Noroc cu provocarea lunară pe care o port cu prietenul Nipemi, că altfel nu auzeam de Joy Ride.
Hai să vedem dacă luna asta a fost cu noroc.
SINOPSIS
Premisa e mega scurtă și simplă.
Joy Ride urmărește patru prietene – Audrey (Ashley Park), Lolo (Sherry Cola), Kat (Stephanie Hsu) și Deadeye (Sabrina Wu) – care pornesc într-o călătorie prin China, după ce Audrey decide să-și caute mama biologică și să afle mai multe despre originile sale.
Ceea ce trebuia să fie o simplă călătorie de redescoperire a rădăcinilor se transformă rapid într-o aventură complet haotică, presărată cu situații absurde, petreceri, conflicte și tot felul de probleme care le pun prietenia la încercare.
EXECUȚIE
Toată lumea se plânge de filmele românești unde limbajul licențios este livrat la maximum. Nu e de parcă în filmele americane nu se înjură, tocmai că marea „problemă” e că nu prea o așa diversitate în materie de înjurături.
Ei bine, doamna regizoare, Adele Lim, îl face pe alde Bromania sau Maticiuc să pară ultimii călugări de pe Muntele Athos, zic asta deoarece R-ul din ratingul acestui film nu că este îngroșat, ci e atât de mare încât mai are puțin și bubuie.
Este vulgar, obscen, exagerat și, pe alocuri, complet dus cu pluta, însă tocmai această lipsă de inhibiții reprezintă una dintre principalele sale arme.
Nu încearcă să fie o comedie fină sau subtilă, ci își asumă din start umorul gros, situațiile absurde și glumele care merg uneori până la limita bunului-simț.
Auzi și la mine, cică limita bunului simț… Ce mai tura-vura, filmul nu are perdea și nu cunoaște semnificația educației celor șapte ani de acasă. Este rasist, este misogin, misandru, scârbos, libidinos și tâmpit.
Însă mare atenție, toate aceste glume prăjite nu sunt aruncate în stil cavalcadă gratuită, în niciun caz, majoritatea dintre acestea sunt plasate bine, la locul și momentul potrivit, ba chiar unele dintre ele sunt și extrem de inteligente prin modul în care sunt învelite.
Însă toată această nebunie învelește niște subiecte destul de importante, care gravitează în jurul fiecăruia dintre noi.
Identitatea, apartenența, singurătatea, prietenia – toate sunt acolo, sub un strat gros de glume murdare și situații stânjenitoare. Și, culmea, funcționează. Poate pentru că, uneori, cele mai incomode întrebări sunt mai ușor de pus atunci când râzi de ele.
Filmul vorbește despre cum te simți atunci când nu știi exact unde îți e locul, despre cum îți cauți rădăcinile și despre ce înseamnă să fii prieten cu cineva într-un mod care nu e deloc simplu.
Protagonista e prinsă între două lumi – prea puțin asiatică pentru unii, prea puțin americană pentru alții. Călătoria ei nu îi oferă un răspuns clar, ci mai degrabă o confirmare că identitatea e un puzzle care nu se rezolvă niciodată complet.
Filmul sparge tiparele arătând personaje feminine asiatice care sunt departe de imaginea docilă sau exagerat de sexualizată pe care o vedem de obicei în filmele americane. Ele sunt dezordonate, greșesc și sunt profund umane.
Și poate cel mai important aspect, filmul vine și cu niște subtilități la adresa noastră, în special la nevoile sexuale despre care, uneori sau mai des, ne este greu și rușine să le discutăm.
Filmul îți spune clar și te ia de umăr într-un mod prietenesc că astfel de lucruri sunt sănătoase și cât se poate de naturale.
Pe lângă tot haosul umoristic, la final, filmul vine și cu o doză puternică de emoție, una pe care nu o anticipam niciodată.
Mi se pare interesant că filmul nu tratează identitatea ca pe ceva ce poate fi rezolvat pur și simplu prin găsirea originilor biologice.
Audrey descoperă că apartenența nu este neapărat determinată de sânge și că faptul că a fost adoptată nu îi anulează legătura cu familia care a crescut-o.
NOTĂ
Joy Ride este un film care știe foarte bine ce vrea să fie: o comedie de gașcă extrem de obraznică, cu accente de road movie și o poveste despre identitate ascunsă sub toate nebuniile de la suprafață.
Sunt perfect conștient că e un film care nu va fi pe gustul tuturor, lucru care e perfect normal, însă pentru mine a fost o surpriză extrem de plăcută, mai ales că e fix pe umorul pe care-l gust cel mai mult.
Așa că pentru ce a vrut să fie acest film – un 9 corect, cinstit și corespunzător.
