Pare-se că am găsit în sfârșit acel film românesc, ăla bun, chiar foarte bun.

Mare greșeală că am tot amânat vizionarea acestui film – Filantropica, scris și regizat de Nae Caranfil ( Restul e Tăcere ).

SINOPSIS

Îl avem în centru pe Ovidiu Gorea ( Mircea Diaconu ), un profesor de liceu și scriitor debutant, care nu duce o viață prea grozavă – elevi problemă, vânzări zero, salariu mizerabil, plus că mai și locuiește cu părinții.

Totul ia o întorsătură ciudată când își face apariția Diana, o adolescentă sexy, dar superficială și materialistă, și care cică se ocupă cu modeling-ul.

Al nostru Ovidiu se îndrăgostește instant de focoasa blondă; prezentabil este, vocabularul elevat e și ăla în dotare, doar că pușculița e cam plină de praf, și nu prea poate să-i satisfacă plăcerile materiale domnișoarei.

Printr-o minune dumnezeiască, sau mai degrabă drăcească, Ovidiu se alătură fundației Filantropica –  o rețea de cerșetori condusă de un mare boss – Pepe ( Gheorghe Dinică ), iar scopul acestei ” instituții ” este să profite de mila oamenilor bogați, folosind diverse scenarii emoționante.

Alături de Miruna ( Mara Nicolaescu ) – secretara lui Pepe, cei doi devin soții Popescu, care iau fiecare restaurant de lux pentru a sărbători cei 10 ani de căsnicie, acolo, evident că nu pot achita monstruoasele note de plate, astfel pornindu-se show-ul actoricesc și mălaiul bănesc.

EXECUȚIE

Nu am văzut foarte multe filme autohtone ante/post revoluție, dar acest Filantropica m-a cucerit total.

Filmul este o comedie neagră, care vine cu multe substraturi grele, în special cel al corupției, al mafiei care se află peste tot – de la grupurile de cerșetori de stradă, până la oamenii de televiziune.

Filantropica explorează lumea caritabilă a Bucureștiului, unde falsitatea și interesele personale sunt adesea ascunse sub măști de generozitate și filantropie.

Produsul lui Nae Caranfil este strălucitor prin modul în care abordează subiecte sensibile și profunde, precum sărăcia, corupția, și ipocrizia socială, fără a deveni prea serios sau moralizator. În schimb, folosește umorul ca un instrument puternic pentru a critica și a reflecta asupra unor probleme sociale importante, oferind aș spune, o experiență plină de învățăminte pentru noi, spectatorii.

Față de filmele românești actuale, acesta are ritm, dar ritm,nu glumă, durata peliculei fiind de o oră și 50 de minute, dar vă spun sincer că l-am simțit de o oră și puțin, viteza și fluiditatea producției sunt excelente, timpii morți fiind inexistenți.

De asemenea, scenariul este incredibil și foarte inteligent, fiind presărat cu niște răsturnări de situație foarte interesante, fiind și premiat de UCIN pe acest aspect al scriiturii.

Legat de premii, Filantropica a fost propunerea noastră pentru Academie la categoria de Film Străin, nu am văzut și nu cunosc de nicio culoare filmele care au concurat la acea categorie în acel an, dar, sincer vă spun, și nu vorbește patriotul din mine sau ceva de genu’, filmul este unu uriaș.

Legat de regie, filmul se prezintă destul de bine, mi s-au părut unele elemente luate din celebrul Taxi Driver și American Beauty, ceea ce nu este un lucru rău deloc, de asemenea, mi-a plăcut foarte mult alegerea de a prezenta filmul sub o narațiune non lineară, lucru’ ce a sporit gradul de atașament pentru peliculă.

Scena de început m-a păcălit maxim, fiind foarte confuz, ba chiar eram pe modu : ” Fii atent, ce mare rahat văd acum! Ăsta-i marele film arhilăudat? ” ; iar ce-a urmat după, m-a răpus complet.

Actoria se situează undeva mai sus de Vârful Moldoveanu’, n-am ce reproșuri să aduc, nu am reușit să-mi dau seama dacă au existat momente false, întreaga distribuție livrând o partitură foarte bună, naturală și foarte verosimilă.

Tot pe acest segment, vreau să discut foarte puțin despre regretatul Gheorghe Dinică.

În total cu Filantropica, cred că am văzut vreo 3 filme cu acesta, dar performanța din acest film este una dintre cele mai tari demonstrații actoricești pe care le-am văzut în viața mea, exagerez sau nu, habar nu am. 

De un lucru sunt sigur, dacă acest om s-ar fi născut într-un loc mai potrivit, foarte posibil să fi fost într-o ligă de elită a actorilor mondiașo.

Singurul punct slab care trebuie menționat, care este o problemă frecventă și după 20 de ani, adică departamentul sonor. Aici, a fost nevoie să stau cu volumul la TV undeva la 25-30 ca să aud cum trebuie dialogurile.

Chiar este așa de greu ca băieții de la tehnică să adauge o mică subtitrare jos?

NOTĂ

Ooof… Ce nu face omul din dragoste? Păi simplu, sa bagă în haită plină de mafioți.

În București sunt bogați, săraci și câini, iar câinii, ăia singuratici ai nimănui, formează clasa de mijloc.

De asemenea, aș spune că filmul este de actualitate chiar și astăzi, mai ales prin expunerea sistemului din România unde profesorii precum Ovidiu trebuie să mai cânte și la altceva pentru a-și îmbogăți veniturile.

În rest, o comedie neagră cu de toate, care m-a cucerit din plin și care îmi doream din tot sufletul să nu se mai oprească.

Și uite cum am ajuns la momentul în care, în premieră absolută pe acest blog , un film românesc primește în catalog nota maximă.