Badman sau Super-héros malgré lui este o comedie franceză produsă, regizată și co-scrisă de Philippe Lacheau.

SINOPSIS

Cédric (Philippe Lacheau), un actor aspirant fără prea mult noroc, primește în sfârșit un rol important: acela al unui supererou într-un film de acțiune. În costum, arată și se simte ca un adevărat erou.

Numai că, într-o noapte, după un accident de mașină, el se trezește amnezic și este convins de cei din jur că este chiar personajul pe care trebuia doar să-l joace.

Fără să-și mai amintească cine este cu adevărat, Cédric începe să „lupte” cu răufăcători, să înfrunte situații periculoase și să se comporte ca un salvator al orașului – totul într-un amestec de gafe, confuzii și situații hilare.

EXECUȚIE

Ce să vă zic? Pentru cei care mănâncă filme pe pâine și sunt destul de ancorați în zona de filme cu supereroi, ei bine, această comedie vă va fi pe plac.

Așa că o spun din start: Badman este o comedie EPOCALĂ, GENIALĂ, INCREDIBILĂ și cu aproape toate atributele fantastice aflate în DEX.

Pur și simplu, scenariul este o mitralieră de comedie, trage cu faze comice la foc automat fără încetare. Singurul mare impediment al peliculei este că glumele vor fi gustate mai ales de cei care au urmărit filmele respective.

Super-héros malgré lui : quand Philippe Lacheau parodie les héros Marvel  (Bande-annonce)

Filmul funcționează ca o critică jovială a suprasaturării pieței cu producții cu supereroi.

„Badman” nu e doar o trimitere directă la Batman, ci și un simbol al clișeelor hollywoodiene: costume sofisticate, replici bombastice, eroi chinuiți de traume personale.

În Super-héros malgré lui, toate aceste elemente sunt răsturnate în ridicol: eroul nu are puteri, ci doar o convingere falsă; luptele nu sunt spectaculoase, ci caraghioase; iar în spatele măștii nu se ascunde un geniu tragic, ci un actor confuz.

Și dacă tot v-am zis de miștocărelile aduse acestui gen de filme care a acaparat ultimii 20 de ani, fiți siguri că nu scapă nici Disney și Sony cu al său MCU, respectiv Spiderman, nici DC și nici măcar FOX cu X-Men.

Referințele din aceste zone sunt de-a dreptul mortale, preferatele mele fiind cele din segmentul X-Men, faze unde m-am crăcănat de râs.

Deși filmul este o parodie, transmite și un mesaj simplu: eroismul nu se măsoară prin costume sau puteri, ci prin acțiuni.

Cédric, chiar dacă nu este un erou real, prin naivitatea și curajul lui inconștient ajunge să facă bine. Aici se află și nota „umanistă” a filmului: și din greșeli, și din confuzii, poți face ceva bun.

Într-un fel, filmul ironizează ideea clasică de destin eroic și o înlocuiește cu ideea că oricine poate fi erou – chiar și din greșeală.

Dans "Super-héros malgré lui", un "Badman" français fait le bien, mais mal  - rts.ch - Cinéma

De asemenea, trebuie să laud și unele scene de acțiune destul de antrenante și bine coregrafiate, acestea fiind momentele de respiro dintre scenele comice.

Și știți ce este și mai interesant? Că are parte și de unele momente cu adevărat emoționante. Mă rog, să nu vă așteptați la jelanii apocaliptice, dar actul III oferă câteva clipe înduioșătoare.

Din punct de vedere actoricesc, toată distribuția livrează excepțional, dar vârful de lance este clar reprezentat de Philippe Lacheau, care face un dublu rol în cel mai pur și adevărat sens al cuvântului.

Pe de o parte, este Cédric, actorul ratat, plin de ghinioane și fără carieră stabilă, un om obișnuit, cu defecte, naivități și multă stângăcie.

Pe de altă parte, este Badman, supereroul fictiv din filmul pe care trebuia să-l interpreteze – simbolul curajului și al cutezanței.

NOTĂ

Nu am ce să vă spun mai mult pentru că aș intra în spoilere, plus că nu vreau să ajung să povestesc scene din film.

Ce pot să vă spun este că Badman este o comedie genială, menită să ofere o porție de râs sănătos și o oglindă ironică a industriei actuale saturate de supereroi.

O comedie prăjită, nebunească, dar care oferă o explozie de emoții. Așa că am decis să-i acord un 9 puternic.

Number 9 Generic gradient fill icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=