Hai că am deschis balul mersului la cinema pe 2026! Iar norocosul sau ghinionistul este Anaconda.
Zic să vedem care mușcă mai bine: eu sau filmul?
SINOPSIS
Ajunși la vârsta la care entuziasmul tinereții a fost înlocuit de frustrări și compromisuri, un grup de prieteni decide să dea curs unei idei absurde, dar încărcate de nostalgie: refacerea filmului care le-a marcat adolescența.
Inițiativa pornește de la Griff (Paul Rudd), un actor ratat, blocat în roluri mărunte, care vede în acest proiect șansa de a-și recâștiga sensul și entuziasmul pierdut.
Alături de el se află Doug (Jack Black), videograf de evenimente, prins într-o viață domestică lipsită de aventură, și Kenny (Steve Zahn), prietenul dispus să accepte orice plan doar pentru a ieși din rutina zilnică.
Grupului i se alătură Claire (Thandiwe Newton), cea mai lucidă dintre ei, care privește expediția cu scepticism, dar și cu dorința de a rupe cercul stagnării personale.
EXECUȚIE
Am impresia că unii nu știu să se mai și distreze. Obiectiv vorbind, absolut și clar, acest film este un pârdaș, dar Anaconda nu-și propune altceva.
Ba din contră, tot scenariul este într-o comunicare directă cu spectatorul: „Băi, ăsta sunt – un reboot plin de clișee, răsuflat, tâmp și pus pe prăjeală. Hai naibii să ne distrăm!”
Fix asta este filmul de față! O caterincă prăjită!
Și să-mi fie cu iertare, să-l vezi pe Jack Black în distribuție și să ai așteptări de mare capodoperă profundă… e CAM NASOL!
Revenind la film în sine, Anaconda este o frumoasă și haioasă scrisoare de dragoste adresată cinema-ului.
În primul rând, zic „frumoasă” deoarece n-ai cum să nu radiezi de fericire când vezi niște oameni atât de pasionați de filme, al căror scop este să facă un proiect reușit, plin de inimă și suflet, succesul financiar trecând pe plan secund.
În al doilea rând, comicul vine, așa cum am spus și mai devreme, din faptul că filmul este asumat. Este conștient că este un rebut reciclat, că se află într-o industrie unde există mult moloz scenaristic răsuflat, unde există o pană generală de idei, iar lista poate continua la nesfârșit.
Ba mai mult, ce mi-a plăcut la nebunie este că se și autoironizează; nici studioul Sony nu scapă de săgețile acide.
De asemenea, segmentul de umor este bine susținut și de Jack Black, care își face treaba foarte bine. Aici e cu dus și întors: dacă îți plac scălâmbăielile lui Jack Black, o să-ți placă și acest film; dacă nu… NU.
Filmul mizează puternic pe autoironie. Personajele sunt conștiente de ridicolul demersului lor, iar scenariul exploatează constant ruptura dintre intenție și rezultat.
Această conștiență meta nu anulează tensiunea, ci o reformulează: pericolul nu vine doar din junglă, ci din incapacitatea personajelor de a renunța la un vis infantil.
Sunt unele momente în care Anaconda oscilează între comedie și thriller; recunosc, chiar o face bine, dar nu într-un mod inteligent, ci cât să schimbe registrele astfel încât să nu cadă într-o extremă nocivă.
Această instabilitate este intenționată: filmul nu vrea să sperie în sens clasic, ci să creeze un disconfort amuzat, o tensiune care vine din incongruență.
Și, apropo de scenariu, filmul m-a surprins plăcut cu o mână de întorsături la care nu m-aș fi gândit în veci – un punct în plus pentru asta.
Evident, filmul nu este perfect. Unde scârțâie cu adevărat este la partea de ritm, actul II având multe momente de instabilitate. Noroc că se recompensează în actul final, care e de toată frumusețea, acolo fiind servite niște surprize cu adevărat delicioase.
De asemenea, mai este și problema personajelor, la modul în care sunt scrise. Se observă clar că scopul peliculei este acțiunea în sine, nu și cei care iau parte la aceasta, dar nu pot să spânzur filmul din cauza asta.
NOTĂ
Pentru mine, acestea sunt cele mai grele recenzii de scris. Până la urmă, ce și cât să comentezi pe baza unei prăjeli de film al cărui scop este caterinca?
Că doar nu o să mă apuc să scriu despre simbolistica ancestrală a șarpelui anaconda… despre cum acesta simbolizează monștri care zac în intrinsec uman. Și stați liniștiți, că și de genul acesta de oameni se ia filmul.
Având în vedere că recenziile din afară au dat de pământ cu filmul, am intrat în sală cu așteptări extrem de joase. Din fericire, am ieșit surprins plăcut.
Am râs de m-am spart, am zâmbit și am percutat la înțepăturile inteligente la adresa industriei de la Hollywood. Așa că mă văd nevoit să-i acord un 8 cinstit.
