După gunoiul și prăpastia abominabilă intitulată – The Nun, iată că după 5 ani primim un sequel despre scumpa noastră doamnă călugăriță. Din fericire, lucrurile s-au schimbat în bine spre foarte bine.

Sinopsis

Ne aflăm în anul 1956, la 4 ani distanța de la evenimentele din primul film de la Mănăstirea Cârța din România, iar în Franța, un preot este ucis într-un mod terifiant, autorul acestui act înfricosător fiind nimeni altu’ decât demonul Valak.

În urma veștilor care au băgat spaima în oamenii Bisericii, o Eminența Catolică venită tocmai de la Vatican vine să-i ceară ajutoru’ dragei noastre Irene ( interpretată de Taissa Farmiga ). Din păcate, Irene trebuie să se confrunte cu demonii din trecut, și la propriu, și la figurat, însă, în această misiune periculoasă se alătură și colega sa de breaslă – Debra ( interpretată de Storm Reid ).

În același timp, îl regăsim pe Maurice ( interpretat Jonas Bloquet ), care încearcă să-și continue viața după ce a supraviețuit confruntării cu entitatea malefică. Acum, îl găsim ca îngrijitor la un internat catolic de fete, ba ocupându-se cu grădinăritul, ba cu reparațiile, ba cu o curățenie.

Totuși, Maurice nu este tocmai în apele sale, câteodată prezentând un comportament straniu, astfel, ne întoarcem în finalul primului film când descoperim că Valak a reușit să intre în sufletul acestuia.

Execuție

Recunosc, când am pășit în sala de cinema am pornit cu niște așteptări extrem de joase, doar dorind un film puțin mai bun decât precedentul, măcar de trecut clasa, din fericire, așteptările mi-au fost doborâte ca la final, acest produs să fie unu’ bun, nu foarte bun, dar bun, și la ani lumină de gunoiu’ din 2018.

Din păcate, scenariștii nu se obosesc în a veni cu ceva nou, cu ceva original, și evident, prea fumatele clișee și personaje cretine sunt prezente la datorie.

Se aude mare zgomot straniu dintr-o capelă închisă cu nu știu câte lacăte, iar un personaj se gândește că ce idee faină ar fi să desfacă acele lacăte și zăvoare și să dea nas în nas cu a noastră Doamnă Drăcească, foarte logic și normal. Păi un om normal la cap ar fi făcut suta de kilometri în 2 minute, dar aici, toate personajele sunt curajoase și puse pe smardoială.

Evident, aici avem parte și de jumpscare-urile predictibile, o muzică care se oprește brusc, sau un personaj care se uită față – spate, se știe clar că urmează sperietura.

Tot pe partea asta pot spune că am fost puțin dezamăgit de Irene, pur și simplu au fost momente în care se comporta ca o începătoare, de parcă ar fi fost la prima experiență de genu’, uitând complet de ce harță a făcut cu Valak pe plaiurile rurale ale României.

Iar aici mă opresc cu părțile negative, din fericire, și mă repet, chiar avem parte de un salt pozitiv enorm.

Chiar dacă i-am tras un pic de păr pe scenariști ceva mai devreme, trebuie să-i aplaud pentru atenția unor detalii, pentru construcția personajelor și pentru că au făcut cinste personajului antagonist.

Dacă în primul film, echipa care s-a ocupat de scriitură și-a bătut joc de unele detalii referitoare la vorbitul limbii române sau celebra locație Black Bear, se pare că de data aceasta suntem răzbunați.

Acum avem parte de un foarte scurt dialog vorbit în romănâ, și vorbit într-o română foarte clară și deloc stâlcită, ba chiar avem parte și de o scurtă reclamă la roșiile noastre românești.

Avem puțină franceză, avem și puțină italiană, și totuși – Acest aspect ridică nota filmului?

Sincer, da! Astfel de mici detalii contează, chiar sunt de apreciat, nu ca în vechiul film unde aveam țărani în pustietatea vârfului muntos și toți vorbeau o engleză oxfordiană.

Și construcția personajelor este foarte bine clădită, în sfârșit descoperim backstory-ul personajului Irene, legătura acesteia cu puterea divină, cu cea a credinței, plus relația spirituală cu mama ei. Ba chiar aflăm și misiunea și intențiile demonului, chiar și povestea acestuia într-o mică măsură, dar nu vreau să vă scot ochii cu astfel de detalii ce pot fi considerate spoilere.

Referitor la demon, Bonnie Aarons în rolul Călugăriței malefice face în continuare o treabă monumentală, doar simplul contact cu ochii demonului face ca sângele să-ți înghețe, și trebuie să recunosc că au fost unele momente din film în care am împăienjenit ochii sau mă uitam în altă parte.

De data asta, Valak nu mai lucrează pe cont propriu, și își face rost de niște aghiotanți pe măsura, la unu’ dintre ei chiar am tras o sperietură zdravănă.

Am apreciat foarte mult că a demonul nostru îndrăgit a primit mai mult credit, mai mult timp pe ecran, și că la final avem parte de o luptă în spirit cu tema filmului, fără lupte MMA sau mai știu eu ce pumni și picioare între Irene și Valak.

Din punct de vedere tehnic, filmul se descurcă bine spre foarte bine, și aici mă refer la aspectul sonor, modul în care este filmat, mai exact la atmosfera tenebroasă și lucubră, plus la design-ul gotic, și trebuie precizat faptul că întreg filmul a fost tras în foarte multe locații abandonate. Și nu în ultimul rând trebuie să menționez aspectul care ar trebui mult mai mult exploatat în genu’ horror – Momentele de liniște.

Acest element surpriză servește perfect la crearea stării de groază a spectatorului, și aici trebuie să menționez niște siluete bine ascunse în întuneric sau clasica scenă luată din Conjuring 2 în care Călugărița își face pentru prima dată apariția ( Nu este spoiler, apare chiar și în trailer-ul filmului. )

Notă

La finalul zilei, The Nun II își face datoria, și este un film care ia o poziție destul de bună în clasamentul filmelor din Universul Conjuring.

La finalul primei părți de credite avem o mică scenă cu Familia Warren în care sunt contactați de un preot, posibil să fie un hint către un nou film The Nun, mai ales că și Conjuring și Annabelle au avut parte o trilogie. Sau, o teorie proprie mă face să mă gândesc la un crossover dintre The Nun și Conjuring, în care să le avem împreună pe Taissa și Vera Farmiga, și cine știe, poate că relația lor de surori să se dezvolte și în film.

Oricum, până la un viitor proiect din acest univers, plec cu un gust dulce în urma acestui film și mă bucur că Michael Chaves și-a spălat păcatele după Conjuring 3 sau The Curse of La Llorona.

Inițial, plecasem să-i dau nota 7, dar din dragoste pentru acest univers, și mai ales pentru antagonist mă găsesc să-i acord un punct în plus de încurajare, cu pretenția că viitoarele proiecte se vor menține pe aceeași undă sau să fie mult mai bune.