Malmkrog – Regizat și scris de marea mea „iubire” cinefilă, unicul și irefutabilul Cristi Puiu.
Iar cu acest film, ajung la zi cu a sa filmografie.
SINOPSIS
Malmkrog urmărește povestea lui Nikolai (Frédéric Schulz-Richard), un moșier aristocrat care își invită câțiva prieteni la conacul său izolat din Transilvania, la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Printre invitați se numără Ingrida (Marina Palii), Edouard (Ugo Broussot), Madeleine (Agathe Bosch) și Olga (Diana Sakalauskaitė), fiecare aducând în discuție propriile convingeri despre religie, moralitate, politică și destinul Europei.
Pe parcursul unei zile, conversațiile aparent elegante se transformă în dezbateri filosofice intense despre bine și rău, război, credință, putere și sensul existenței.
EXECUȚIE
Că tot suntem în zona lui Puiu, pe scurt, acest Malmkrog este un Sieranevada doar că dus la un nivel filosofic și intelectual superior.
Și ca să fiu și mai exact și direct, este genul acela de film care te face prost și incult în toate modurile posibile și în toate limbile pământului.
Dar hai să o luăm pe rând.
Dacă în Sieranevada acțiunea se petrece într-un apartament bucureștean contemporan, unde discuțiile de familie alunecă natural de la teorii ale conspirației la banalități și certuri domestice, în Malmkrog miza este dusă într-o zonă de elită intelectuală rafinată, la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Personajele de aici nu se contrazic pe teme de familie sau politică cotidiană, ci dezbat concepte filosofice și teologice majore, cum ar fi morala, originile răului, războiul și Antihristul.
Christopher Nolan, Stanley Kubrick, Tim Burton sau Ridley Scott sunt niște regizori epocali, dar care, în mod obiectiv, au momente în care dialogul scris de aceștia dă chix.
Ei bine, aici, Cristi Puiu le dă cu terenul în cap și oferă un adevărat masterclass de dialog ultra-mega intelectualizat.
Un film în care trebuie să stai non-stop cu ochii pe subtitrări, dar și să fii foarte atent când dai pagina la DEX.
Deși personajele discută într-un decor elegant, înconjurate de rafinament și bune maniere, conversațiile lor scot la iveală idei care anticipează marile tragedii ale secolului următor.
În spatele politeții aristocratice se ascund orgolii, contradicții și concepții despre lume care demonstrează cât de ușor poate aluneca o societate aparent civilizată spre violență și distrugere.
Personajele nu fac decât să se contrazică singure sau să se invalideze reciproc, tocmai pentru că sistemele lor de gândire sunt rigide și adaptate doar propriilor interese sau comodități intelectuale, iar asta mi-a plăcut foarte mult.
Un adevărat deliciu să vezi atâta ipocrizie în unii, asemenea celor din vremurile actuale care se dau apărători ai unei ideologii, dar când nu le convine ceva, își schimbă macazul sau refuză un contra-argument obiectiv și bine fondat.
Deși filmul expune ipocrizia și rigiditatea personajelor, el promovează în același timp importanța dialogului și a confruntării de idei prin profunzimea subiectelor abordate, cum ar fi cele legate de religie.
Pentru unele personaje, religia reprezintă fundamentul întregii existențe, în timp ce pentru altele ea este doar una dintre numeroasele modalități prin care omul încearcă să-și justifice propriile acțiuni, totul fiind o spălare pe creieri.
Iar aici, recunosc, chiar pot să-i ofer maxime de acolade lui Cristi Puiu.
Deși, dacă ne uităm prin interviuri, își oferă direct și fără echivoc propriile convingeri ideologice, totuși, în filmul de față, chiar păstrează o nuanță neutră care îndeamnă la dezbatere, fără să demonizeze una dintre tabere.
Din punct de vedere regizoral, filmul este foarte bine executat. Cristi Puiu demonstrează un control remarcabil al mizanscenei, construind secvențe lungi, lipsite aproape complet de tăieturi.
Montajul este bine realizat, având unele tranziții extrem de fine care marchează schimbul între planuri și alte secvențe.
Din punct de vedere actoricesc, nu pot decât să mă înclin în fața distribuției.
Având în vedere rigoarea regizorală impusă de Cristi Puiu, prestațiile actorilor sunt cu atât mai impresionante. Nu este deloc ușor să livrezi asemenea volume de dialog, iar aici nici măcar nu vorbim despre replici obișnuite.
Cu atât mai mult, multe dintre aceste dialoguri sunt susținute în secvențe foarte lungi, aproape lipsite de tăieturi.
NOTĂ
Este un film ok și decent, însă, în același timp, să-mi fie cu iertare, este fantasmagorico-apocaliptic de lung și de lent.
Adică să asculți 3 ore și jumătate de discuții ultra-filosofice, iar în jurul firului narativ să nu existe o miză cu adevărat, trebuie de admis, este foarte obositor.
Cine s-a uitat la filmul ăsta fără să se uite în telefon, fără să pună pauză și a stat absolut neclintit în fața scaunului de cinema sau în fața fotoliului de acasă, acela chiar merită un Oscar.
Personal, acest Malmkrog mi se pare cu mult peste Sieranevada, mai ales că în cazul de față este ceva cu adevărat unic, interesant și cu adevărat elitist în sensul bun al cuvântului.
De Sieranevada are parte orice om de pe fața Pământului atunci când participă la un parastas, să-mi fie cu iertare și fără să jignesc din acea operă creată de Puiu.
La finalul zilei, Puiu nu urmărește să spună o poveste în sensul clasic al cuvântului, ci să transforme filmul într-un spațiu de dezbatere filosofică, unde ideile sunt adevărații protagoniști.
Practic, teoretic, dar și executiv, Cristi Puiu reușește să facă un film extrem de curajos, care pare mai degrabă un eseu filosofic decât un produs cinematografic destinat segmentului de arthouse.
