După Cazul Samca, curiozitatea m-a mâncat și m-am întors la origini, mai exact, la filmul Clasat — Debutul regizoral al duo-ului Horia Cucută și George ve Gänæaard.
Hai să vedem cum stau treburile pe la corporație.
SINOPSIS
După moartea suspectă a angajatului Eremia Țofa, într-un incendiu izbucnit în interiorul unei corporații tech, Gabriel Vînătoru — un jurnalist independent — începe să sape într-un caz pe care compania încearcă să-l închidă cât mai repede.
Ancheta lui îl poartă spre un mediu de lucru toxic, spre un proiect de inteligență artificială menit să schimbe moderarea conținutului online și spre povestea tulbure a unui om care devenise incomod pentru sistem.
EXECUȚIE
Acum, aș fi mare mincinos dacă aș spune că am fost uimit de abordarea acestei pelicule. Spun asta pentru că e clasicul ping-pong de interviuri și anchete, precum în Cazul Samca.
O mâncare e bună, dar după ce o mănânci doar pe aia, își cam pierde din farmec, mai ales că le-am vizionat la o perioadă scurtă de timp. Dar asta nu înseamnă că execuția și-a pierdut din valoare, în niciun caz.
Spre deosebire de Cazul Samca, unde totul a fost fake, ei bine, de data asta scenariul are și un sâmbure de adevăr.
Din informațiile apărute în presă, OpenAI a lucrat cu Sama, o companie de data-labeling care opera inclusiv în Kenya, unde angajații au fost puși să eticheteze manual exemple de conținut toxic: de la discurs instigator la ură, până la violență extremă și abuz sexual — pentru a ajuta la antrenarea filtrelor de siguranță ale modelului.
Însă cei doi cineaști au modelat povestea respectivă și au angrenat-o în peisajul nostru.
În universul filmului, tehnologia nu apare ca o forță neutră sau transparentă, ci ca un mecanism complex, inaccesibil publicului și controlat de un număr foarte mic de actori instituționali.
Filmul arată că inteligența artificială, deși prezentată adesea ca un progres inevitabil și benefic, este construită prin procese obscure, prin subcontractări și prin munci invizibile care rămân în afara discursului oficial despre inovație.
În acest sens, povestea devine și o critică subtilă a mitului tehnologic, acel discurs care prezintă dezvoltarea digitală drept un proces pur rațional și inevitabil, fără să discute consecințele sociale și morale ale acesteia.
Nu mi s-a părut nimic fantezist în anumite declarații sau teorii în care credeau personajele, din contră, mi s-a părut terifiant de adevărat, tocmai că, pare-se, utilizarea AI-ului începe să devină una nocivă, nu eficientă și nici sănătoasă.
Acuma… e la latitudinea noastră, a umanității, dacă vom alege să trăim într-o distopie sau într-o lume mai bună și mai eficientă cu ajutorul AI-ului.
O altă temă care mi-a plăcut la nebunie, de fapt, cred că aspectul care mi-a plăcut cel mai mult a fost prezentarea comportamentului toxic din zona corporatistă.
Nu exagerez cu nimic, dar în ultima perioadă, cred că doar Cine nu e gata? și Clasat au adus în discuție acest mediu, primul fiind o comedie neagră bună spre foarte bună ca realizare, iar pelicula de față, care a luat acest subiect și l-a livrat sub cea mai sumbră abordare.
Nu înțeleg de ce cinema-ul românesc nu se ia mai mult la harță cu acest subiect, care-i atât de actual și de important în ziua de azi?!?
În cazul de față, compania nu mai apare ca un spațiu al inovației și al colaborării, ci ca un ecosistem dominat de presiune, competiție și opacitate.
Angajații par prinși într-o cultură organizațională în care performanța și loialitatea față de companie devin mai importante decât sănătatea psihică sau responsabilitatea morală.
Într-un astfel de mediu, problemele sunt adesea ascunse, criticile sunt descurajate, iar tragediile personale riscă să fie reduse la simple incidente administrative.
Filmul sugerează astfel că, dincolo de fațada modernă a corporațiilor, se poate ascunde o cultură a tăcerii și a presiunii constante, în care oamenii ajung să fie tratați mai degrabă ca resurse decât ca indivizi, ca niște sclavi.
Clasat mai aduce în discuție probleme sociale precum anxietatea, presiunea celor din jur, singurătatea, dar și anumite aspecte ce țin de religia și credința omului. Însă aceste aspecte și piste ale anchetei vă las să le descoperiți singuri.
Pe plan tehnic nu am ce să reproșez. Se vede și se aude impecabil, și să țineți cont că a fost făcut pe un buget ultra-minuscul.
Cât despre jocul actorilor… IMPECABIL! Toți joacă într-un mod foarte natural și verosimil, iar aici e și meritul regizorilor, care au știut să modeleze și să remodeleze actorii, oferind la final niște partituri super bine făcute pe acest palier actoricesc.
NOTĂ
Pe partea de preferințe, e lesne de înțeles că e foarte importantă ordinea în care sunt văzute aceste filme.
În cazul de față, mi-a plăcut mult mai mult Cazul Samca. Aici, Clasat și-a mai pierdut din farmec, dar nu-i o critică negativă, ci e un fapt natural și normal, pentru că la nivel de execuție, Clasat stă foarte bine în picioare.
Clasat se dovedește a fi un film extrem de actual, care reușește să transforme o investigație aparent punctuală într-o reflecție mult mai amplă asupra lumii tehnologice în care trăim.
Prin structura sa de fals documentar și prin tonul său sobru, filmul reușește să creeze senzația unei realități tulburător de plauzibile, în care granița dintre progresul tehnologic și abuzul de putere devine tot mai greu de distins.
Povestea nu vorbește doar despre o moarte suspectă sau despre un caz corporatist, ci despre mecanismele invizibile care stau în spatele industriei tehnologice și despre costul uman al acestui progres accelerat.
