Mi-am propus ca anu’ acesta să fiu ceva mai patriot și să mai merg și pe la filmele românești.
Așa că, iată că am trecut și pe la comedia Mentorii.
SINOPSIS
Johnny Baltă ( Cătălin Bordea ) reprezintă definiția completă a cocalarului perfect, adică băiatul de bani gata care singura sursă de venit este contul bancar al tatălui său ( Adrian Titieni ), iar pe lângă asta, singura lui activitate este să-și piardă nopțile în cluburi cheltuind toți banii pe alcool și femei.
Într-un final, ultima picătură umple paharul iar tatăl lui Johnny se hotărăște să-i taie „ rația financiară ” și să-l trimită la muncă deoarece vrea să vadă dacă băiatul se poate descurca de unu’ singur.
Johnny are 6 la luni la dispoziție pentru a se pune pe picioarele pe pământ, însă, evident că nu apelează la vreun site de angajări sau să întrebe prin stânga sau dreapta despre locurile de muncă.
Ei bine, al nostru protagonist se decide să apeleze la 3 influenceri care ar trebui să-l scoată din rahat : Flex Barbarul ( Dorian Popa ), Sandra Senzorial ( Loredana Groza ) și Robby Anonimul (Radu Bucălae).
EXECUȚIE
După experiența apocaliptică de la Țăndări, am zis că nu poate să fie mai rău, ei bine, nu a fost la fel de rău ca acolo, dar nici nu a depășit cu mult experiența.
Premisa care gravitează în jurul acestui film sunt cu adevărat GENIALE, toată parodia asta cu toți borfașii, boarfele și șarlatanii ( influencerii ) care sunt niște cerșetori infecți care cică vor să ajute oamenii ESTE O IDEE FANTASTICĂ!
Din păcate, subiectul este relevant atât în țara noastră care colcăie de analfabeți, cât și prin afară, doar am văzut ce tragedie a fost în America în perioada în care se anunța că Trump va închide Tik-Tok-ul.
Mi se pare de-a dreptul imbecil să-ți ghidezi întreaga viață, principiile, activitățile după ce îți spune un om pe care nu-l cunoști, iar unicul lor scop este de-a face bani pe urma prostiei tale.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/12/mentorii-catalin-bordea-loredana-groza-dorian-popa-radu-bucalae-poza-main.jpg)
ATENȚIE!!! Una e să consulți o altă părere despre un subiect și după să o filtrezi, alta e să mergi glonț ca boul că așa a zis MARELE MEU IDOL – SULEA SPĂTARU DE PE TIK TOK.
Așadar, în filmul ăsta ne confruntăm cu trei tipologii de influenceri :
Flex Barbarul – Analfabetul cocalar care este expert fitness, cel care are trupul sculptat și plin de fibre, însă evident, cel mai degrabă trupul ăla-i se datorează steroizilor.
Sandra Senzorial – Experta în energii spirituale care te învață că nu ai nevoie de medic, iar în caz de ești bolnav ar trebui să te tratezi cu niște frunze din copaci și cu niște urină de câine, un fel de consoarta unui candidat politic de pe la noi, ups….
Robby Anonimul – Un fel de Giordano Simeone care vestește suveranismul doar că angrenat în finanțe, mai exact cryptomonede, expert în bursă, finanțe, fiscalitate, politici financiare, dar de fapt este ultimul rupt în stomac.
Eeeh, sună apetisantă această premisă din punct de vedere al satirei comice, nu?
Din păcate, scenariul este o căzătură abominabilă care n-a servit absolut nicio glumă la care să râd, din contră, au fost momente la care am râs doar din cauza glumelor atât de seci și proaste, nu știu cum să explic.

Ca să nu mai spun că scenariul a fost scris DE 4 PERSOANE. Băi, cum naiba să ai nevoie de 4 inși ca să-ți scrie așa ceva!?!?
Montajul este execrabil, nu am simțit vreo coerență și cursivitate în firul narativ, ba erau scene care nu se mai terminau în care se forța și se lungea în ultimul hal.
Totuși, apreciez măcar faptul că sunetul a fost bun și că nu am fost nevoit să-mi ciulesc urechile la maxim pentru a înțelege replicile livrate de către personaje.
De asemenea, avem și celebrele momente publicitare care te sfătuiesc cu tărie să apelezi la detergentul lichid sau să dai năvala în nu știu care supermarket, evident că avem și clasicul promo dedicat caselor de casino online, dar sincer vă spun, ăla a fost cel mai subtil și bine integrat.
Cât despre actorie, n-am ce spune, toată lumea își interpretează personajele după posibilități, doar nu pot să emit pretenții actoricești de la marele actor Dorian Popa – Unu’ dintre cei mai mari actori din istoria cinematografiei mondiale, aș spune chiar cea intergalactică.
NOTĂ
Repet, premisa nu este deloc rea, ba chiar este de-a dreptul fantastică, dar execuția lasă de dorit din toate încheieturile.
Chiar este nevoie să vedem în continuare numai influenceri în filme? Nu mai există actori? Doar influenceri, cântăreți și stand up-eri trebuie să livrăm în acest val de filme românești?
Un umor sec, lipsit de umor de calitate și plin de glume obosite, de șantier, pe care le spunea tata la grădiniță din cauza cărora a fost și dat afară de acolo.
Îmi pare rău, dar mai mult de 3 nu primește…
![]()
