În sfârșit am reușit să termin această trilogie absolut magnifică, cel mai mare regret am că am tot amânat să văd ultima parte, dar până să ajungem la concluzia acestei povești, trebuie să vedem de unde a început totul.

Dar pot spune doar atât – pentru mine – TOP 5 Trilogii EVER.

Rise of the Planet of the Apes | 20th Century Studios

Sinopsis

Un cercetător genial, Will Rodman, ( interpretat de James Franco ), lucrează la dezvoltarea unui tratament revoluționar pentru boala Alzheimer. În timpul experimentelor sale, el testează pe maimuțe un medicament care îi oferă acestora o inteligență avansată. Între timp, unul dintre cimpanzei dă naștere unui pui numit Caesar, care moștenește abilitățile cognitive dezvoltate de mama sa.

Pe măsură ce crește, Caesar ( interpretat magistral de marele Andy Serkis ) devine tot mai inteligent și dezvoltă o conexiune specială cu Will, dar situația devine tensionată când se confruntă cu nedreptăți și abuzuri din partea oamenilor. În cele din urmă, el ajunge să conducă o revoltă a maimuțelor împotriva oamenilor, iar conflictul escaladează, punând în pericol întreaga omenire.

Execuție

O să trec rapid prin părțile slabe ale filmului, deoarece sunt foarte puține, ca mai apoi să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului.

La capitolul actorie nu pot scrie mare lucru, și aici mă refer la capitolul – personaje umane. În niciun caz nu este un nivel slab, dar nici vreun șir de prestații care merită încununate cu zeci de statuete. Unele dintre ele par a fi introduse doar pentru a avansa acțiunea sau pentru a servi ca simple unelte narative în poveste, iar comportamentul unor personaje secundare par extrem de exagerate.

De exemplu, relația dintre Franco și Pinto, pur și simplu nu mi-a transmis nimic, nu mi s-a părut pic de conexiune dintre ei, având în vedere că între ei este o relație de cuplu.

De asemenea, povestea este presărată de multe clișee și faze extrem de ușor de anticipat, cum ar fi segmentul ” îngrijitorii cei răi „, interpretați de Brian Cox și Tom Felton. aceștia par răi doar pentru că filmul le cere să fie, iar interpretarea lui Felton, în special, este atât de exagerată încât este aproape o caricatură.

Și acum să trecem la părțile pozitive.

RISE OF THE PLANET OF THE APES

Dacă relația Franco – Pinto nu m-a dat pe spate, atunci relația Franco – Ceaser joacă la rupere.

Relația dintre Caesar și Will este una de afecțiune și încredere, dar și de complexitate, întrucât îi confruntă pe amândoi cu dileme morale și cu consecințele acțiunilor lor. James Franco dă viață personajului Will, oferind o prestație solidă care se adaptează evoluției complexe a acestuia pe parcursul filmului.

„Rise of the Planet of the Apes” explorează legătura complexă dintre oameni și natură. Personajul lui Caesar este un exemplu al naturii sălbatice și neîmblânzite care se confruntă cu condițiile rigide și restrictive ale vieții în captivitate.

Filmul pune în discuție modul în care omul interacționează cu lumea naturală și cum aceasta poate afecta mediul înconjurător și alte specii. Confruntarea dintre maimuțe și oameni simbolizează tensiunea dintre dorința de control și dominație și respectul pentru lumea naturală și pentru celelalte ființe vii.

Efectele speciale sunt de-a dreptul colosale, trebuie să recunosc, că la prima vizionare am crezut că s-au folosit maimuțe vii și autentice, atât de bine arată efectele. Acest aspect fiind o adevărată demonstrație de forță la nivel tehnic.

Rise (and Fall) of the Planet of the Apes - The Atlantic

Deși știm cu toții că primatele sunt realizate cu CGI, ochii lor arată uimitor, cu profunzime și personalitate și, împreună cu limbajul corpului și animațiile faciale, uităm cu adevărat că sunt CGI.

Transformarea maimuțelor în personaje credibile și emoționale este o realizare remarcabilă, cu Andy Serkis în fruntea distribuției, creând o maimuță virtuoasă și fascinantă în Caesar.

Nu doar efectele, dar și partea de acțiune este absolut glorioasă, în special cea din actul 3, totul, de la o simplă privire terifiantă de la o maimuță furioasă până la marea bătălie de pe podul Golden Gate

Acest ” Rise of the Planet of the Apes ” este genu’ de film la care ții cu tabăra adversă, și nu cu oamenii.

Rise of the Planet of the Apes (2011) - IMDb

„Rise of the Planet of the Apes” explorează legătura complexă dintre oameni și natură. Personajul lui Caesar este un exemplu al naturii sălbatice și neîmblânzite care se confruntă cu condițiile rigide și restrictive ale vieții în captivitate.

Filmul pune în discuție modul în care omul interacționează cu lumea naturală și cum aceasta poate afecta mediul înconjurător și alte specii. Confruntarea dintre maimuțe și oameni simbolizează tensiunea dintre dorința de control și dominație și respectul pentru lumea naturală și pentru celelalte ființe vii.

Pe de altă parte, filmul prezintă și complexitatea situației, arătând atât perspectivele maimuțelor, care doresc doar să trăiască în libertate în propria lor lume, cât și perspectiva oamenilor, care încearcă să protejeze interesele și securitatea omenirii.

Pur și simplu, acest film demonstrează un singur lucru – Că cea mai infectă și periculoasă specie aflată pe Pământ nu sunt animalele, ci noi, oamenii, un film care te face să plângi de nervi și să dai cu pumnii în pereți când vezi ce specie haină suntem, cum animalele pot fi mult mai umane decât noi.

Notă

Din păcate, ce trage filmul în jos este actoria personajelor umane și multele faze ușor de anticipat și pline de clișee.

Dar la finalul zilei, acest film reprezintă rampa de lansare a unei trilogii colosale, iar ce-a făcut Matt Reeves după ce-a preluat cârma de la Rupert Wyatt este o pagină de aur în istoria cinematografiei.

În esență, „Rise of the Planet of the Apes” ne provoacă să reflectăm asupra interacțiunii noastre cu natura și să conștientizăm că, dacă nu tratăm mediul cu respect și grijă, putem întâmpina consecințe neașteptate și dificile. Această idee poate fi rezumată în expresia „Natura se răzbună”, semnalând faptul că acțiunile noastre pot avea impacturi profunde asupra lumii înconjurătoare.

File:Eo circle pink white number-8.svg - Wikimedia Commons

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=