La provocarea lunară alături de Nipemi, acesta mi-a aruncat mănușa cu filmul Primer.
Cică ar fi cel mai bine realizat și mai veridic film despre călătoria în timp.
SINOPSIS
Filmul îi urmărește pe doi ingineri și prieteni, Aaron (Shane Carruth) și Abe (David Sullivan), care lucrează împreună la o serie de experimente tehnologice într-un garaj improvizat.
În timp ce încearcă să dezvolte o invenție care să le permită reducerea greutății unui obiect, cei doi descoperă accidental un fenomen mult mai important decât ceea ce căutau inițial.
Realizând că au găsit o modalitate de a manipula timpul, Aaron și Abe decid să exploreze posibilitățile acestei descoperiri și să construiască o versiune funcțională a dispozitivului.
La început, invenția pare să le ofere un avantaj extraordinar, permițându-le să se întoarcă în momente anterioare și să influențeze evenimentele în propriul beneficiu.
Însă ceea ce începe ca o descoperire științifică fascinantă se transformă treptat într-un experiment tot mai periculos.
EXECUȚIE
Primer este, probabil, cel mai inteligent film pe care l-am văzut și pe care nu am reușit să-l înțeleg de la un cap la coadă.
Și nu spun asta neapărat ca pe un reproș. Din contră, ideea din spatele filmului mi se pare absolut genială, iar povestea pe care Shane Carruth o construiește în jurul călătoriei în timp este una dintre cele mai interesante abordări pe care le-am întâlnit în cinema.
Nu avem o aventură SF spectaculoasă, cu mașini ale timpului care ne plimbă prin trecut și viitor, adică nu vorbim despre un SF spielbergian sau nolanian în care acest element este doar o floare la ureche.
Iar de aici începe adevărata nebunie.
Primer nu este, în esență, despre „ce tare ar fi să putem călători în timp”, ci despre ce s-ar întâmpla dacă o asemenea tehnologie ar ajunge în mâinile unor oameni obișnuiți. Despre ambiție, control, prietenie, neîncredere, consecințele propriilor decizii și, mai ales, despre informație.
Cine știe ce? Cine a făcut deja ceva? Cine manipulează pe cine? Care versiune a evenimentelor este cea reală? Și ce se întâmplă atunci când poți interveni asupra propriei cronologii?
Cu cât personajele încearcă să controleze mai mult timpul, cu atât situația scapă mai tare de sub control. Iar relația dintre Aaron și Abe devine din ce în ce mai interesantă tocmai pentru că invenția lor începe să distrugă încrederea dintre ei.
Filmul vorbește despre ambiție, despre dorința omului de a controla ceea ce nu poate controla, despre cât de repede poate deveni puterea o obsesie și despre cât de periculoasă poate fi cunoașterea atunci când nu este însoțită de responsabilitate.
Dar aici vine partea în care trebuie să recunosc ceva:
Eu n-am înțeles filmul. Sau, mai bine zis, n-am înțeles filmul în totalitate.
Și cred că este, sincer, primul film pe care îl văd în viața mea în cazul căruia, la final, am rămas cu senzația foarte clară că mi-au scăpat o grămadă de lucruri. Ce să scap… n-am înțeles nimic, recunosc.
Nu pentru că povestea ar fi prost construită. Din contră, este probabil construită prea bine pentru nivelul meu de cunoștințe în domeniul respectiv.
Scenariul este îmbibat într-un limbaj tehnic și academic care, pentru cineva pasionat de fizică, matematică, inginerie sau domeniile apropiate, probabil reprezintă o adevărată bombonică cinematografică.
Avem formule, teoreme, explicații tehnice, reacții, combinații fizice și chimice, concepte matematice și un întreg mecanism științific pe care personajele îl tratează ca și cum ar fi cea mai normală conversație din lume.
Eu, în schimb… M-am uitat la Primer ca ultimul incult și analfabet. Ce dracu să înțeleagă unul ca mine, care a fost vai morții și răniții lui la fizică, chimie și matematică?
Personajele vorbeau, explicau, desenau, calculau și discutau despre niște concepte pe care, în multe momente, creierul meu le procesa cam așa: „Da… sigur, fratelo… absolut… are sens… n-am înțeles nimic.”
Iar când peste toate acestea mai adaugi și structura temporală extrem de complicată, cu versiuni diferite ale personajelor, bucle și evenimente care se influențează reciproc, rezultatul pentru mine a fost un adevărat labirint.
Dar nu pot să spun că acesta este pur și simplu un defect, în niciun caz, a fost experiența mea de om incult.
Din punct de vedere cinematografic, filmul mi se pare foarte bine construit tocmai pentru că își asumă această austeritate. Mi-a plăcut foarte mult montajul, se joacă foarte bine cu mintea și nu știi mai exact ce se întâmplă sau dacă s-a întâmplat ceva deja.
Adică, m-am trezit de foarte multe ori întrebându-mă: „Băi, au călătorit sau nu au călătorit în timp? Suntem în prezent sau…?”
Pe plan actoricesc, nu sunt multe de comentat, toți sunt foarte veridici și naturali în prestații.
NOTĂ
E un film bun? Claaaar! Doar că, așa cum am zis-o și-n alte articole, n-am cum să apreciez la maxim un film doar de dragul aprecierii. În cazul de față, n-am cum să punctez maxim un film unde mai bine de 75% din el m-am uitat ca ultimul repetent.
Primer este un experiment cinematografic fascinant, o demonstrație de inteligență, ingeniozitate și ambiție artistică, mai ales dacă ținem cont de resursele infime cu care a fost realizat, 7000 de dolari.
Admir enorm ideea, construcția scenariului și curajul lui Shane Carruth de a trata călătoria în timp cu o asemenea seriozitate, fără să-i ofere spectatorului totul mură-n gură.
Numai că una este să recunoști valoarea unui film și alta este să te bucuri pe deplin de experiența vizionării.
Iar eu, din păcate, am petrecut mai mult timp încercând să înțeleg ce mama naibii se întâmplă decât savurând ceea ce se întâmplă.
