#44 IMDB

Doar morții văd sfârșitul războiului – Platon

În 1988, intră în scenă Grave of The Fireflies – anime regizat de Isao Takahata și produs de studioul de animație Ghibli. Să ne scoatem șervețelele sau alte unelte de curățare a căilor lacrimale că începem.

Sinopsis

Filmul este o poveste profund emoționantă și captivantă care urmărește viața a doi copii japonezi, Seita și sora sa mai mică, Setsuko, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După ce orașul lor este bombardat și părinții lor sunt uciși în timpul raidului aerian, cei doi copii se luptă să supraviețuiască într-o Japonie devastată de război.

Pierduți și neajutorați, Seita și Setsuko încep o călătorie dificilă pentru a găsi adăpost și hrană. Ei se confruntă cu lipsuri grave și indiferența adulților din jurul lor. În absența sprijinului social și a resurselor, cei doi copii se bazează unul pe celălalt pentru a supraviețui.

Execuție

Anime-ul este adaptat după o povestire scrisă de Akiyuki Nosaka, publicată pentru prima dată în 1967. Acesta a fost inspirat din propria sa experiență în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Nosaka a trăit în Japonia în timpul războiului și a experimentat ororile acestuia, inclusiv bombardamentele și foametea. El a fost martor la suferința și pierderea pe care le-au îndurat mulți oameni, inclusiv el însuși și familia sa. Povestea lui Seita și Setsuko a fost puternic influențată de propriile sale traume și de amintirile dureroase din acea perioadă dificilă.

Deși este o producție din anii 80′, filmul este de o frumusețe și expresivitate ieșită din comun, încât, dacă ar fi lipsit dialogul, impactul rămânea același, fiecare cadru având o adâncime și încărcătură aparte.

Peisajele sunt redate cu un nivel de realism care amplifică atmosfera înfricoșătoare și dezolantă a războiului. De la orașele devastate de bombardamente până la natura înfloritoare, contrastul dintre frumusețea naturală și distrugerea provocată de război este adesea evident în cadrele filmului.

Spre deosebire de alte anime-uri, acesta este lipsit de orice moment de umor, este o dramă de la cap la coadă, și din start spun, filmul este interzis copiilor! Mai degrabă 16+ ar putea fi rating-ul adecvat pentru film. Este încărcat de scene care afectează emoțional până și cel mai de piatră adult.

Isao Takahata, are, evident, un resentiment deosebit față de război, dar reușește să evite să-l condamne de-a dreptul. În schimb, regizorul ne lasă să ne concentrăm asupra conflictului văzut prin ochii celor doi copii, care urmăresc neclintiți cum realitățile lumii lor încep să se clatine.

Importanța familiei este un motiv foarte bine construit în film. În ciuda faptului că Seita și Setsuko sunt foarte tineri și vulnerabili, filmul demonstrează că familia și comunitatea pot oferi sprijin și stabilitate în timpul unor momente dificile, pe de altă parte, pelicula ne demonstrează și un crunt adevăr – Chiar dacă cineva face parte din neamul nostru, din familia, nu automat ne este și alături.

Tematica și simbolistica filmului explorează și ideea dezumanizării în timpul războiului și impactul acestuia asupra societății. Prin povestea celor doi copii, filmul arată cum oamenii pot deveni indiferenți sau chiar malefici în timpul conflictelor, ignorând suferința celor din jur sau acționând în moduri care compromit umanitatea lor.

Chiar titlul reprezintă o metaforă în sine – Licuricii, care apar în diferite momente ale povestirii, simbolizează fragilitatea și efemeritatea vieții, dar și speranța și lumina în întuneric. Ei reprezintă inocența și puritatea, însă sunt vulnerabili și scurta lor viață este o metaforă pentru fragilitatea copilăriei și a fericirii în mijlocul haosului și distrugerii războiului.

Un aspect simbolic este conserva de dulciuri, care devine un element central al poveștii. În ciuda sărăciei și a foametei, Setsuko își dorește în mod constant dulceață, iar această dorință devine un simbol al fragilității și inocenței copilăriei. Însă, într-un sens mai profund, conserva devine și un simbol al normalității și așteptărilor copilăriei, contrastând puternic cu realitatea crudă și lipsa de siguranță pe care o trăiesc cei doi copii.

Filmul este încărcat de simbolistică, chiar și titlul fiind încărcat de aceasta. Titlul simbolizând tema centrală a filmului, și anume pierderea, moartea și suferința în timpul războiului. Licuricii reprezentând simbolul speranței, bucuriei și inocenței, dar și fragilitatea vieții și trecerea rapidă a timpului.

În acest caz, avem parte de un film anti-război întrucât ilustrează durerea, suferința și tragedia umană provocate de conflictul armat, în special impactul devastator asupra celor nevinovați, în acest caz, asupra copiilor.

Cât despre aspectul emoțional, cuvintele sunt de prisos, acesta, alături de The Green Mile, Hachi: A Dog’s Tale și The Tale of The Princess Kaguya, sunt filmele care mi-au oferit cele mai aprige crize de plâns pe care le-am avut vreodată.

Notă

Dacă vreodată vedeți vreo persoană care nu lăcrimează la acest film, atunci, tocmai s-a descoperit o persoană fără suflet, că altfel nu-mi pot explica.

Filmul are un final absolut criminal din punct de vedere emoțional, acesta sugerând duritatea și suferința extremă cauzate de război și, în același timp, fragilitatea vieții umane și efemeritatea fericirii și inocenței copilăriei.

N-o s-o mai lungesc prea mult. Filmul este o capodoperă, una dintre marile creații din istoria cinematografiei universale, așa că nu rămâne decât să-i ofer nota maximă.