Deși am spus în trecut că, Ne Zha este poate cea mai bună animație văzută vreodată, totul se schimbă acum.

După 25 de ani de la lansarea sfâșietorului Grave of the Fireflies, regretatul Isao Takahata venea cu o nouă capodoperă – The Tale of The Princess Kaguya.

Sinopsis

Filmul urmărește povestea unei familii de țărani care trăiesc o viață simplă și modestă în mijlocul naturii. Într-o zi, tatăl găsește o mică fetiță într-o trestie de bambus și consideră acest lucru un dar divin. Cei doi părinți, încântați de prezența misterioasei fetițe, o iau acasă și observă că aceasta crește foarte rapid într-o prințesă de o frumusețe rară. Ea este numită Kaguya, care înseamnă „lumină strălucitoare”.

Familia decide să se mute în oraș, unde Kaguya este educată pentru a deveni o prințesă adevărată. Cu toate acestea, Kaguya nu se simte împlinită în noua ei viață, iar ea își dorește să se bucure de libertatea și bucuriile simple ale vieții de la țară.

În timp ce devine tot mai clar că destinul ei este să devină o mare prințesă care mai târziu să se și căsătorească, a noastră Kaguya luptă pentru a-și păstra propriile dorințe și identitatea.

Execuție

Pentru mine, reprezintă o mare enigmă lipsa acestuia în clasamentul TOP 250 IMDB și lipsa unui premiu Oscar!?!?

Sursa de inspirație principală este povestea tradițională japoneză cunoscută sub numele de „The Tale of the Bamboo Cutter” sau „Kaguya-hime no Monogatari”. Această poveste antică este una dintre cele mai faimoase și iubite legende din cultura japoneză.

„Povestea Tăietorului de Trestie de Bambus” datează din secolul al X-lea și este inclusă în colecția de povestiri și mituri cunoscută sub numele de „Konjaku Monogatari”. Este o poveste despre un tăietor de bambus care descoperă o fetiță mică într-o trestie de bambus și o crește ca pe fiica sa. Fata crește repede într-o frumoasă prințesă și devine dorită de mai mulți pretendenți nobili.

Estetica vizuală a filmului este pur și simplu….. fascinantă, uimitoare, de pe altă lume. Au fost câteva momente în care mă bușise plânsul doar admirând peisajul vizual, mi s-a părut, și încă mi se pare ceva nemaivăzut în lumea filmelor.

Narativa se adâncește în dorința umană de libertate, în natura efemeră a vieții și în luptele identității și așteptărilor sociale. Dorința fetiței Kaguya de libertate și rezistența ei împotriva constrângerilor impuse de statutul ei de prințesă rezonează profund în sufletul nostru.

Mai ales când privim interdicțiile și dogmele impuse de familie, în special de tatăl fetiței, și nu exagerez cu nimic când spun că mi se pare printre cele mai insuportabile personaje pe care le-am văzut vreodată, iar aici filmul reflectă o problemă cât se poate de reală – și aici mă refer la supra autoritatea părinților pe acest palier al carierei, al vieții în general.

Cu siguranță că orice părinte dorește să-și vadă copilul pe cele mai înalte culmi, doar că, e bine ca acel copil să fie lăsat de unu’ singur să escaladeze aceste lanțuri ale vieții. Iar aici, filmul ne provoacă publicul să reflectăm asupra adevăratei esențe a fericirii și a sacrificiilor pe care trebuie să le facem în căutarea împlinirii personale.

Pe lângă presiunile familiale, filmul abordează și critică așteptările și constrângerile sociale impuse de statutul social și de normele tradițiilor și obiceiurilor. Kaguya este supusă presiunilor de a se conforma rolului de prințesă și de a accepta căsătoria cu un prinț, însă ea luptă pentru a-și păstra propriile dorințe și identitatea, simbolizând rezistența față de constrângerile sociale, culturale și tradiționale.

Simbolistica naturii este puternic prezentă în film. Elementele naturii, cum ar fi ploaia, luna plină și schimbările de anotimpuri, sunt utilizate pentru a reprezenta trecerea timpului și efemeritatea vieții umane, oglindind perfect tabloul omului, pentru că și el este trecător, și ar trebui să ne bucurăm de lucrurile mărunte oferite de viață și natură.

Că tot am precizat în începutul recenziei despre stilul de animație, tot legat de acest aspect, vreau să laud faptul că animația nu se rușinează în a ne arăta imagini mai  ” deocheate „, ATENȚIE, și când mă refer la ” deocheat „, nu mă refer la sensul murdar de obscen, vulgar sau sexual.

Și ca să vin ca niște exemple clare : Pe parcursul filmului, în special în incipit, ne sunt prezentate scene cât se poate de necenzurate cu o mamă care își alăptează la sân propriul copil, sau momente în care niște copii extrem de mici aleargă complet dezbrăcați.

Mă repet, scene deloc obscene sau vulgare, ba din contră, consider că aceste scene care sunt extrem de naturale simbolizează în mod special perioada în care copilul face primii pași în lume, fie în care este hrănit, fie în care face primii pași în natură, în care simte cu adevărat bucuria jocurilor între prieteni.

De-a lungul filmului, ritmul curge într-un mod plăcut, permițându-ne să ne îmbrăcăm în poveste și să experimentăm fiecare etapă a călătoriei lui Kaguya. Fie că este vorba de momente de bucurie, tristețe, contemplare sau reflecție, ritmul filmului contribuie la crearea unei atmosfere emoționale și captivante.

În plus, coloana sonoră a filmului compusă de renumitul compozitor Joe Hisaishi merită o super mențiune specială, fiind printre cele mai superbe și emoționante opere muzicale ascultate de mine vreodată.

Orchestrația se împleticește într-un mod armonios cu natura feerică și evocatoare a poveștii, amplificând impactul emoțional al fiecărei scene. De la aranjamentele orchestrale ample la melodii delicate, sau fie la doine cântate din glasul personajelor, întreaga coloană sonoră reprezintă o capodoperă în sine.

Și tot legat de muzică, imediat după terminarea filmului și începutul genericului final cu credite, pe fundal curgea o piesă împreună cu versurile traduse în română, iar momentul acela mi-a generat o adevărată criză de plâns.

Notă

The Tale of The Princess Kaguya este un film de o frumusețe și profunzime uluitoare, care merită toate laudele și aprecierea existente în tot universul. Oooof, de eram eu la Academie, aveau anime-urile astea la Oscaruri cu zecile…

De la început până la sfârșit, filmul captivează și hipnotizează prin ritmul său fluid și plăcut, care ne permite să ne pierdem în lumea fermecătoare creată de regizorul Isao Takahata. Fiecare cadru este un tablou în mișcare, fiecare scenă este o călătorie emoționantă care ne poartă prin întreaga gamă a trăirilor umane.

Filmul subliniază că frumusețea autentică nu poate fi prinsă în clișeele superficiale, ci se află în conexiunea cu natura, în bucuria de a interacționa cu persoanele dragi nouă și libertatea de a trăi fiecare clipă în mod autentic și în căutarea propriilor pasiuni și visuri. El ne amintește că timpul este efemer, iar frumusețea și bucuria vieții pot fi găsite în fiecare moment, în fiecare detaliu și în fiecare experiență autentică.