Anul și filmul românesc făcut de Mircea Bravo.
De data aceasta, al nostru Bravo se confruntă cu VECINA!
SINOPSIS
Filmul surprinde viața unui bloc obișnuit, unde rutina locatarilor se schimbă brusc odată cu apariția noii venite, Doina (Cristina Buburuz), o femeie de 55 de ani.
Aceasta se dovedește a fi extrem de zgomotoasă prin atitudinea sa, chiar dacă urmărește, paradoxal, liniștea absolută.
Obsedată de reguli și plângeri, ea începe să ceară mereu intervenții și ajustări, transformând conviețuirea într-un șir nesfârșit de conflicte.
În scurt timp, Andrei (Mircea Bravo) și vecinii lui, sătui de solicitările și reclamațiile ei, încep să reacționeze, iar situațiile tensionate alunecă spre zone comice și dramatice.
EXECUȚIE
Nu știu dacă s-a observat, dar după Mentorii și Țăndări, nu am mai mers la cinema pentru genul acesta de comedii. De asta nici acest blog nu s-a mai bucurat de lumina unor filme precum Buzz House 2 sau Situationship.
Însă, având în vedere că ultimele proiecte făcute de Mircea Bravo și compania mi-au plăcut, adică: Nuntă pe bani sau Moartea în vacanță, am zis să acord o șansă și noului lor proiect – Vecina.
Iar rezultatul a fost peste așteptări.
În primul rând, pe plan tehnic și regizoral, filmul excelează. Mă rog, acum nu vă așteptați la nivel de Premiile Gopo, dar pentru un produs comercial get-beget, chiar nu am ce să reproșez acestui palier.
Din fericire, nu a fost nevoie să cer niște subtitrări, pentru că sunetul a fost de-a dreptul excelent. Am avut și o coloană sonoră prezentă atunci când a fost cazul, pentru a accentua anumite momente interesante.
Aceleași laude și pentru regie: montajul foarte rapid, filmul fiind o adevărată cavalcadă de faze comice. Modul de filmare și de orchestrare al peliculei a avut un aer foarte hollywoodian, iar asta i se datorează co-regizorului Eugene Buică.
Chiar și pe plan scenaristic avem câteva puncte importante, cum ar fi critica socială, mai exact: bugetarii care freacă menta, polițiștii care sunt mai mult pe post de mobilier sau profesorii fomiști de meditații.
De asemenea, nu lipsesc și câteva săgeți către politică, fie către matematician, fie spre LEGENDARUL TUR II AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE.
Pe plan umoristic, filmul se situează foarte bine, iar aici avem câțiva stâlpi puternici care susțin acest etaj.
În primul rând, prestația epocală a Cristinei Buburuz în rolul Doinei.
Ea este dictatorul suprem al blocului – până și Vladimir Putin ar tremura în fața ei. Pur și simplu, din acel bloc construiește un adevărat lagăr.
Fie că gătești, fie că te ușurezi, fie că faci un ITP la punctul G al soției tale, ei bine, Doina se află fix în ceafa ta ca să-ți facă viața un iad.
Ea este catalizatorul fazelor comice, de la modul în care apelează la poliție din cauza celor mai imbecile cauze.
Iar aici mai intervin momentele în care locatarii inamici încearcă să-i facă de petrecanie.
Și dacă tot am amintit de locatari, tot la capitolul umor, îl avem pe Bogdan Bob Rădulescu, care joacă șeful unei șatre, iar modul în care acesta slobozește cuvintele e de-a dreptul savuros.
Însă piesa de rezistență este bunica de la Chinteni, care are o scenă unde m-am înecat de râs. Pur și simplu, îți e mai mare dragul când apare pe ecran.
Aici trebuie să vin și cu un punct minus: personajul ei merita mult mai multe minute pe ecran, nu doar câteva scene. Să fim serioși, ea e inima și sufletul filmului.
Dacă ar fi să punctez un punct cu adevărat slab al peliculei, acela ar fi chiar Mircea Bravo.
Se vede că nu le are cu actoria de asemenea anvergură, în sensul că nu poate să controleze un rol pentru atâta timp, nu poate să care un film de unul singur.
Ar fi interesant ca, pentru un proiect viitor, acesta să facă un pas în spate, să joace mai degrabă un rol secundar și să lase un actor meseriaș ca vârf principal de atac pe acest palier actoricesc.
A nu se înțelege greșit, îmi e foarte simpatic omul, fiind dintre puținii oameni mari de pe internet pe care îi apreciez și despre care îmi este imposibil să găsesc ceva rău.
Dar repet, tind să cred că poate rolul principal într-un FILM DE CINEMA este o pălărie cam mare pentru el.
NOTĂ
E departe de a fi un film perfect, dar cred că cel mai important aspect la o comedie este să râzi, iar Vecina a livrat cu mare succes.
O comedie care a servit un umor fin, plăcut și fără să cadă în extremele vulgarității. Nu că aș fi vreun pudic, nici vorbă de așa ceva, dar, indiferent de proiect, vulgaritatea dusă la exces cam dăunează și își pierde din haz la un moment dat.
Un film care m-a binedispus, mi-a oferit o seară la cinema perfectă și, astfel, alte cuvinte sunt de prisos… Așa că mă văd nevoit să-i acord o notă cinstită de 8, ca să nu mă ia doamna Doina în colimator.
