Godzilla sau original – Gojira, a fost filmul care a dat startul subgenului de kaiju, cel puțin în emisfera asiatică, că înainte de ăsta, a fost un kaiju și-n cea americană, dar o să ajungem și la ăla cât de curând.

Sinopsis

Filmul se concentrează pe un monstru preistoric gigant, numit Godzilla, care este trezit din adâncurile oceanului din cauza testelor cu bombe atomice ale armatei japoneze.

Creatura este trezită, iar aceasta începe să atace orașele japoneze, provocând panică și distrugere în calea sa.

În timp ce guvernul japonez încearcă să găsească modalități de a opri monstrul, o echipă de cercetători și militari caută soluții pentru a înfrunta amenințarea, și în cele din urmă, ei concep un plan pentru a folosi un dispozitiv super secret pentru a încerca să distrugă creatura și pentru a proteja orașul Tokyo de la distrugere totală.

Execuție

Sincer, WOW!

Ho, ho, să ne înțelegem puțin – Dacă ne raportăm la ziua de astăzi, clar, filmul este o căzătură penală super provocatoare de râsete, dar trebuie privită cu ochii unui om din anii 50′, atenție și mă repet – ANII 50!

Și pentru acea perioadă, să ai o tentativă și să o și pui în practică, aceea de-a face un film de asemenea magnitudine, mă repet – WOW și jos pălăria!

Înainte de a discuta despre atracția principală a filmului, adică, Dinozaurul Atomic, vreau să discutăm despre un aspect total inexistent în filmele noi, mai exact, poveștile umane și dramele acestora.

Este de-a dreptul impresionant cum un astfel de film reușește să abordeze traumele provocate de război și de consecințele utilizării armelor nucleare, sau în general despre posibile arme, evenimente sau consecințe care pot duce la un sfârșit al lumii.

Personajele sunt marcate de amintirile traumelor trecutului și de teama constantă a unei alte catastrofe, subliniind efectele durabile ale războiului asupra societății japoneze și necesitatea de a învăța din aceste tragedii pentru a preveni repetarea lor în viitor.

De asemenea, explorează conflictele etice legate de utilizarea tehnologiei și a puterii militare în lupta împotriva amenințărilor necunoscute, aici, personajele se confruntă cu dileme morale legate de utilizarea armelor de distrugere în masă împotriva lui Godzilla.

Godzilla este reprezentat ca un simbol al naturii revărsate, revoltate împotriva intervenției umane, și într-un mod subtil, filmul sugerează că această amenințare supranaturală este o reacție la abuzurile și la nesocotirea mediului înconjurător de către oameni.

Continui să vorbesc despre partea umană – Există un triunghi amoros convingător și un sacrificiu dramatic făcut, care adaugă enorm la impactul emoțional al filmului, atenție, nici vorbă de a jeli la așa ceva, dar, cât să te poată impresiona.

Regizorul Ishirō Honda chiar a pus mult suflet și dragoste în acest film, și se observă, mai ales că, în sfârșit văd un film cu titani m0nstruoși la care simt că-mi pasă de oameni – Să vezi oameni, femei care-și strâng la piept copiii, toți înspăimântați este cu adevărat terifiant.

În plus, Ishirō Honda a fost foarte inspirat în cooptarea compozitorului Akira Ifukube care a venit cu o partitură muzicală impresionantă, de asemenea, fiind și inventatorul celebrului vuiet al lui Godzilla.

Și că tot l-am pomenit pe șefu mare, nu-mi rămâne decât să mă înclin.

Regia lui Ishirō Honda este colosală, nu știu cum mama dracului a reușit să captureze atât de bine dimensiunule monstrului în raport cu mediul înconjurător, evident, se vede cu ochiul liber că avem parte de cineva în costum, ca să nu mai zic de faptul că, unele rachete se izbesc de un perete și cad în cel mai hilar mod cu putință, dar mă repet, suntem în anii 50.

Efectele speciale improvizate au fost o mare surpriză pentru mine, când m-am trezit cu Godzilla cum își încarcă artileria de foc, ba chiar și cea de gheață, pur și simplu, maxilarul a fost la podea.

Actul III este colosal din punct de vedere distructiv, acolo avem parte de vreo 20 de minute spre jumătate de oră de un show apocaliptic din partea șopârlei gigant, și din nou, pentru anii 50, să te folosești atât de bine de miniaturi, de niște unghiuri ale camerei încât să maschezi falsul, încât să produci un spectacol bombastic – Chapeau!

Notă

Asta a fost așa de încălzire pentru următoarele producții ce urmează să vină – Godzilla x Kong și Godzilla -1, și chiar eram extrem de curios despre prima apariție a zeului Godzilla.

Despre actorie nu prea am avut ce să comentez, fiind una specifică acelei perioade, foarte falsă și exagerată, doar Takashi Shimura ce mai mișcă pe acolo, și ce-i drept mișcă bine, mai ales că vorbim despre unu dintre actorii de elită din distribuțiile legendarului Akira Kurosawa.

Puțin probabil să vedem astfel de povești și din partea americanilor, dar, niciodată să nu spui niciodată, momentan, o să mă axez pe poveștile spuse de către adevărații părinții ai acestui monstru.

Hai că m-am lungit prea mult pentru un astfel de film, și nu-mi pare rău, poate spre mirarea tuturor filmul primește calificativul de argint, încă păstrez aurul pentru Godzilla -1.