#IMDB 228

Asta a fost a doua tentativă de a termina ” The Exorcist „, prima oara l-am terminat, dar vizionarea a fost foarte pe sărite,dacă se întreabă cineva motivul, păi răspunsul e foarte simplu și scurt – DE FRICĂ!  Însă de data asta am dat-o parte-n parte cu drăcușorul ăsta și l-am dovedit, cât de cât, dar o să dezvolt mai mult în recenzia de acum.

Apropo, ba chiar am dovedit Director’s Cut-ul, care durează două ore și 12 minute. 😎

Sinopsis

Filmul începe în Irak, unde preotul catolic Părintele Merrin (Max von Sydow) descoperă o statuie antică care pare să reprezinte un demon malefic, Pazuzu.

Între timp, în Washington, D.C., actrița de succes Chris MacNeil (Ellen Burstyn) își trăiește viața alături de fiica ei de 12 ani, Regan (Linda Blair). Viața lor lină este dată peste cap când Regan începe să prezinte comportamente ciudate și înfricoșătoare.

Pe măsură ce starea lui Regan se înrăutățește, Chris își caută ajutor medical și descoperă că fiica ei este posedată de un demon. În cele din urmă, în căutarea unei soluții spirituale, contactează pe Părintele Damien Karras (Jason Miller), un preot cu experiență în psihiatrie.

Karras este inițial sceptic, dar pe măsură ce investighează mai adânc cazul lui Regan, devine convins că aceasta este posedată. El cere permisiunea pentru un exorcism și Părintele Merrin este adus pentru a-l asista în ritual.

Exorcismul devine o luptă brutală între forțele răului și preoții încercând să salveze sufletul lui Regan.

Execuție

Filmul „The Exorcist” a fost inspirat de romanul omonim scris de William Peter Blatty, publicat în 1971. Romanul în sine a fost parțial bazat pe un caz real de exorcism raportat în anii 1940, care a avut loc în Washington, D.C.

Acest caz a implicat exorcizarea unui băiat de 14 ani, numit Roland Doe, de către preotul catolic Raymond J. Bishop. Experiența reală a lui Roland Doe a fost subiectul unor discuții și controverse, și a oferit o sursă de inspirație pentru Blatty.

Blatty, care a fost crescut într-o familie catolică și a studiat la Universitatea Georgetown din Washington, D.C., a fost fascinat de subiectul exorcismului și al posesiei demonice.

El a realizat cercetări ample înainte de a scrie romanul său și a discutat cu mai mulți preoți și oameni de știință în încercarea de a explora natura fenomenului exorcismului și efectele sale asupra credinței și psihicului uman.

The Exorcist Movies Ranked From Worst to Best

Pot spune că avem în față – CEL MAI BUN FILM HORROR DIN CÂTE-OR SĂ MAI EXISTE PE LUMEA ASTA. 

Și nu o zic doar de dragul că așa este considerat, filmul ăsta e unu’ legendar, și e pur și simplu malefic, nu știu ce a băgat regizorul William Friedkin ( odihnească-se-n pace) în acest film, dar ” The Exorcist ” emană o putere negativă incredibilă.

De ce să mănânc rahat… Au fost foarte multe momente în care m-am uitat în altă parte sau țineam ochii întredeschiși, filmul îți provoacă o stare de anxietate și de neliniște cum rar am crezut că poate să existe.

Tema centrală a filmului este lupta dintre bine și rău, prezentată în multiple forme. Exorcismul devine o alegorie a confruntării dintre forțele benevole și cele malefice, atât în lumea spirituală, cât și în cea umană. Personajele luptă nu doar pentru eliberarea lui Regan, ci și pentru suprimarea influențelor malefice din lume.

Blumhouse's The Exorcist Legacy Sequel Officially Wraps Filming

Personajul Părintelui Karras este un exemplu al dilemei dintre credință și îndoială. Cariera sa în psihiatrie îl confruntă cu aspectele mai rationale ale vieții, în timp ce posedarea lui Regan îl provoacă să se întrebe asupra existenței răului și a credinței într-un context supranatural. Lupta sa internă reflectă dificultatea de a reconcilia lumea religioasă cu cea rațională.

Deși vorbim de începutul anilor 70′, pot spune că avem de-a face cu cele mai bune machiaje din istorie. Machiajul lui Regan este unul dintre cele mai impresionante aspecte ale filmului.

Transformarea sa dintr-o fetiță inocentă într-o victimă a posesiei demonice este realizată prin intermediul detaliilor în machiaj. Aspectul contorsionat al feței, ochii înroșiți și aspectul deteriorat al pielii contribuie la un impact puternic și terifiant.

Nu mai vorbesc de machiajul pentru demonul Pazuzu – personajul horror care cred că mă va terifia toată viața, deși apare pentru câteva secunde, înfățisarea acestuia este pe atât de simplă și minimalistă, pe atât de sinistră.

The Exorcist: 10 creepy details from the scariest movie ever made | EW.com

Filmul este lipsit de clișee și jumpscare-uri fâsâite, aș putea spune că nu există mai deloc jumpscare-uri, dar ce contribuie la grotescul filmului sunt scenele absolut terifiante : de la machiajele pomenite mai devreme în recenzie, până la scenele în care Regan este posedată și aici includ scenele în care își rotește capul la 180 de grade, vomită, masturbarea cu crucifixul, scena în care merge ca un păianjen pe scări, și nu mai vorbesc de close shot-urile pe expresiile faciale ale acesteia.

La atmosfera lucubră contribuie și coloana sonoră – Tubular Bells   – care habar n-aveam că această piesă face parte din acest film, și nu mint absolut deloc când spun că m-au apucat toate golurile în stomac și toate transpirațiile la auzul piesei.

The Exorcist: Every Movie In The Franchise, Ranked

Evident, filmul nu este perfect, ba chiar fiind plin de cut-uri sau chiar salturi în timp foarte bruște, și asta bănuiesc din neputința în a aborda întreaga carte.

De actorie nu mai vorbesc, toată distribuția face o treabă excepțională, în special Linda Blair care a fost nominalizată la Oscar și câștigătoare a Globului de Aur, rolul carierei sale, care i-a adus și multe probleme, imaginea acesteia fiind mereu asociată cu monstruozitatea din acest film, Linda confruntându-se de-a lungul vieții în a se debarasa de acest rol și imagine.

Notă

În final, „The Exorcist” nu este doar o simplă poveste de groază, ci o odisee cinematografică profundă, care rămâne în conștiința noastră ca un portret al umanității în fața răului și ca o fereastră către un univers supranatural care ne provoacă să ne confruntăm cu propriile noastre temeri și cu forțele inexplicabile care ne înconjoară.

” The Exorcist ” este primul film horror care mi-a creat cele mai ciudate stări posibile, și nu mint când spun că mă trezeam cu mâna tremurândă sau cu dureri de stomac.

Așa că, nu-mi rămâne decât să-i acord nota supremă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=