Acel Martie

Acel Martie este un film româno-spaniol adaptat după cartea omonimă scrisă de Olivia Odăianu, care este și co-scenarista filmului.

La scaunul regizoral, dar și la pixul de scenarist, este Iura Luncașu.

SINOPSIS

Anabel Albu (Mădălina Bellariu Ion), o agentă a serviciilor de informații românești, îl urmărește pe Vlad Bratu (Eduard Trică), un cercetător implicat într-un proiect științific de importanță pentru România.

Capul răutăților este Ivan Belov (Costas Mandylor), un rus tiranic care încearcă să dejoace planurile acestei misiuni, întinzând acest câmp de luptă până pe coasta Spaniei. Aici, pe tărâmurile iberice, Anabel este ajutată de Ruana (Esther Acebo).

Ceea ce începe ca o operațiune simplă se transformă într-o confruntare plină de interese politice, jocuri de putere și servicii secrete rivale.

EXECUȚIE

Pentru cinema-ul românesc, aș zice că este o oarecare premieră, în special că vorbim despre un spy-thriller de o asemenea anvergură.

Însă ceea ce putea fi un film reușit, adaptat după o carte mișto, din mare păcate s-a transformat într-un produs total incoerent și lipsit de tot ce înseamnă prin definiție — THRILLER.

Avem material sursă mișto, avem distribuție atractivă, hai să zicem că și readaptarea actuală a premisei e interesantă. Însă marea problemă a filmului este Iura Luncașu.

Dar până să ajung la această problemă care trage filmul în jos, mai sunt câteva minusuri de subliniat.

În primul rând, lipsa diacriticelor în textul filmului. Nu înțeleg această decizie, care ține mai mult de semi-analfabetism, să-mi fie cu iertare.

Nu e nicio alegere cool, modernă sau pentru a vinde pe plan extern, e doar o mare lipsă de respect față de limba română.

Așa cum toată lumea scrie și pronunță aceste substantive proprii în forma lor de origine (Stellan Skarsgård, București, Málaga, Olivia Odăianu, Iura Luncașu etc.), așa și aici, din simplu respect, se putea realiza acest lucru cu cel mai banal efort.

În al doilea rând, sunt foarte mari probleme pe partea de subtitrări — multe momente în care subtitrarea este desincronizată cu partea audio sau pe ecran apar linii de dialog a căror replică nu este rostită.

De asemenea, se dă chix și pe partea de ADR, adică de sincronizare dintre mișcarea buzelor și vocea personajelor.

Iar aici n-am cum să nu aduc în discuție montajul deficitar, care, cu puțină șlefuire, ar fi putut masca defectele amintite adineauri.

Așa cum am spus și la început, fără îndoială și de departe, marea problemă a filmului o reprezintă Iura Luncașu, care, din păcate, a fost regizorul total nepotrivit PENTRU ACEASTĂ POVESTE.

Tocmai pentru că o bucată uriașă din film nu este thriller, ci telenovelă, mai ales că durata peliculei este de o oră și jumătate.

Din păcate, pare-se că domnul regizor nu a trecut peste perioada Acasă TV când făcea furori cu telenovelele pe care domnia sa le orchestra, pentru că atât structura scenaristică pe care acesta a abordat-o, cât și execuția regizorală sunt de telenovelă.

În loc să fiu cu sufletul la gură din cauza tensiunii sau de curiozitatea unei posibile răsturnări de situație, mai mult îmi era frică să nu apară Pepe de după colț și să înceapă să cânte: „Numai iubirea, doar iubirea / Îți dă speranță să trăiești!”

Personajele sunt scrise într-o manieră deloc credibilă:

De la o agentă SRI mă aștept la o atitudine sobră, dură, al cărei unic scop e să-și ducă misiunea la capăt și să elimine orice interferență din exterior, nu să se îndrăgostească la primul contact cu primul bărbat ieșit în cale.

Multe scene sunt lipsite de orice construcție, nu există tensiune, ba mai mult, ritmul este incoerent și dozat foarte prost.

Calcă pedala de accelerație fix atunci când ar trebui să stăm pe loc și să zăbovim bine asupra unei faze importante, și stă pe loc fix când nu ar trebui.

De exemplu, finalul care aduce marea dezvăluire — nu dau spoilere, dar ceea ce ar fi putut fi un moment foarte emoționant și bine construit pe parcurs.

Aici, în film, este pur și simplu trântit și livrat, de a fost mai mult un moment haios, nici vorbă de ceva emoționant.

Pe plan actoricesc, nu iese nimeni în evidență, iar aici tot problema regizorului este.

Din moment ce filmul nu este distribuit pe plan extern, nu înțeleg decizia ca acest film să fie vorbit în totalitate în engleză, tocmai pentru că decizia se resimte în jocul actorilor, care au fost afectați de acest lucru.

Sunt actori care combină mai multe accente de engleză; Costas Mandylor când o arde pe accent rusesc, când uită că are origini sovietice și vorbește o engleză perfectă.

Nu e vina lor că se întâmplă astfel de momente. Chiar și De Niro sau Daniel Day-Lewis au defecte și slăbiciuni, dar tocmai că e de datoria regizorului să ascundă defectele celor aflați pe platou și să scoată în evidență atuurile, pentru că el este dirijorul filmului.

Clar că mult prea frumoasa și superba Mădălina Bellariu este cea care cară filmul în spate, atât fizic, cât și emoțional, joacă bine, dar nu cât să convingă.

Departe de a vorbi despre o lipsă de talent din partea actorilor, mai ales la Mădălina Bellariu, care a împărțit platoul cu Jude Law. Dar mă repet, nu e vina actorului care livrează fals și mult prea teatral, iar la monitor se dă OK-ul.

Am rămas gură cască de apariția lui Gică Craioveanu.

Cu toată dragostea pentru el, mai ales că sunt suporter al Craiovei și-l iubesc pe Grande de la pământ la cer, dar are două replici amărâte și le livrează într-o veselie de parcă Știința ar fi câștigat eventul, mai ales că reprezintă o mare somitate în film, chiar și pentru scurt timp.

Cine e de vină? El sau regizorul, care putea să zică: „Gicuță, hai să mai tragem o dublă! Te rog, fii puțin mai sobru, mai serios!”?

Pare-se că domnul Luncașu a fost prezent la monitor precum a fost Gică Craioveanu prezent la Mondialul din ’94, adică deloc!

Ca părți pozitive, trebuie să menționez aspectul vizual al filmului, care se prezintă impecabil. Atât scenele din Cluj, cât mai ales cele din Spania arată senzațional.

Sunt numeroase cadre din Spania unde respirația îți este tăiată datorită frumuseții coastei iberice.

Tot ce ține de încadrare, compoziție și colorizare — jos pălăria! Impecabil pe acest departament.

De asemenea, pe plan sonor nu am avut ce să reproșez; pe partea de mixaj de sunet s-a realizat o treabă excelentă. Închizi ochii și înțelegi perfect dialogul fără să te uiți la subtitrări.

Și aș mai adăuga, într-un final, și câteva scene de acțiune care mai accelerează pulsul și adaugă adrenalină peliculei.

NOTĂ

Dacă materialul sursă ar fi fost respectat, nu s-ar fi mers pe schema — „Lasă, știu eu mai bine!” — și s-ar fi vorbit română cu românul, spaniolă cu spaniolul și rusă cu rusul, nu că ar fi ieșit un film bun, CI UNUL BETON!

Din păcate, regia trage în jos acest film. Și hai să dau în contrapartidă niște filme românești comerciale din zona asta: Cazul Samca, Neidentificat sau Tata mută munții.

Și e mare păcat de direcția pe care a avut-o filmul, că e lesne de înțeles că a fost un film nu muncit, ci mega-ultra-giga muncit, dar degeaba e muncit dacă nu sunt și oamenii potriviți acolo unde trebuie să lovească cu adevărat.

Per total, e o realizare decentă și atât. Iar nota asta e acordată de faptul că știu că se putea mai mult și că, dacă s-ar fi avut mai mult respect și atenție față de unele aspecte, chiar ar fi ieșit o producție cu adevărat memorabilă.