E timpul să o dăm și pe coreene, așa că astăzi luăm în colimator The Host sau Gwoemul, așa cum este tradus în coreeană, o producție regizată de Bong Joon Ho.

SINOPSIS

Totul începe când o echipă de savanți americani aruncă o substanță chimică toxică în apele râului Han din Seul, astfel râul ajungând să fie contaminat. În urma acestui eveniment, în Seul încep să apară zvonuri despre o creatură monstruoasă care iese din apa râului și atacă oamenii.

După câțiva găsim o familie modestă – Familia Park care deține un mic magazin prin împrejurimea râului, iar totu’ merge bine și frumos până când creatura apelor începe să-și facă apariția și să iasă la atac.

Din nefericire, fiica lor, Hyun-Seo este capturată de fiară și dusă în bârlogul secret al monstruozității haine, ascunzătoare aflată prin cotloanele pierdute ale canalizării din Seul.

În ciuda faptului că sunt considerați nebuni de către autorități, Park Gang-du (interpretat de Song Kang-ho), tatăl lui Hyun-seo, și restul familiei fac tot ce le stă în putință pentru a-și recupera fiica.

EXECUȚIE

Filmul este o combinație de thriller, horror și dramă, ba chiar și comedie. Aspectul comic fiind prezent strict în prima jumătate de oră a filmului. Deși sună de parcă aș fi sadic, chiar n-am putut să nu mă amuz când creatura fugărea oamenii prin oraș, dar și unele faze cu membrii nebuni ai familiei Park sunt destul de hilare.

Poate două puncte în plus la notă s-au dus la creatură, pentru că arată bine și apreciez foarte mult că a fost dezvăluită complet încă din primul sfert de oră, fără să se mai piardă vremea așa cum obișnuiesc unele producții, întâi îmi arată un picior, apoi un ochi, apoi o gheară, și abia în ultimul act al filmului primim ceea ce trebuia să primim.

E adevărat, din punct de vedere al texturilor, creatura nu arată cel mai bine, vorbim totuși de anu’ 2006 iar bugetu’ filmului a fost de vreo 10 milioane de dolari, chiar și așa, fiara este foarte bine detaliată, are umbre, se văd urmele în împrejurul ei, când se aruncă în lac se simte și se vede că o namilă de nu știu câte tone s-a aruncat într-o apă.

Actoria mi s-a părut foarte bună, toată lumea livrează, deși este greu de judecat corect, deoarece nu înțeleg o iotă coreeană, așa că a trebuit să mă bazez evident pe subtitrări pentru a înțelege ce se spune, dar din ce-am citit și văzut prin alte recenzii, nici subtitrările nu traduc 100% corect ceea ce se grăiește în limbile asiatice.

Filmul pune în discuție ineficiența guvernului în fața unei crize și corupția din rândul autorităților. Personajele principale, familia Park, sunt o reprezentare a oamenilor obișnuiți care se confruntă cu incompetența și indiferența guvernului în timp ce încearcă să-și salveze fiica.

Astfel, filmul explorează tema responsabilității guvernului față de cetățeni și impactul său asupra oamenilor obișnuiți.

Am adorat faptul că regizorul a adus o abordare total atipică a acestui gen de filme, și aici mă refer la personajele umane, care spre deosebire de majoritatea producțiilor, de data aceasta personajele sunt speriate de moarte, greșesc, se împiedică, fac alegeri ciudate, sau vin cu tot felu’ de improvizații pentru a supraviețui, iar acest aspect al verosimilității personajelor face ca filmul să fie extrem de imprevizibil.

Ca o mică bilă neagră aș putea să adaug ritmul inconstant, cam după prima jumătate de oră filmul se cam ia piciorul de pe pedala de accelerație, iar mai apoi avem vreo altă jumătate de oră mai moale care pune accent mai mult pe construcția personajelor și pe planul de salvare a fetiței.

Și nu mint, până să intru în actul III al filmului eram cu nota pe la 7,5, dar după, a venit potopul, în sensu’ bun.

Din momentul în care se intră în ultimul act, acțiunea își reia cursul fulminant, iar tensiunea îți creează noduri în gât. Iar aici, fără să dau vreun spoiler, fetița are un moment mai tensionat în bârlogul monstrului, și fără să vin cu vreo exagerare, acel moment mi-a oferit un mare gol în stomac.

NOTĂ

Gwoemul a fost o experiență unică, un film deosebit care iese din rutină, și asta mulțumită regizorului Bong Joon-Ho care a venit cu o idee îndrăzneață de a spune o astfel de poveste într-o manieră artistică împletită cu cea a comercialului.

De asemenea, filmul este o călătorie distractivă atât în lumea ridicolului, cât și în cea a catastrofalului, punându-ți un rânjet bun pe față pentru mai mult de jumătate din film, sau chiar și o grimasă îngrozită.