Continuăm magia de la Hogwarts cu Harry Potter and the Chamber of Secrets.
Așa cum am spus la finele primei părți, din moment ce am pornit în această călătorie, nu am de ales – LA DRUM!
SINOPSIS
Harry (Daniel Radcliffe) este în al doilea său an la Hogwarts, unde lucruri misterioase încep să se întâmple după redeschiderea legendarei Camere a Secretelor.
Mai mulți elevi sunt găsiți împietriți, iar o amenințare pare să bântuie școala. Alături de Ron (Rupert Grint) și Hermione (Emma Watson), Harry încearcă să descopere cine a deschis Camera și ce se ascunde în spatele atacurilor, ajungând să confrunte unul dintre cele mai întunecate secrete ale Hogwarts-ului.
EXECUȚIE
Dacă prima parte m-a surprins cu durata sa de 2 ore și jumătate, ei bine, această continuare m-a lovit fix în centură – 3 ore!
Totuși, o durată de genul vezi la o dramă epică, nu la un film fantasy pentru familie. M-a deranjat acest lucru? Nu aș spune, ritmul este alert ca de obicei, iar acțiunile fie ele comice, dramatice sau cele ce țin de aventură reușesc să te țină în priză.
Însă n-am cum să nu recunosc că am avut destule momente în care verificam cât mai durează filmul. Sunt de părere că unele segmente puteau fi mai scurtate.
De asemenea, în prima parte a filmului începuse ușor să mă enerveze marea recapitulare și același tertip din primul film: „Doamne sfinte, dar ești Harry Potter? Ești acel Harry Potter? Doamne, nu-mi vine să cred că te întâlnesc, Harry Potter! Harry Potter, putem face o poză?”
Începusem să strig la TV: „Da, șefilor! E Harry Potter! Dar cine e? Mesia?!?”
Și cam aici mă cam opresc cu părțile (oarecum) negative. În rest, această parte secundă se menține pe o linie corectă, cinstită și foarte mișto!
Chris Columbus păstrează aproape intact farmecul primului film, dar schimbă puțin registrul. Avem în continuare senzația aceea de basm cinematografic, cu castele, coridoare interminabile, creaturi fantastice, vrăji și obiecte magice, însă peste toate acestea se așază o atmosferă de mister.
Iar schimbarea de ton se simte din plin. Odată cu maturizarea personajelor, atmosfera începe ușor să devină din ce în ce mai sumbră, matură și serioasă.
Dacă primul film era în primul rând o aventură magică printr-o lume complet nouă, aici magia începe să capete și o latură întunecată. Hogwarts nu mai este doar locul spectaculos în care Harry descoperă vrăjitoria, ci devine un spațiu în care există prejudecăți, frică, secrete și pericole reale.
În plus, nu ai cum să nu remarci tematica legată de rasism, discriminare și egalitatea de șanse. Ideea de „sânge pur” și disprețul față de vrăjitorii considerați inferiori introduc în poveste niște concepte surprinzător de serioase pentru un film care, în esență, este încă unul adresat copiilor.
Filmul îți arată că până și într-o lume fantastică, în care există magie și creaturi imposibile, oamenii tot găsesc motive să se împartă în „noi” și „ceilalți”.
De precizat și introducerea unor elemente horror, adică scenele cu cei mici pietrificați, anumite creaturi care arătau destul de scârbos și unele scene care amintesc de cele mai macabre thrillere nu prea fac parte dintr-un film destinat prichindeilor.
Recunosc că la câteva scene am înghițit și eu în sec, sunt foarte curios de reacția celor mici când au dat nas în nas cu „horror-ul” din această parte.
Relația dintre Harry, Ron și Hermione rămâne, bineînțeles, centrul emoțional al poveștii. Harry este impulsiv și curajos, Ron este comic și loial, iar Hermione este cerebrală și organizată – Personalități diferite, dar atât de apropiate uman și sufletește, iar diferențele lor de temperament fiind și motoarele comice.
Nu în ultimul rând, trebuie menționate pe scurt și noile personaje introduse:
Pocitania amuzantă – Dobby, care e într-o jelanie continuă și tot ce face este să se dea cu capul de toți pereții LA PROPRIU și noul profesor al școlii – Lockhart (Kenneth Branagh), o combinație între Dorian Popa și Johnny Bravo la care testul de la materia sa este format din întrebări precum: „Cât de albi sunt dinții mei?”
NOTĂ
Filmul păstrează farmecul originalului, dar începe să împingă universul într-o direcție mai întunecată, mai matură și mai complexă.
Avem în continuare magia, umorul, creaturile fantastice și senzația aceea de basm gigantic, dar printre toate acestea încep să apară teme precum discriminarea, prejudecata, frica, identitatea și abuzul de putere, iar lumea lui Harry Potter începe să capete o greutate pe care primul film doar o sugera.
Nu am zis nimic despre conflictul epocal care se anunță, adică cel cu Voldemort, ne sunt aruncate niște firimituri mai mici sau mai mari, dar momentan, nimic de vreo mare magnitudine.
