Tot în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, am putut să mă bucur de noul film al lui Yorgos Lanthimos – Bugonia.
SINOPSIS
Michelle Fuller (Emma Stone) este director general al unei puternice corporații farmaceutice – un nume cunoscut, un profil impecabil.
Totuși, viața ei ia o întorsătură neașteptată când Teddy (Jesse Plemons) și vărul său Don (Aidan Delbis) – doi tineri capturați de propria obsesie pentru teorii conspiraționiste – decid să o răpească.
Motivul? Ei sunt convinși că Michelle este de fapt un extraterestru care plănuiește distrugerea Pământului. Sub impactul certitudinii lor, Michelle devine prizoniera convingerilor lor absolute.
EXECUȚIE
Hai să fiu drept și sincer.
În cadrul acestui festival, Bugonia a fost filmul cu care am pornit cele mai joase așteptări – nu pentru că aș fi avut ceva împotriva lui Lanthimos, dar mi se părea că de un timp văd același film regizat de el, o rețetă care-și pierde din prospețime, cum se întâmplă și cu Wes Anderson.
Mare noroc că am pornit pesimist, deoarece am ieșit din sală cu cel mai mare zâmbet pe buze, fiind o surpriză extrem de plăcută.
DA! Bugonia este printre cele mai faine filme văzute de mine în ultimul timp. Surprinzător, mi-a plăcut mult mai mult decât Poor Things.
Yorgos Lanthimos ne oferă o magistrală și cruntă radiografie a societății actuale, una condusă de internet (fapt în sine neutru), dar dominată de partea sa întunecată – o lume plină de manipulări, știri false și „influenceri” care devin guru divini pentru persoanele vulnerabile.
În cazul de față, autorul prezintă modul în care oamenii se raportează la realitate atunci când aceasta devine imposibil de înțeles, așadar filmul se construiește ca o parabolă despre nebunie și fanatism.
Iar toate acestea duc la o confruntare epică între două tabere: Sistemul și cei „marginalizați”.
Bugonia pune față în față două tipuri de realități care coexistă, dar nu comunică niciodată:
Lumea ordonată, lucioasă și controlată a corporațiilor – reprezentată de Michelle Fuller, o femeie care pare să aibă totul sub control – și lumea dezorientată, paranoică a celor care trăiesc la marginea societății, obsedați de ideea că „adevărul” le este ascuns.
Aș putea spune că răpirea lui Michelle de către cei doi tineri nu e doar un act de violență fizică, ci și unul simbolic, un act revoluționar, o dorință arzătoare a omului de rând să demaște adevăratul rău care trăiește printre noi și care dorește să ne înrobească.
O să încerc să mă feresc de spoilere, dar Lanthimos lovește direct în publicul conspiraționist, acolo unde există mulți „spălați pe creier”.
Oricâte argumente pertinente și studii științifice i-ai oferi unui conspiraționist, el își va păstra poziția indiferent de dovezi. Iar aici, Lanthimos pare că îți ține partea, dar totul se schimbă în actul III, când lumea ți se va răsturna complet.
Băi, au avut dreptate sau nu?
Astfel, Bugonia devine o alegorie despre lipsa de comunicare și refuzul de a asculta celălalt. Niciuna dintre tabere nu reușește să-și dovedească incontestabil adevărul, dar fiecare crede cu tărie că deține exclusivitatea lui.
Avem și multe elemente din spectrul animal – o aluzie la incapacitatea oamenilor de a comunica? La faptul că animalele sunt poate mult mai raționale, empatice și mai productive decât oamenii?
Din punct de vedere tehnico-regizoral, filmul se prezintă excelent.
Cadrele sunt compuse aproape simetric în unele momente, imaginea este trasă pe peliculă, culorile calde din exterior și cele reci din interior redau perfect atmosfera duală a filmului – aparent cald și liniștitor la exterior, dar rece și sumbru în interior.
Din punct de vedere actoricesc, aș spune că orice comentariu este de prisos…
Emma Stone construiește un personaj cu o dualitate profundă: rațional și fragil, uman și totuși intangibil. Jocul ei este o demonstrație de minimalism expresiv – fiecare replică e rostită cu o răceală calculată, fiecare gest e controlat până la aparatul mecanic.
Înnebunești când o vezi – Băi, o fi extraterestră sau sunt ăștia doi tâmpiți?
Însă adevăratul vârf de lance mi s-a părut reprezentat de Jesse Plemons.
Personajul său e prins între fanatism și vulnerabilitate, între siguranță și vinovăție. El e simultan agresor și victimă, iar credibilitatea pe care o aduce acestei ambiguități menține filmul într-o zonă de neliniște morală constantă.
NOTĂ
În concluzie, Bugonia este un film care nu caută să placă, ci să provoace. El funcționează ca un experiment social în care Yorgos Lanthimos folosește absurditatea și cruzimea ca instrumente de reflecție.
Este o alegorie despre ruptura profundă dintre rațiune și instinct, dintre individ și societate, dintre adevăr și percepție.
Este o radiografie a anxietății contemporane, o poveste despre limitele empatiei și despre cât de ușor se poate transforma nevoia de sens într-o formă de violență.
