Ne aventurăm pe ritmuri de reggae într-un biografic de excepție – Bob Marley : One Love.

Sinopsis

Scena politică a statului Jamaican este în plin război, și la propriu și la figurat, taberele sunt împărțite, iar sângele și corupția distructivă mistuie statul.

Însă, în ajutorul poporului sare în ajutor un mare cântăreț – Legendaraul Bob Marley ( Kingsley Ben-Adir ), care vrea să organizeze un mare concert care să aducă pace și armonie pe tărâmurile țării natale, însă acesta considerat fie erou, fie instigator de ură.

Pe parcursul acestui film, urmărim povestea unei legende, unui erou care s-a luptat cu demonii interiori, dar și cei exteriori pentru a aduce dragoste și pace pentru poporul său.

Execuție

Dacă la Maestro am fost dezamăgit de povestea absolut banală a protagonistului, din fericere, acest Bob Marley : One Love, mi-a oferit exact ce-am vrut, o poveste adevărată care merită cu adevărat ecranizată.

Trebuie să recunosc, știam vreo 2-3 piese din repertoriul lui Bob Marley, și evident, eram conștient că a fost un cântăreț uriaș, dar nu știam că A FOST ATÂT DE IMENS.

Ce om, ce suflet, ce viață….. Să nu fugi, și să lupți pentru semenii tăi într-un loc unde moartea pășea la fiecare centimetru de pământ, unde te puteai trezi cu un glonte-n țeastă în orice milisecundă, absolut incredibil.

Box Office: 'Bob Marley: One Love' Stays Ahead of 'Madame Web'

Ca să nu mai zic de bunătatea și modestia lui, unde într-o lume unde banii vorbesc, sau vorba rockerilor din garda veche – sex, drugs and rock and roll, Bob Marley a ales să trăiască într-o lume plină de iubire și spiritualitate.

Bine… Poate am exagerat cu partea de drugs, că al nostru Bob Marley consuma en-gros la iarbă, dar s-a înțeles ideea.

Fiind un film biografic, normal că unele chestii au fost mai înflorite și rozalii, și foarte posibil ca episoadele mai întunecate să fi fost șterse, dar chiar și așa, sincer, chiar nu-mi pasă.

Posibil ca fanii înrăiți ai artistului să fie ceva mai exigenți cu povestea expusă, însă, pentru cineva ca mine, care s-a aflat la primul contact serios cu acest artist, am fost mai mult decât mulțumit și încântat.

Chiar am făcut o conexiune, și nu cred că greșesc –  cum Messi și Maradona sunt considerații unicii Dumnezeii Argentinei, așa și Bob Marley este pentru Jamaica.

Bob Marley: One Love Trailer Previews the Reggae Music Pioneer Biopic

Și dacă tot am adus în discuție vorba despre religie și tradiție, ei bine, ASTA ÎNSEAMNĂ DIVERSITATE!

Cum să fiu ofuscat și iritat când filmul mi-a oferit o poveste reală, cu niște oameni tuci de culoare care sunt de la mama lor de acasă?

Ba din contră, am fost de-a dreptul fermecat și emoționat de tradițiile și obiceiurile acestora, despre frăția care-i leagă, despre modul prin care-și raportează viețile la Cei Sfinți, și cu mâna cu inimă o spun că, voiam mult mai mult ca acest palier să fie explorat.

Ar fi de-a dreptul redundant să vorbesc despre coloana sonoră a filmului, ce naiba – Muzică, nu zgomot! Iar pentru vreo 2 săptămâni știu ce artist îmi va răsuna pe repeat în căști.

Ca să nu mai zic de faptul că, pe parcursul momentelor cântăcioase mă trezeam bătând din picior sau chiar pocnind ușor din degete, iar piese precum Exodus, Get Up, Stand Up, sau Could You Be Loved mi-au mers direct la inimă.

Bob Marley: One Love - Plugged In

Actoria se prezintă foarte bine, Kingsley Ben-Adir oferă accent ( și ce accent, că fără subtitrare eram mort ) și foarte multă dinamică în interpretare, iar emoția transmisă ne arată cu adevărat motivul pentru care Bob Marley a fost atât de iubit. și chit că a fost ajutat și de un pic de playback original, vocea lui a sunat extrem de bine pe cântece.

Dar actoria mai surprinzătoare, dar la fel de impresionantă, a venit de la Lashana Lynch în rolul soției lui Bob Marley, Rita, care aceasta livrează partitura dramatică și sensibilă a acestei povești.

Ritmul este bine temporizat, cele aproape 2 ore n-au fost simțite absolut deloc, ba chiar aș fi vrut mai mult, iar tehnic și regizoral e realizat cum trebuie, dar nimic spectaculos.

Notă

Chiar am văzut multe recenzii proaste despre acest film, fie de la fani, fie de la critici, dar nu mă interesează, nu dau niciun ban pe părerea altora.

Muzica lui Bob Marley a fost compusă din adâncul sufletului, și mă repet cu ce-am spus mai devreme – Muzică, nu zgomot!

Într-adevăr, edit-ul și liniaritatea filmului sunt cam dezordonate și haotice, dar emoția și căldura transmisă de către acest film m-au făcut să uit, sau mai bine zis, să închid complet ochii la unele greșeli.

Filmul ăsta mi-a arătat ce demon sacru a fost acest Bob Marley, și cât de norocoși au fost cei care l-au cunoscut, care au avut de-a face cu definiția pură a omului.

Ce să mai…. Pentru cinefili, dar mai ales pentru iubitorii de muzică adevărată, acest film este numai bun de servit, și vă spun sincer, această producție m-a făcut să mă îndrăgostesc și să descopăr cu adevărat acest artist legendar.

 

Number 9 Generic gradient fill icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=