În 2002, Sam Raimi a adus în fața lumii un film care avea să fie punctul de cotitură în materie de povești cu și despre supereroi.
SINOPSIS
Ce s-ar mai putea spune despre această premisă? Totuși, haideți să o reiau foarte pe scurt.
Povestea îl urmărește pe Peter Parker (Tobey Maguire), un adolescent timid, marginalizat și pasionat de fotografie, care trăiește cu mătușa May (Rosemary Harris) și unchiul Ben (Cliff Robertson) și, poate cel mai important, este îndrăgostit până peste cap de Mary Jane (Kirsten Dunst).
Viața lui se schimbă radical după ce este mușcat de un păianjen modificat genetic, căpătând puteri supranaturale: agilitate, forță sporită și abilitatea de a se cățăra pe clădiri.
Între timp, tatăl celui mai bun prieten al lui Peter, Norman Osborn (Willem Dafoe), devine Green Goblin după un experiment eșuat. El se transformă într-un antagonist terifiant, hotărât să semene haos în New York.
EXECUȚIE
Cred că nici nu știți cu ce film avem de-a face. E printre filmele cu supereroi pe care Martin Scorsese le laudă și le apreciază maxim, alături de Superman și The Dark Knight.
Motivul pentru care apreciază aceste filme este următorul, iar aici încerc să-l citez sau mai degrabă, să-l parafrazez: „Sunt niște filme care au o viziune regizorală, o viziune artistică.” Aici sunt cât se poate de în concordanță cu afirmațiile domniei sale.
Și da! Filmul este unul plin de suflet și magie, unde se simte o viziune artistică.
O să trec rapid prin părțile proaste ale filmului. Gata! Am și făcut-o.
Hai să zic că poate aș avea ceva de comentat la CGI-ul învechit, mai ales în scenele în care personajele zboară sau fac salturi spectaculoase. În rest, după 23 de ani, filmul se menține incredibil de bine.
Pe lângă spectacolul bombastic, cu explozii spumoase la scară largă și lupte bine coregrafiate, Raimi își lasă amprenta și prin influențele horror, vizibile în felul grotesc și intens în care este construit Green Goblin.
Și pentru că tot intrăm în zona de personaje, aici, Sam Raimi ne arată semnificația și farmecul adevărat al lui Spider-Man.
Să fii Batman e greu – nu toți putem fi Bruce Wayne, acel playboy miliardar care moștenește o avere cosmică din partea părinților.
Să fii Captain America e greu – nu toți am luptat în al Doilea Război Mondial și nu tuturor ni s-a injectat un ser care să ne ofere puteri supranaturale.
Să fii Superman e la fel de greu – nu toți am fost născuți pe Krypton și înzestrați cu puterile unui zeu.
Să fii Hulk e greu – nu toți avem în cutia craniană un creier care să posede cel mai mare IQ din lume.
Însă Spider-Man, mai mult sau mai puțin… suntem toți. Cândva, toți am fost un Peter Parker: marginalizați, batjocoriți, victime ale bullying-ului. Și toți am fost, măcar o dată, îndrăgostiți de acea fată la care nu aveam nicio șansă.
Transformarea lui într-un erou nu îl scoate din această condiție, ci doar adaugă o povară suplimentară: aceea a responsabilității.
Puterile nu îl fac fericit și nici nu îi rezolvă problemele cotidiene, ci îl obligă să aleagă constant între binele personal și binele celorlalți.
De asemenea, și-mi cer scuze pentru acest mic spoiler, există un moment în film în care cetățenii îl atacă pe Green Goblin. Ei bine, acea scenă reprezintă faptul că fiecare dintre noi putem fi un erou, fără a avea puteri supranaturale.
Unul dintre marile atuuri ale filmului este felul în care personajele sunt construite, cu atenție la nuanțe și la dimensiunea lor umană.
Peter Parker / Spider-Man (Tobey Maguire) este eroul imperfect prin excelență. Sam Raimi îl arată ca pe un adolescent vulnerabil, timid, plin de complexe, dar cu o bunătate autentică.
Puterile lui nu îl transformă într-un personaj suprauman de neatins, ci într-un tânăr obligat să facă față unor dileme morale.
Moartea unchiului Ben îl marchează definitiv, iar decizia de a-și asuma responsabilitatea de erou îl transformă într-o figură tragică: deși câștigă forță și scop, pierde o parte din viața personală.
Mary Jane Watson (Kirsten Dunst) nu este doar „fata de lângă erou”, ci un personaj cu propriile lupte: dorința de a scăpa de mediul toxic de acasă, aspirația de a deveni actriță și fragilitatea emoțională.
Norman Osborn / Green Goblin (Willem Dafoe) nu este răul absolut. El începe ca un om de știință și om de afaceri respectat, tată exigent, dar presat de eșec și competiție. Experimentul eșuat îl transformă într-un monstru, dar ceea ce rămâne constant este dorința de putere și control.
Unchiul Ben (Cliff Robertson) și mătușa May (Rosemary Harris) sunt coloana morală a filmului. Ben, cu celebra sa replică, nu este doar un personaj secundar, ci sursa întregului parcurs moral al lui Peter.
Moartea sa este tragedia fondatoare a eroului. May, pe de altă parte, reprezintă căldura, înțelepciunea și umanitatea – un reper emoțional constant pentru Peter, care îl împiedică să-și piardă busola morală.
VEZI, BĂI, MCU-ULE! Așa se face o mătușă May, așa arată o mătușă în adevăratul sens al cuvântului. Păi mi-o dai pe Marisa Tomei și vrei să mă uit la ea cu multă delicatețe și sensibilitate?
Despre actorie nu am ce să discut. Toată lumea își livrează partiturile la perfecție. Tobey Maguire face rolul vieții lui – e pur și simplu menirea pentru care s-a născut pe acest pământ.
După el vine evident Willem Dafoe, iar prin conflictul personajului său cu Peter Parker, confruntarea devine una simbolică: două fețe ale aceleiași monede – puterea folosită pentru altruism versus puterea folosită pentru egoism.
Am tot vorbit despre emoție și suflet pe parcursul acestei recenzii… Doamne, câtă emoție are acest film.
Fie că vorbim de marea tragedie care declanșează universul Spider-Man, fie că vorbim despre momentele romantice dintre Peter Parker și MJ sau chiar despre conflictul interior al lui Osborn – toate acestea duc la momente unde este imposibil să rămâi nemișcat, portretizând și temele centrale ale filmului: iubirea, pierderea, maturizarea și sacrificiul.
NOTĂ
Așa cum am spus și la începutul acestui comentariu, Spider-Man este un film cu supereroi total atipic, ba chiar unul extrem de poetic.
Astfel, învățăm că victoria nu aduce liniște, iar a fi erou înseamnă, mai presus de orice, a ști să renunți. Peter Parker învinge răul, dar înțelege că prețul responsabilității este viața personală sacrificată.
Peter Parker – un erou care ne amintește că oricine poate purta masca, dar nu oricine poate duce povara sacrificiului.
Cam atât și cu acest film. Mă duc să mă pregătesc cu mare entuziasm pentru Spider-Man 2.
