Nebunul, scris și regizat de Igor Cobileanski, este un scurtmetraj sau, mai corect spus, un mediumetraj care a câștigat Premiul Gopo pentru Cel mai Bun Film de Scurtmetraj.
Filmul îl găsiți online pe Eventbook, la doar 20 de lei.
SINOPSIS
Suntem plasați în România anului 1992, într-o perioadă încă tulbure, în care tranziția postcomunistă amestecă haosul administrativ.
În centrul poveștii se află Sava (Bogdan Farcaș), un pacient dintr-un spital de psihiatrie care urmează să fie desființat sau mutat, odată cu retrocedarea clădirii către o mănăstire.
În momentul în care pacienții sunt transferați către alte spitale, Sava se strecoară prin podurile mănăstirii, până când acesta este descoperit de călugării acelui lăcaș.
Pentru protagonist, spitalul nu este doar un spațiu al izolării, ci și locul în care încearcă să ducă la capăt un vis bizar și emoționant: construirea unei farfurii zburătoare.
EXECUȚIE
Din punct de vedere tehnic, Nebunul este impecabil, nu am ce reproșuri să aduc. Pe plan sonor, filmul se aude cristal, nici nu aveam nevoie de subtitrări ca să înțeleg liniile de dialog.
Pe plan tehnico-regizoral, imaginea arată foarte bine, de acest departament ocupându-se Cristian Gugu. Iar împreună cu coordonatele și indicațiile date de regizor, avem parte de un univers limitat în spațiu, un loc fără scăpare.
Și totuși, despre ce este vorba în acest film?
Așa cum reiese din premisă, totul pornește de la o situație absurdă și țăcănită, aproape de anecdotă, dar ajunge să spună foarte multe despre marginalizare, libertate și felul în care o societate își abandonează oamenii vulnerabili.
Iar de aici vine marele merit al lui Igor Cobileanski, de a oferi un excelent melanj între comedie și dramă.
Pe plan umoristic, Nebunul mi-a oferit niște porții generoase de râs, cum n-am avut de foarte multă vreme.
Nu o să intru în spoilere foarte mult, dar mi-a crăpat diafragma în mine la momentul în care personajul lui Bogdan Farcaș își face pentru prima oară apariția și la problemele de măsea ale călugărului Sergiu Costache.
Iar pe lângă unele acțiuni comice, e de apreciat și dialogul scris cu mare haz și îmbibat în ironii subtile.
Dar există și partea cu adevărat dramatică în această poveste.
Filmul are și o dimensiune socială foarte clară. Vorbește despre felul în care societatea îi etichetează pe cei diferiți și apoi îi scoate din cadru.
Când un om nu se potrivește cu logica majorității, este mai ușor să fie numit nebun, bolnav sau satanist.
Nu este o critică acidă și fără scrupule adusă Bisericii, dar aici observăm clar unde poate duce fanatismul religios și lipsa de deschidere, în special când te izolezi doar între patru pereți.
Cum, bă, să stai non-stop în gură cu IUBIREA APROAPELUI, iar tu, când vezi că semenul tău e diferit față de tine, scopul tău este să-l iei la pietre și la biciuieli, de parcă ar fi ultimul infractor scârbos?
Mă repet, acțiunea are loc în 1992. Dar știți ce este cel mai trist? Că mentalitatea noastră a rămas la fel de închisă, iar toleranța și bunătatea rămân niște concepte îndepărtate.
Bogdan Farcaș este inima și sufletul acestui film. E adevărat, te uiți în ochii lui și vezi un dilimache care merită o cămașă de forță, dar dacă te uiți mai atent, totuși vezi un suflet cald și plin de altruism, care poartă valori precum altruismul și libertatea.
Iar de aici, cred că vine marea întrebare a filmului: CINE ESTE CU ADEVĂRAT NEBUNUL?
NOTĂ
Filmul are umor, are tristețe, are absurd și are o umanitate foarte sinceră. Nu este doar povestea unui om considerat nebun, ci povestea unei societăți care nu mai știe ce să facă tocmai cu cei care au cea mai mare nevoie de grijă.
Singurul minus al filmului este faptul că această poveste nu a fost dusă până la capăt și că nu a ieșit un lungmetraj.
Mă rog, nu este un minus obiectiv. Din ce-am înțeles, s-a ajuns la mediumetraj și nu la lungmetraj din cauză că nu a fost îndeajuns bugetul.
Deci, mai corect spus, acesta este marele meu moft și, cel mai probabil, moftul pe care întreaga echipă și l-ar fi dorit îndeplinit.
Dar per total, ca structură, tematică și poveste, Nebunul este printre cele mai mișto filme românești pe care le-am văzut în ultima și lunga perioadă de timp.
Așa că nu-mi rămâne decât să-i acord o notă puternică și să mă pregătesc pentru Comatogen.
