Cvadruplul câștigător de Oscar din 2017, care pe lângă marele titlul de Best Picture, acesta a fost și opera care i-a adus râvnita statuetă în vitrina lui Guillermo del Toro,

Sinopsis

Povestea se desfășoară în anii ’60, în timpul Războiului Rece, și urmărește viața Elizei ( Sally Hawkins ), o femeie mută care lucrează ca femeie de serviciu într-un laborator guvernamental de înaltă securitate.

Viața ei se schimbă radical când descoperă un experiment secret: o creatură sinistră, un om – amfibiu capturat din America de Sud.

Pe parcursul acestui film, între Elisa și creatura misterioasă se dezvoltă o relație unică și profundă, care îi va conduce pe amândoi spre un conflict cu autoritățile și spre o încercare disperată de evadare.

Execuție

Sincer, având în vedere dogmele Academiei și criteriile acestora, mi se pare surprinzătoare această victorie a unui asemenea film, ce-i drept, încă n-am văzut Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, filmul care, din ce-am citit, părea adevăratul câștigător.

Acum, întrebarea care se pune este : Este acesta un film de Best Picture?

Sincer, nu mi se pare un Best Picture la care să te enervezi de triumful acestuia, fiind un film chiar foarte bun.

Singura bubă unde o am este la capitolul de Best Directing, ei bine, acolo l-aș fi azvârlit în ograda lui Nolan pentru al său Dunkirk, iar din punctul meu de vedere, regia de acolo fiind net superioară celei din The Shape of Water.

Scenariul a fost și el nominalizat la categoria de Best Original Screenplay, dar nu a înhățat statueta, și pe bună dreptate, scriitura nu este deloc originală, parcă mai știm ceva de genu’ și într-o animație clasică de la Disney – Beauty & The Beast.

Chiar și așa, scenariul este destul de bine scris,  povestea dorind să exploreze marginalizarea, identitatea și alteritatea.

Elisa și creatura sunt ambele ființe marginalizate, izolate din cauza diferențelor lor fizice și lingvistice, aici, relația lor devine un simbol al rezistenței împotriva normelor opresive și al căutării frumuseții în „celălalt”.

De asemenea, filmul poate fi un mesaj de protest, care se adresează și critici sociale, atacând rasismul, sexismul și homofobia, care erau prevalente în anii ’60, și care din păcate există și în ziua de astăzi.

Filmul prezintă un comentariu puternic despre modalitățile de opresiune exercitate de autorități, reprezentate prin personajul lui Strickland, care își folosește puterea pentru a suprima și a exploata, iar aici, în contrast, Elisa și aliații ei reprezintă rezistența, luptând pentru dreptate și eliberarea celor oprimați.

Actoricesc, Sally Hawkins în rolul Elizei aduce o performanță extraordinară, exprimând o gamă vastă de emoții fără a folosi cuvinte, ceea ce intensifică impactul povestii despre comunicare și înțelegere inter-specii, iar aici pot spune că un Oscar trebuia livrat în vitrina actriței Sally Hawkins.

Dar mă repet, încă n-am văzut Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, unde acolo statueta pentru Cea mai Bună Actriță în rol principal a fost înșfăcate de către legendara Frances McDormand, iar aici, mi-e cam greu să mă pronunț despre cine trebuia să ia marele premiu.

Michael Shannon, în rolul antagonistului Strickland, oferă un portret complex al masculinității toxice și al obsesiei cu controlul, fiind contrapunctul perfect pentru inocența și empatia Elizei.

Del Toro creează o lume care este simultan familiară și stranie, folosindu-se de culori saturate și de decoruri care evocă o anumită nostalgie pentru era Războiului Rece, iar elementele de design produc un contrast vizual între mediul aspru, mecanic, al laboratorului și spațiul cald, aproape sacru, al apartamentului Elizei.

Iar prin această juxtapunere se subliniază tema centrală a alienării și a căutării refugiului într-o lume ostilă, și nu-mi rămâne decât să aplaud tot ce ține de design și însăși povestea spusă de acesta, iar Oscarul dăruit acestui departament este mai mult decât meritat.

Ca un mare minus, chit că scenariul oferă o poveste frumoasă și emoționantă, în același timp, din păcate, ne oferă și o mare previzibilitate, fiind extrem de ușor de anticipat ce se va întâmpla cu personajele, și fără a mă da mare expert, mi-am cam dat seama încă din început în spre ce direcție va decurge acțiunea.

The Shape of Water are un R Rating extrem de îngroșat, și să vă spun că nu e pentru copii, n-are sens, că-i de la sine înțeles.

Trebuie să recunosc că au existat unele scene de sex care m-au cam făcut să mă simt inconfortabil, de asemenea, trebuie să precizez și scenele violente, în care creatura este torturată, iar respectivile scene n-au cum să te lase nemișcat.

Muzica lui Alexandre Desplat, care a câștigat Oscarul pentru cea mai bună coloană sonoră, îmbogățește atmosfera filmului cu un fundal sonor care evocă visare, mister și o sensibilitate aproape de basm, fiind aproape o meditație asupra naturii umanității și a vieții însăși.

Notă

Trebuia să vin și cu un Best Picture bun, după ce în ultima perioada am servit numai ciurucuri ofilite care au câștigat marele premiu.

Per total, The Shape of Water este un film bun, care oferă o poveste de speranță și de reconectare, amintindu-ne că, în esență, toți suntem căutători ai aceleiași acceptări și iubiri.

L-aș mai revedea?  Nu cred!

Îl consider vreo apoteoză cinematografică, vreun monument istoric al lumii filmului? În niciun caz!

În esență, The Shape of Water este o odă adusă celor neînțeleși și o critică a tendințelor societății de a-i marginaliza pe cei diferiți, iar aici Del Toro folosește fantezia pentru a vorbi despre realități dure, într-un mod care nu doar că provoacă la reflecție, dar și încântă vizual și emoțional.