic invincibil, infailibil, indisponibil la negocieri și a cărui prezență face ca liniștea să se aștearnă instant și sângele să înghețe în vine.
Față de Fantastic Four: Rise of the Silver Surfer, nu-l mai avem pe Galactus sub forma unui nor gazos, de data asta, îl avem la capacitatea maximă și în forma consacrată.
Ce-i drept, în acel film din 2007 era aproape imposibil să-l aduci pe Galactus la forma din acest film, motivele fiind evidente.
Alături de el este și marea vestitoare – Silver Surfer.
O surpriză extraordinar de plăcută, prezența ei fiind hipnotizantă (din toate punctele de vedere, iar Johnny poate să confirme), pe lângă puterile incredibile, aceasta are parte de o construcție impecabilă.
Deși la prima vedere pare un antagonist de temut pe care l-ai vrea lichidat în secunda 2, ei bine, Silver Surfer ascunde o poveste cutremurătoare unde este imposibil să rămâi împietrit, reușind să te facă să-i înțelegi scopurile.
Vizual filmul arată FANTASTIC!
Estetica retro-futuristică a anilor ’60 funcționează perfect pe toate fronturile – vehicule, decor, costume, atmosferă și chiar și muzica.
După mult timp am simțit în sfârșit că bugetul se simte, nu există niciun moment în care CGI-ul să dea chix, ba chiar unele momente din spațiu au livrat niște cadre de-a dreptul superbe.
Atenția la detalii m-a uns pe suflet, iar aici mă refer de la intro-ul IMAX până la ultimul cadru al filmului. Chiar s-a simțit un film unde s-a stors multă sudoare, fiind un eveniment major din toate punctele de vedere.
Actoria mi s-a părut foarte bună, toate personajele au chimie, servind perfect sentimentul de FAMILIE.
Deși la început am privit cu ochi sceptici decizia de casting, Pedro Pascal a fost și este Reed Richards – denotă maturitate, fragilitate, putere, dar mai ales arată că este creierul operațional.
Iar după acest film mi-e greu să cred că există dubii legate de viitorul lider al echipei Avengers.
Vanessa Kirby… (scuzați, m-am pierdut puțin cu firea când mi-am amintit de ea. Doamne, ce femeie superbă…)
Lăsând gluma la o parte, aceasta face o treabă excepțională, portretizând magistral o mamă, fie atunci când se află la podea din cauza pierderii copilului, fie când începe să-și arate colții de mamă protectoare. Știe să transmită și durere, și iubire, și furie, și putere.
Pe Joseph Quinn și Ebon Moss‑Bachrach îi iau la pachet – ei sunt cei care se ocupă de departamentul umoristic, ciondănelile dintre cei doi fiind savuroase.
NOTĂ
Mă înclin și aplaud furtunos acest produs! Vezi, Marvel!?!? Vezi că se poate!?!? Păi cum să nu fiu entuziasmat pentru acest univers când primesc un astfel de produs?
Evident că avem parte și de 2 scene de după cele două generice. Una fiind regizată de Frații Russo, așa că-i la mintea cocoșului despre cine este vorba în acea scenă și cine este introdus în acel segment.
Cred și susțin că este cel mai bun film MCU de la „Endgame”, iar aici mă refer și la execuție în sine, cât și la ton.
Avem un film cu miză, cu suflet, cu inimă, iar asta m-a încântat teribil.
Însă după acest film, până la Avengers: Doomsday, Marvel mai trebuie să ofere două produse la fel de bune și-n același ton cu acesta care să propulseze cu entuziasm publicul către evenimentul suprem.
