Vă prezint Anemone – debutul regizoral al lui Ronan Day-Lewis.
ȘI DA! E aici! A venit! S-a întors! Mitul / Legenda / The GOAT – cel mai mare actor din toate timpurile se întoarce la datorie: Daniel Day-Lewis.
SINOPSIS
Un bărbat retras, Ray Stoker (Daniel Day-Lewis), trăiește singurătatea într-o căsuță izolată din nordul Angliei.
Când fratele său, Jem (Sean Bean), iese din suburbie și pornește spre pădurile unde Ray s-a refugiat, scopul lui este să-și aducă fratele „acasă” — să restabilească legătura ruptă.
Pe parcurs, apar tensiuni adânci: trecutul lui Ray este marcat de un eveniment violent, iar Jem trebuie să înfrunte traume familiale, responsabilități neîmplinite și conflictul dintre generații.
EXECUȚIE
O spun cât se poate de sincer: dacă Daniel Day-Lewis nu ar fi fost prezent în distribuție, acest film nu ar fi fost băgat în seamă, ca să nu mai zic că nu ar fi avut nota de la final.
Mă rog, nici cu cel mai mare actor al tuturor timpurilor, care s-a întors din retragere, filmul nu a avut vizitatori în cinematografe.
Motivul întoarcerii de la pensie e cât se poate de logic: fiul său, care este regizorul și scenaristul peliculei de față.
De fapt, co-scenarist, pentru că și Daniel Day-Lewis a participat la scriitură.
Ce-o fi zis Daniel? Așa, mai în glumă: „Dă încoace, fiule, să mai retușez din scenariu, că nu pot să joc în orice. Mânca-ți-aș talentul tău, băiatul meu!”
Chit că s-a întors pentru fiul lui, să nu credeți că Daniel Day-Lewis joacă în zeflemea — din contră, așa cum ne-a obișnuit, acesta joacă de parcă viața lui stă în mâinile acestui rol, fiind trup și suflet pentru personaj.
Daniel oferă o interpretare minimalistă, dar de o intensitate tulburătoare. Fiecare tăcere a lui devine o confesiune; el joacă nu prin cuvinte, ci prin respirație, gesturi abia perceptibile, priviri care ascund mai mult decât arată.
Sean Bean aduce o contrapartidă perfectă – un personaj care poartă durerea altora, nu doar pe a sa. În interacțiunile lor se simte un echilibru între putere și fragilitate, între vină și dorința de iertare.
Ca să nu mai zic că acesta livrează două discursuri zguduitoare, mai ales al doilea, care este unul de un nivel emoțional cataclismic.
Nici pe partea fizică nu se lasă mai prejos – incredibil cum, la aproape 70 de ani, omul încă e vână pentru sprinturi prin pădure, înot și alte activități sportive prin mijlocul naturii.
Ar fi culmea culmilor ca cel mai mare actor din toate timpurile să apeleze la dubluri pentru astfel de „cascadorii”.
Din punct de vedere tematic, Anemone lovește în multe părți sensibile.
Pelicula vorbește despre vinovăție și iertare, cu un mare punct pe incapacitatea de a uita.
Personajele trăiesc ca niște prizonieri ai propriei conștiințe, iar fiecare gest pare o încercare zadarnică de a repara ceva iremediabil. Absolut toate personajele se confruntă cu niște demoni interiori care îi seacă de conștiință.
Iar acești demoni se cufundă și într-o masculinitate fragilă și vulnerabilă – masculinitatea vulnerabilă: Ray și Jem sunt doi bărbați care își reprimă suferința până la autodestrugere.
Filmul deconstruiește imaginea tradițională a masculinității britanice – reținută, tăcută, rațională – arătând că, în spatele controlului, se ascunde o prăpastie emoțională.
Din punct de vedere vizual, fără nicio exagerare, filmul se numără printre cele mai arătoase din anul 2025. Pur și simplu, Ronan Day-Lewis, alături de al său director de imagine, a selectat niște locații de-a dreptul mirifice.
Cadre largi cu păduri maiestoase, cu o mare impunătoare sau peisaje nocturne reprezintă poezie pură pe ecran.
Însă, poate vă întrebați ce nu funcționează. Ei bine, acesta este scenariul, care e destul de incoerent, de nici el nu știe ce vrea de la noi sau de la personaje.
Deși este coerent cu tonul poetic al regiei, produce momente în care povestea pare să se destrame, pierzându-și direcția.
Unele scene dintre frați rămân suspendate, fără concluzie, iar flashback-urile sunt doar sugerate, fără să se lege între ele logic.
NOTĂ
Oricât de fascinat am fost de DDL sau de cadrele poetice cu natura sălbatică, totuși, sunt om și am o răbdare care are limite.
La un moment dat, ritmul infernal de lent și incoerența scenariului se simt grav, ca să nu mai zic că filmul mai vine și cu niște elemente de supranatural care m-au făcut să mă scarpin în cap.
E un film interesant, poetic, filosofic, însă lipsit de direcție și emoție.
Însă, având în vedere că este un film de debut și, mai ales, datorită lui Daniel Day-Lewis, mă văd să-i acord un 7 puternic.
