3 zile în septembrie, regizat de Tudor Giurgiu.
Ce a fost scandalul Mița Biciclista vs Nea Mihai, dar și ce au fost masturbările agresive în grup legate de Tudor Giurgiu, Letterboxd, critică și „heteroii borâți”.
SINOPSIS
Premisa este foarte simplă și extrem de scurtă!
Bianca (Andreea Vasile) este o femeie care, în pragul nunții, descoperă că logodnicul ei o înșală. Petrecerea îi este sabotată de apariția intempestivă a amantei acestuia, iar șocul o determină să fugă de la propria nuntă.
Fără să privească în urmă, se urcă în prima mașină și pornește într-o odisee haotică prin Eforie Sud, o stațiune aproape pustie la final de septembrie.
EXECUȚIE
Așadar, primul proiect care se prezintă ca – Primul film one-shot din România.
Lucrurile stau în felul următor: 3 zile în septembrie poate fi văzut în două feluri: fie ca un film direct în sine, fie ca un proiect experimental.
Dacă îl privim în prima perspectivă, atunci lucrurile se plasează undeva pe linia de plutire, iar dacă o facem din a doua, ei bine, putem să închidem ochii la unele aspecte. Iar ca o medie împreună, rezultatul e decent și atât.
E de la sine înțeles că mini-seria Adolescence a ridicat steagul până pe Muntele Everest, aș fi nebun să compar acest proiect cu mini-seria de pe Netflix.
Dacă acolo au fost vreo 6 luni de repetiții pentru câteva ore de serial, aici au fost câteva zile, din spusele lui Tudor Giurgiu. Și asta e cea mai mare problemă a filmului. Se vede și se simte că e un film făcut pe repede înainte pe tertipul „Hai să încropim ceva interesant aici!”.
Să o luăm cu părțile pozitive:
În primul rând, cu mici excepții, execuția regizorală funcționează. Planul-secvență în continuu reușește un efect imersiv foarte bun, încât te ține captiv în lumea Biancăi, iar totul face ca ritmul să fie alert, totul curgând lin și clar.
Într-adevăr, e un moment în care camera mai are puțin și e scăpată din mâini, se învârte, se defocalizează – E o întreagă demență ce se petrece în acel segment scurt. Dar în mare parte, a funcționat toată această treabă cu one shot-ul.
În al doilea rând, actoria e foarte bună, toți sunt naturali, credibili, însă vârful de lance al distribuției este Andreea Vasile – O adevărată bombă cu ceas care are momente în care explodează când te aștepți mai puțin.
Andreea Vasile construiește o Biancă vulnerabilă, dar paradoxal de puternică în absurdul situației. Și așa cum am spus mai devreme, e o bestie, are momente în care zici că se poate transforma într-un Joker al nunților și e gata să sfâșie tot ce-i stă în cale.
Vedem o femeie distrusă, dărâmată, aflată la podea, dar care reușește și să se ridice și să ia atitudine.
De asemenea, distribuția secundară, din care fac parte Emilian Oprea, Adela Popescu, Emilia Popescu, Conrad Mericoffer și Mirela Zeța, aduce un plus de energie și culoare, dar în același timp, aceștia sunt cu totul eclipsați de forța Andreei Vasile.
Și nu în ultimul rând, primele 15 minute mi s-au părut brillante. Pelicula de față nu începe direct molcom, nu stă la taclale la povești mărunte, începe în forță, iar când amanta sosește, atunci începe nebunia.
Tot ce ține de la început până la plecarea efectivă a Biancăi de la nuntă mi s-a părut super bine realizat, mai ales pe partea de umor, unde am râs pe săturate.
Iar acum intrăm în zona unde terenul e mai slab și infertil.
Marea problemă a filmului o reprezintă scenariul și avalanșa de idei trântite în scriitură.
După ce Bianca își părăsește propria nuntă, dintr-o comedie neagră cu accente dramatice totul se transformă în ceva foarte experimental. Nu vă gândiți la chestii super complexe și filosofice, dar intră într-o zonă oarecum experimentală, dar și foarte puțin plauzibilă.
Fără să dau spoilere, dar e foarte puțin plauzibil ca o familie de nuntași să primească la propriul lor eveniment ultima străină de pe stradă.
Și-n plus, ideea unui drum de redescoperire și alinare este super interesantă, dar pe parcurs, însă, am simțit că nu aflu mai nimic despre Bianca și despre ce gânduri și sentimente o încearcă mai exact.
Mă așteptam ca toată aventura ei nocturnă să fie una plină de trăznăi și chestii memorabile. De fapt, cam asta a fost marea mea problemă cu restul filmului – Nu se întâmplă nimic memorabil.
NOTĂ
Intenția și curajul sunt de apreciat și sunt foarte interesante, iar din aceste puncte de vedere, Tudor Giurgiu merită apreciat și aplaudat.
Însă, pentru mine, din păcate, aceste lucruri nu au fost suficiente. Chiar mă oftic tare, deoarece începuse foarte bine și simțeam că o să mă „confrunt” cu un film foarte bun. Mă repet, de menționat prestația Andreei Vasile care-i o rachetă nucleară.
Și ca o mică paranteză legat de scandalul de la Gopo care a gravitat în jurul acestui film, așa cum am spus și-n alte articole, o bună bucată a internetului se află într-o continuă psihoză în a găsi inamici și tabere adverse.
Scurt și la obiect: Nici Tudor Giurgiu nu merită protejat – Totuși, e de prost gust ca un ditamai regizorul să se pună la mintea unui țânc care nu știe să-și expună într-un mod corect și cinstit o critică.
Și nu, argumentul că „Vai, domne! Oricum Tudor Giurgiu e un regizor mediocru!” – Nu este valabil! Dacă în locul lui Tudor Giurgiu se aflau de la Paul W.S. Anderson la Mungiu, Spielberg, Puiu, Nolan sau Paul Thomas Anderson, trebuiau la fel de taxați și trași de urechi.
La partea opusă, nici băiețașul ăla nu merită zid. Pentru început, să mai lucrăm la opinii obiective, argumentate și bazate pe criterii fondate. Și chiar și așa, recunosc, poate și eu am momente în care mai sar calul, dar îmi asum ce scriu și scot pe gură și nu am nevoie de protecția internetului.
