Mă mut la mama este o nouă comedie românească.
Iar așa cum v-am obișnuit, subsemnatul nu ratează mai niciun film autohton.
SINOPSIS
Adriana (Adriana Trandafir), o femeie de 65 de ani care și-a petrecut viața punându-i pe alții pe primul loc, simte că a sosit momentul să fie puțin egoistă.
După o viață întreagă de sacrificii, își face curaj să redeschidă o veche poveste de dragoste și să se bucure în sfârșit de ceea ce a amânat prea mult timp.
Planurile ei idilice sunt însă spulberate când cei doi fii ai săi, amândoi adulți, se întorc să locuiască din nou sub același acoperiș. Gabriel (Gabriel Fătu), un corporatist aparent stăpân pe sine, intră într-o criză în căsnicie. Andrei (Andreas Petrescu) este pe punctul de a-și da viața peste cap, atât profesional, cât și personal.
EXECUȚIE
Se simte de la o poștă că filmul are la bază o piesă de teatru, atât scenografic, cât și regizoral. Totul este compus ca și cum o piesă dramaturgică ar fi transpusă pentru marele ecran al cinematografului.
Un exemplu foarte bun de așa ceva a fost Complet Necunoscuți, o adaptare destul de bună din punctul meu de vedere.
Ei bine, din păcate, în cazul de față, nu putem vorbi despre o adaptare reușită, ci una total ratată din mai toate punctele de vedere.
În primul rând, umorul mi s-a părut unul specific anilor în care serialul La Bloc făcea furori. Acuma, nu e o condamnare apocaliptică, pentru că în cazul acestui palier totul ține de gustul fiecăruia.
Dar pot să condamn când îmi aduci glume de analfabeți livrate de Serghei Mizil. Adică un umor de tipul cum folosim „care” și pe „pe care” este deja unul cam expirat.
Dar trebuie să recunosc că filmul a avut două glume la care am râs.
În al doilea rând, tehnico-regizoral, filmul este un eșec total. Sunt foarte multe momente în care colorizarea este extrem de prost aleasă, portocaliul și albastrul fiind supraexpuse, încât imaginea își pierde orice naturalețe.
De asemenea, montajul este la fel de prost executat. Sunt multe segmente în care o secvență este repetată și livrată cu un slow motion total lipsit de sens.
La umor se mai poate trece cu vederea, dar scenariul este plin de găuri lipsite de logică:
Ok, înțeleg că trăim în România și că poliția română este șubredă, dar fără să dau spoilere, nu este posibil să suni la poliție pentru o așa-zisă crimă pe care o presupune poliția, iar gaborii să vină abia după câteva ore.
Nu vreau să caut nod în papură gratuit, dar mi se pare ciudat ca personajele din film să fie numite după numele lor reale, adică cele ale actorilor. Puțină spontaneitate nu ar fi stricat.
Poate gândesc mult prea profund. Mă gândesc că filmul și-ar fi dorit să fie și o subtilă pildă legată de maturizarea proprie și despre ce înseamnă să fii independent fără să-ți elimini definitiv relația cu părinții.
Ei bine, m-am înșelat, pentru că la final filmul reia totul de la început!
Din punct de vedere actoricesc, lucrurile stau cât de cât ok. Cel mai mult mi-a plăcut de Andreas Petrescu, cel care joacă magistral tipologia PROSTULUI FAMILIEI.
Adriana Trandafir sau Carmen Tănase (apare și ea) își joacă aceleași roluri pe care le-am observat de-a lungul ultimilor ani. Deci nu e nimic nou sub soare.
Mai apare și Maia Morgenstern. Cu cea mai mare admirație pentru dânsa, dar nu ai cum să ajungi de la filme regizate de zei precum Pintilie sau Mel Gibson la astfel de răgălii.
NOTĂ
Per total, Mă mut la mama este un film excelent… DE PROST.
Slab. Extrem de slab. De la regie, la imagine, la umor și până la scenariu, aproape totul este sub orice critică. Singurul strop de viață îl aduce Andreas Petrescu. În rest, un film care dovedește că o piesă de teatru bună nu se transformă automat într-un film bun.
Mă mut la mama este, din păcate, un film care nu ar fi trebuit să iasă niciodată din scenariu, darămite să ajungă pe marile ecrane.
