Sense and Sensibility… Un nou remake – Ceva clasic specific Hollywood-ului.
Vă zic pe de acum, sunt începător în acest univers.
SINOPSIS
Acțiunea se desfășoară în Anglia de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și urmărește povestea surorilor Elinor Dashwood (Daisy Edgar-Jones) și Marianne Dashwood (Esmé Creed-Miles), două tinere cu personalități profund diferite. După moartea tatălui lor, familia se confruntă cu dificultăți financiare și este nevoită să renunțe la confortul de odinioară, mutându-se într-o locuință modestă din mediul rural.
În timp ce Elinor încearcă să înfrunte greutățile cu rațiune și stăpânire de sine, Marianne este o fire pasională și romantică, care își urmează sentimentele fără rețineri. Apariția unor pretendenți precum Edward Ferrars (George MacKay), John Willoughby (Frank Dillane) și colonelul Brandon (Herbert Nordrum) le complică viețile sentimentale, obligându-le să navigheze printre convențiile sociale, prejudecățile de clasă și interesele financiare ale epocii.
EXECUȚIE
Băi, nu am citit nici cartea și nici nu am văzut filmul omonim de Ang Lee, așa că acest film e deflorarea mea în materie de Jane Austen și al ei roman.
În primul rând, trebuie să discutăm despre ceea ce consider una dintre marile bile albe ale filmului: interpretările actoricești, în special cele oferite de Daisy Edgar-Jones și Esmé Creed-Miles!
Și recunosc din capul locului că am o mare afinitate pentru Daisy Edgar-Jones. Este una dintre actrițele mele preferate și una dintre puținele actrițe tinere înzestrate cu mega-talent.
O simplă privire, un zâmbet reținut sau o ezitare aproape insesizabilă sunt suficiente pentru a înțelege că în sufletul personajului se desfășoară un adevărat război.
În contrast, Esmé Creed-Miles construiește o Marianne Dashwood mult mai impulsivă, pasională și expansivă, o tânără pentru care dragostea trebuie trăită fără jumătăți de măsură.
Dacă Elinor își ține inima sub lacăt, Marianne parcă o scoate la plimbare prin tot satul, să vadă absolut toată lumea ce se întâmplă în interiorul ei.
În al doilea rând, filmul arată absolut superb!
Și nu mă refer doar la faptul că avem costume elegante, conace impunătoare, câmpii întinse și toate celelalte ingrediente vizuale specifice dramelor de epocă.
Vorbesc despre o construcție estetică extraordinar de atentă, în care imaginea, compoziția cadrelor, paleta cromatică, decorurile și costumele funcționează într-o armonie aproape picturală.
Avem întinderi verzi, dealuri, păduri, ceruri schimbătoare și o lumină naturală care conferă întregii povești o frumusețe melancolică, aproape nostalgică. Iar punctul forte al acestui departament – iar acesta e obiceiul meu la fiecare film care este executat altfel, să acord încă un punct în plus – este filmat pe peliculă.
Ce să mai, din punctul de vedere al imaginii și al construcției vizuale, Sense and Sensibility este o adevărată încântare!
Dar dincolo de toate aceste realizări tehnice și actoricești, trebuie discutată și componenta tematică, fiindcă aici filmul are câteva lucruri extrem de interesante de spus.
În primul rând, avem conflictul dintre rațiune și sensibilitate, două moduri diferite de a percepe dragostea și de a lua decizii. LOGIC, AȘA E ȘI TITLUL!
Elinor reprezintă cumpătarea, autocontrolul și capacitatea de a analiza consecințele propriilor alegeri.
Marianne reprezintă pasiunea, spontaneitatea și convingerea că sentimentele autentice nu ar trebui niciodată reprimate.
Care dintre cele două abordări este cea corectă?
Să îți asculți permanent inima, chiar și atunci când aceasta te conduce către suferință? Sau să îți controlezi sentimentele atât de mult încât să riști să ratezi tocmai lucrurile care ar putea să îți aducă fericirea?
Pentru că, indiferent de epocă, oamenii continuă să fie prinși între ceea ce simt și ceea ce consideră că ar trebui să facă.
Mai mult, filmul explorează și o idee care mi se pare de o sensibilitate extraordinară: uneori, cea mai mare dovadă de iubire nu este să păstrezi un om în inima ta cu orice preț, ci să găsești puterea de a-l scoate de acolo.
Să înțelegi că nu orice sentiment trebuie transformat într-o relație, că nu orice atracție poate deveni o poveste de dragoste sănătoasă și că uneori renunțarea poate reprezenta un act de maturitate, nu o înfrângere.
Și atenție, nu spun că iubirea trebuie abandonată la primul obstacol!
Dar există situații în care insistența de a păstra o relație ajunge să îți provoace mai multă suferință decât despărțirea însăși.
De asemenea, filmul, invariabil, abordează și capitolul – Dragostea ca necesitate economică – Ce alegi între iubire și siguranță?
O căsnicie lipsită de iubire, dar care îți oferă confort financiar, sau o viață modestă alături de un om pe care îl iubești sincer? Și, mai ales, cât de liberă este această alegere atunci când una dintre variante poate însemna pierderea siguranței tale materiale?
Pentru că este foarte ușor să glorificăm dragostea pură atunci când avem un acoperiș deasupra capului, o masă caldă și suficiente resurse pentru a ne întreține.
Dar ce se întâmplă atunci când supraviețuirea însăși depinde de persoana cu care alegi să îți petreci viața?
Dar astea sunt niște discuții tipice trecutului – În societatea britanică a începutului de secol XIX, posibilitățile femeilor de a dobândi independență financiară erau puternic limitate de normele sociale, de statutul familial și de regulile privind proprietatea.
Însă, din păcate, nu toate lucrurile funcționează la fel de convingător.
Și aici ajung la principala mea nemulțumire: ritmul narativ este destul de instabil!
Uneori, filmul pare că și-a băut cafeaua cu tot cu ibric și aleargă de la un eveniment important la altul, fără să ofere suficient timp dezvoltării personajelor sau relațiilor dintre ele.
Alteori, parcă intră într-o stare de contemplare atât de prelungită, încât anumite secvențe încep să devină ușor monotone.
NOTĂ
Sense and Sensibility este o adaptare cinematografică care mi s-a părut tare faină. Mă repet, a fost primul meu contact cu această poveste, cei care sunt versați în acest univers, cu siguranță nu vor fi la fel de încântați ca și mine, lucru pe care-l înțeleg perfect.
Un film foarte frumos, sensibil și elegant, care îți încântă privirea, îți încălzește sufletul și îți amintește că unele dintre cele mai grele decizii ale vieții nu se iau nici exclusiv cu mintea, nici exclusiv cu inima.
E perfect? În niciun caz, dar pentru mine au fost 2 ore petrecute eficient și plăcut. Chiar îmi era dor de un astfel de film romantic.
