Nu și nu! În niciun caz nu vorbim despre vreun film din Marvel cu Tony Stark ca protagonist.
Vorbim despre horror-ul japonez experimental – Tetsuo: The Iron Man.
SINOPSIS
Un bărbat obișnuit, cunoscut doar ca Salarimanul (Tomorowo Taguchi), trăiește un coșmar suprarealist atunci când începe să se transforme treptat într-o creatură mecanică.
Totul pornește de la un accident bizar: lovește cu mașina un „fetișist al metalului” (Shin’ya Tsukamoto), un individ obsedat să-și introducă bucăți de fier și cabluri în corp.
După incident, Salarimanul este bântuit de halucinații și de o boală ciudată – fragmente de metal și țevi îi ies din piele, iar trupul lui începe să fie înghițit de fier.
EXECUȚIE
Vă ziceam de Hausu că acela a fost cel mai ciudat film vizionat vreodată.
Ei bine, dragi prieteni, într-un timp extrem de scurt, Hausu a fost depășit de către această peliculă japoneză.
Sincer să fiu, nici nu știu ce să comentez pe seama ei. Vorbim despre un film extrem de abstract și obscur.
Pe scurt, Tetsuo e un body horror get-beget, iar la acest aspect, trebuie să admit că filmul livrează cu vârf și îndesat.
Ca o mică și ușoară comparație, puteți să vă gândiți la The Fly.
Totul se bazează pe efecte practice, acestea fiind extrem de reușite.
Transformarea protagonistul în monstrul de oțel mi-a oferit destule momente la care să strâmb din gură, unele momente fiind cu adevărat grețoase.
Când îl vezi pe unu’ că-și scoate țevi din gât sau tije din picioare, iar apoi rănile acelea încep să facă viermi – Cu siguranță nu ți se face pofta de mâncare când vezi așa ceva.
Din punct de vedere tematic, vă spun sincer, că nu știu ce să zic.
Aș spune că Tetsuo vorbește despre tehnologia care nu mai este un simplu instrument, ci o forță care ne posedă și ne remodelează, și mai ales, despre faptul că omul nu mai poate rămâne intact într-o lume plină de lipsă de suflet.
De asemenea, estetica filmului care-i una desprinsă din filmele apocaliptice poate reprezenta un semnal de alarmă către lumea noastră, cea reală, cea care se autodistruge prin excesul tehnologic care dăunează grav societății.
Altceva nu știu ce aș mai putea spune. E un film mult prea abstract pentru gusturile mele.
Vine și cu o latură erotică extrem de bolnavă, una care cred că ar vrea să simbolizeze aspectul toxic și nociv al tehnologiei care intoxică intimitatea individului. Habar nu am.
Imaginea este una alb-negru, murdară, deși filmul este lansat în 1989, o decizie stilistică mai mult elitistă aș spune, mai degrabă pentru a masca efectele practice care ar fi mai șubrede. Altă explicație chiar nu găsesc.
NOTĂ
Sunt o persoană onestă, recunosc când un film îmi dă cu Tesla sub centură și creierul meu este incapabil să percuteze la întreaga scriitură a filmului.
Nu l-aș încadra nici la vreo mizerie, pentru că, deși are multe momente în care abstractul și experimentalul se duc într-o direcție extremă, totuși, transmite și niște mesaje sănătoase și de înțeles.
Dar în același timp, nici la rang de capodoperă nu pot să-l ridic.
E UN FILM CIUDAT! ATÂT. Mult prea abstract și experimental pentru gusturile mele.
Îi acord un 5. Când e să devastez un film, o fac fără probleme, dar aici, am găsit și unele lucruri interesante care mi-au plăcut. Dar repet, nici nu m-a dat pe spate cu multe lucruri.
