Mergem pe tărâmuri australiene pentru a comenta un horror de senzație.

SINOPSIS

Amelia ( Essie Davis ) este o mamă văduvă care își crește singură fiul de șase ani, Samuel ( Noah Wiseman ), după moartea tragică a soțului ei într-un accident de mașină în drum spre spitalul unde urma să nască.

Amelia se luptă să facă față durerii sale și să gestioneze comportamentul din ce în ce mai problematic al lui Samuel, care are coșmaruri frecvente și este obsedat de ideea unor creaturi imaginare care vor să-i facă rău.

Într-o seară, Samuel găsește o carte misterioasă numită Mister Babadook, un volum sinistru de povești pentru copii care prezintă o creatură întunecată pe nume Babadook.

Pe măsură ce Amelia citește cartea, devine clar că aceasta are un conținut înfricoșător și perturbator.

După lectura cărții, Samuel este convins că Babadook-ul este real și începe să se comporte tot mai agitat, susținând că creatura încearcă să intre în casa lor.

Iar de acolo, lucrurile încep să escaladeze într-un mod tulburător.

EXECUȚIE

Auzisem multe cuvinte de laudă despre acest film, dar n-am avut niciodată tăria sau mă rog, dispoziția de-al viziona.

Iată că a venit momentul și am decis să culeg niște fructe la pomul lăudat.

Din fericire, laudele sunt cât se poate de merituoase, filmul fiind excepțional, și apropo – FILMUL ESTE REGIZAT DE O FEMEIE.

Evident că nu contează de cine-i regizat, dar în ziua de azi , dacă spui de un film că-i prost, și mai e și regizat de o femeie, automat ești misogin și tâmpit.

Și știți bine la ce mă refer, doar ce-a fost marele scandal despre absența unor categorii ale filmului Barbie la Premiile Oscar.

Oameni buni, dacă filmul e bun, atunci poate să fie regizat chiar și de o maimuță spațială, nu zic de un bărbat sau femeie.

Hai că am zăbovit prea mult și nu zic nimic concret despre această peliculă.

Costurile au fost cât pentru două gume de mestecat, dar din fericire, limitele financiare nu au fost deloc un impediment pentru regizoare.

The Babadook are o abordare atipică față de filmele horror cu care suntem obișnuiți, ba chiar aș spune că-i un film mai artistic, deci departe de a fi vreun film comercial sau cine știe ce fleșcăială fumată.

În primul rând, filmul abordează direct viața unei mame care-și crește copilul de una singură, iar ce se întâmplă pe ecran nu-i deloc roz.

Producția nu urlă la faptul că un copil este o povară, dar în cazurile de genu’, această misiune este extrem de dureroasă, iar acea binecuvântare se poate transforma într-un chin.

În al doilea rând și poate cel mai interesant, filmul se joacă foarte bine cu mintea spectatorilor, câteodată nici nu știi dacă vorbim doar despre o pură imaginație rezultată dintr-un psihic distrus sau chiar vorbim despre un monstru real în adevăratul sens al cuvântului.

Și fără a da mari spoilere, la un moment dat existența monstrului devine o certitudine, dar nu e vorba despre baubaul pe care ni-l închipuim cu toții.

Atmosfera filmului este magistral construită, și aici mă refer la o coloană sonoră subtilă și la o imagine ștearsă, plină de culori șterse care surprind starea de splina, depresivă și lugubră a filmului.

Și să vedeți șmecherie, nu există jumpscares de nicio culoare, mă rog, există, dar nu sub forma clasică și fumată pe care o știm cu toții.

Regizoarea Jennifer Kent a știut perfect să se folosească de fiecare șoaptă, fiecare clanță, fiecare zgâlțâit iar toate acestea fiind executate la cel mai redus nivel de decibeli.

Și recunosc, au fost câteva momente unde sângele mi-a înghețat complet, și atenție, fără să tresar sau să-mi fie asurzite timpanele.

Actoria este monumentală, actrița principală Essie Davis reușește o performanță colosală, captând cu măiestrie acele momente de prăbușire psihică din viața unei mame, cât și niște momente realmente horror.

Aceleași laude vreau să-i-le acord și puștiului – Noah Wiseman, care când îmi oferea momente de milă, fie de spaimă, fie de dispreț de-mi venea să intru în film și să-l rad de pe fața pământului.

NOTĂ

Un film ieftin, iar în proporție de 90% din durata acestuia avem parte de doar două personaje care interacționează între 4 pereți – GENIAL!

Nu mai am ce să zic despre acest film, poate doar că, și sigur este o poveste care izvorăște o mulțime de interpretări.

Dacă mă întrebați pe mine – Nu știu.. La un moment dat părea că-i doar imaginație, dar parcă există și un sâmbure de adevăr.

Aici, exista potențial chiar și de o lovitură emoțională, iar aia ar fi făcut ca nota să zboare către cea supremă, dar până atunci – Wow! Aplauze! Mă înclin și FELICITĂRI!