Cursa

Gata! Amânarea a luat sfârșit! După războaie istorice cu mintea și sufletul meu, în sfârșit mi-am găsit curajul pentru a da play acestui film.

Cursa! Cursa, celebrul film românesc! N-am avut curaj să-l văd la cinema, așa că l-am văzut pe Netflix.

SINOPSIS

Andrei (Denis Hanganu), un mecanic auto cu un talent ieșit din comun, se aruncă într-o competiție clandestină cu miză mare, sperând să strângă banii de care fratele său, Petru (Aris Negoiță), are nevoie pentru a-și începe studiile în America.

Numai că lumea în care intră este mult mai periculoasă decât pare la prima vedere, iar printre adversari, interese ascunse și jocuri murdare, Andrei ajunge să lupte nu doar pentru victorie, ci și pentru propriul echilibru.

În jurul lui gravitează figuri precum Dinu (Andi Vasluianu), Cleo (Cristina Ștefania) și rivalul, Mario (Codin Maticiuc), iar filmul transformă adrenalina curselor într-o poveste despre familie, ambiție și riscurile pe care ești dispus să ți le asumi pentru cei pe care îi iubești.

EXECUȚIE

Cel mai scump film din istorie, marele blockbuster al cinematografiei autohtone — cam așa s-a rezumat marketingul agresiv al peliculei de față.

Ei bine, filmul de față este o combinație de Need for Speed și Fast & Furious după două luni în Vaslui.

Atenție, nu vorbesc despre originalitatea scenariului, că nu despre asta e vorba. Pe plan autohton, ideea unui asemenea film e de-a dreptul genială și incredibil de șmecheră. Însă execuția… este de Doamne ferește.

Însă până să ajung la avalanșa de minusuri, trebuie să menționez și câteva aspecte cu adevărat pozitive, iar aici mă refer la cele ce țin de partea tehnică.

În primul rând, montajul este foarte bine realizat când vine vorba de scenele de acțiune. Filmul știe foarte bine să dea senzația de viteză și adrenalină, cursele sunt dinamice și curg foarte bine, nimic de comentat.

Pe de altă parte, când vine vorba de montajul scenelor normale, aici discutăm despre apocalipsă.

Foarte multe momente în care filmul nu este lăsat să respire, un ping-pong agresiv între cadre și multe scene care sunt un mare haos, foarte multă sufocare. Unele personaje nu-și termină acțiunea că imediat sărim la următorul cadru.

Până și Michael Bay ar fi gelos pe un asemenea montaj.

În al doilea rând, imaginea arată bine, are un aer profesionist și extrem de modern. N-am ce spune, pe planul acesta, Cursa e un film care merită să fie văzut pe cel mai mișto ecran cu putință.

Și-n ultimul rând, jos pălăria pentru aspectul sonor. Cred că pe anul 2025, fără să exagerez sau să glumesc, Cursa e câștigătorul detașat al acestui departament.

Am rămas plăcut surprins când am auzit cum a fost mixat zgomotul accelerației, al frânelor agresive, iar dialogul dintre personaje a fost foarte bine înțeles.

Iar de acum să înceapă căderea liberă și să moară motorul!

În primul rând, scenariul este făcut pe datorie și scris pe caiet. Atenție, nu voiam pretenții de scriitură în stilul lui David Lynch sau Christopher Nolan, nu sunt nebun. Dar un minim de bun simț în ceea ce privește elementele de logică și continuitate.

Ca să nu mai zic de construcția unor personaje importante din film. Nu dau spoilere, dar un personaj care pare bun la început devine ultima zdreanță, iar zdreanța de la început devine cel mai băiețaș dintre băiețași la final.

Dialogul este de veșnică pomenire. Nu aveam pretenții de dialog homeric și euclidian, dar replicile lor nu aduc pic de dinamică și de patos în sângele filmului. Marea performanță a actorilor a fost că nu i-a bufnit râsul în timp ce livrau replicile.

În al doilea rând, după ce că dialogul zici că este scris de Gică, care umple butelii cu gaz la firma din Giurgiu, mai avem parte și de o distribuție de îți faci cruce cu mâinile și picioarele.

Ce pretenții să ai de la Andy Popescu, Cristina Ștefania sau Codin Maticiuc? Nu poți să faci film cu așa personaje. Până și stâlpii de iluminare stradală joacă mai bine decât cei enumerați.

Săracul Denis Hanganu încearcă să joace cât de bine poate… Dar nu-l avantajează nici scenariul și nici regizorul, care ar trebui să stoarcă tot ce e mai bun din el. Vorba aia, omul e actor de meserie, nu vorbim despre un împingător de vagoane.

Apare și Ștefan Iancu, care începe să mă enerveze la maxim! Omul are un talent nu uriaș, ci stratosferic de uriaș, dar și-l irosește într-o mulțime de pușcării de filme. Totuși, e un pas mare în spate să-l vezi de la Un pas în urma serafimilor la o pârnaie precum Cursa sau Sirenele.

NOTĂ

Nu e hate, că n-am nimic cu oamenii ăștia, dar nu poți să faci film cu personaje precum Maticiuc, Ștefania sau Andy Popescu. Problema cea mai mare a acestor filme este FIX MATICIUC.

În cazul de față, Maticiuc ar fi trebuit să facă un pas în spate, să nu mai meargă pe premisa — „Lasă, că știu eu mai bine ce și cum trebuie să facem” —, ci să stea în umbră, iar bugetul să fie livrat către o echipă competentă.

Repet, știu că e lipsit de originalitate această premisă, dar ideea pentru România este ceva foarte mișto.

Chiar îmi doream să-mi placă filmul ăsta, sau mai bine zis, chiar îmi doream să mă distrez. Din păcate, oricât mi-aș dori, n-am cum să-i ofer nota de trecere.