Și ajugem în sfârșit și la ultimul film din catalogul lui James Cameron – Avatar : The Way of Water.

Sinopsis

A trecut mai bine de un deceniu de la evenimentele catastrofale din primul film, iar acum, pare că Pandora a devenit un tărâm unde liniștea și pacea domnesc.

Între timp, civilizația Na’Vi s-a cam înmulțit, mai ales în ograda familiei Sully, unde Jake ( Sam Worthington ) și Neytiri ( Zoe Saldana ), sunt părinți de vreo 3 copii, iar alături de ei, conviețuind și Kiri ( Sigourney Weaver ) – fiica regretatei Dr. Grace.

Însă, nimic nu este atât de roz pe cât pare, mai ales când tărâmul le este amenințat de vechii combatanți, conduși de mult prea înviatul din morți – Gen. Quaritch ( Stephen Lang ), care cumva a reușit să se transpună într-un corp de alien albastru, iar misiunea lui este una cât se poate de simplă – Capul lui Jake Sully.

Execuție

Ca un mic spoiler în legătură cu verdictul acestui film, față de primul Avatar, acesta mi-a plăcut puțin mai mult.

Partea tehnică este colosală, ceva nemaivăzut și de neegalat, și faptul că lui James Cameron i-a trebuit mai mult de un deceniu pentru a realiza acest film, se observă.

De departe, avem cea mai bună imagine de sub apă făcută vreodată, totu’ se înțelege clar, iar investițiile masive în tehnologia de filmare sub apă își arat rezultatele.

Ca atare, arată mai bine decât orice alt film de peste 100 de milioane de dolari lansat în ultimii ani. 3D – ul este grozav (nu aș spune des acest lucru ) și găsește noi zone uimitoare ale Pandorei de explorat, datorită scenelor subacvatice extinse.

De asemenea, motion capture-ul se prezintă la un alt nivel, interacțiunile dintre personaje arată mult mai natural, ca să nu mai zic și de aspectul lor mirobolant.

Pe scurt, din punct de vedere vizual – Poate cel mai impresionant făcut vreodată, până acum, că mai urmează și alte filme Avatar.

Față de precedenta parte, filmul vine cu mici îmbunătățiri și pe partea umană, pe cea care contează cel mai mult, adică – povestea.

Atașamentul emoțional este mult mai ridicat, deoarece, aici, punctul central al filmului cade pe familie, și tot ce înseamnă acest sfânt simbol, mai exact, ce înseamnă să fii un frate cu adevărat, un bun camarad, sau ce lasă fiecare în urma sa.

Chiar și scenariul, mi s-a părut puțin mai bine lucrat, venind cu unele întorsături de situație mai picante, în rest, ca și în primul film, foaia de scenariu se prezintă cu multe găuri, mai exact – greșeli de logistică, plus, un grad de previzibilitate destul de ridicat.

Și partea ritmică este foarte bine temporizată, chit că vorbim despre un film de peste 3 ore, eu unu’, nu am simțit această durată, acțiuneea fulminantă din actul III, plus aspectul vizual epocal m-au făcut să uit complet de ceas.

Cam atât și cu părțile bune, a nu se înțelege că urmează să dau de pământ cu filmul doar că, din punct de vedere tematic, filmul se prezintă ca precedentul.

Dacă în primul film aveam un mesaj mai pacifist și mai ecologic, acum, totul cade pe răzbunare și atât, ca să nu mai zic că ideea de-al readuce la viață pe Quaritch mi s-a părut nejustificată, personajul acestuia fiind foarte slab construit, acesta prezentându-se doar cu mușchii încordați și cu creierul cât o furnică.

Pe bune? În toată Pandora aia, nu se găsește nicio amenințare ca lumea?

Acțiunea este satisfăcătoare, însă e trasă în jos de dimensiunile acesteia, dacă în Avatar 1, am avut parte de un război în toată regula, aici avem : o mână de oameni vs o mână de oameni. Totuși, după ce-am văzut marele măcel din primul film, mă așteptam ca James Cameron să apese pe pedala de accelerație și să ne ofere ceva de dimensiuni astronomice.

Mă întorc la aspectul emoțional, și chiar dacă vine cu niște momente înduioșătoare, partea mortuară este cam intangibilă pentru mine, având în vedere câte personaje decedate din primul film au înviat, deci, absolut totul este posibil din acest punct de vedere.

Notă

Și cam asta a fost și cu James Cameron, rămâne să contiunăm doar cu viitoarele filme Avatar, și asta mă enervează foarte tare.

Vorbim despre cel mai de succes regizor comercial din toate timpurile, și e mare păcat să ofere o droaie de filme Avatar, și la ce resurse are acum, poate să ne livreze cu totul și cu totul alte producții originale.

Cât despre film în sine, îl situez puțin mai sus față de filmul, dar nu cu mult, posibil, ca următoarea parte să fie ultima strigare, iar acela ar trebui să reprezinte apogeul său creativ.

Și mă repet, îmi doresc ca J. Cameron să se mai gândească, pentru că nu avem nevoie de 5-6 filme Avatar, dar dacă tot le face, măcar să găsească niște scriitori adevărați, pentru că acea carne de pe os cam lipsește, și potențial există în poveste.