După 9 ani de zile, cei de la Disney au decis să dezgroape mortul și să vină cu o continuare la o animație de mega succes — Zootopia.
Hai să vedem cum stă treaba cu acest sequel.
SINOPSIS
Au trecut câțiva ani de când Judy Hopps (Ginnifer Goodwin) a devenit primul iepure poliţist din Zootopia, iar acum lucrează cot la cot cu Nick Wilde (Jason Bateman), fostul escroc transformat în detectiv.
Deși formează o echipă celebră în tot orașul, rutina cazurilor și diferențele de temperament încep să le afecteze colaborarea, iar superiorul lor, Chief Bogo (Idris Elba), îi obligă să participe la un program special destinat „reparării parteneriatelor tensionate”.
Exact în acest moment fragil apare o ameninţare misterioasă: o nouă specie de prădător — o reptilă, un șarpe numit Gary (Ke Huy Quan).
EXECUȚIE
Zootopia este produsul Disney perfect, rețeta impecabilă pentru a satisface atât publicul de copii, cât și pe cel adult.
Nu am văzut prima parte la timpul ei, așa că mi-am făcut temele din timp pentru acest sequel.
Ideea de la care pleacă acest univers este excelentă — un thriller angrenat într-o animație, iar modul în care animăluțele sunt portretizate este deliciul acestei povești.
Revenind la sequel-ul de față, Zootopia 2 mi se pare cu o treaptă mai sus față de prima parte.
Chimia dintre cele două personaje rămâne magnetul emoțional al poveștii. Dialogurile lor tăioase, umorul spontan, completarea reciprocă în situații de criză și modul în care se sprijină unul pe altul când totul pare pierdut dau filmului autenticitate.
Nu acțiunea spectaculoasă ține filmul laolaltă, ci legătura lor, care, deși imperfectă, devine model de parteneriat matur.
Tema discriminării revine, dar nu identic ca în primul film. De data aceasta, filmul explorează frica față de necunoscut (în special față de reptile) și modul în care prejudecățile pot reapărea chiar și într-un oraș care se consideră „civilizat”.
Această alegorie vorbește implicit despre dinamica societății contemporane: toleranța nu este un câștig definitiv, ci o luptă continuă.
Acuma, nu o să fiu ipocrit și o să spun că atunci când o să văd un șarpe, primul instinct va fi să mă aplec spre el și să-l mângâi. Nici chiar așa! Și ca o destăinuire — șerpii reprezintă cea mai mare fobie a mea.
Pe această fundație afectivă, filmul așază o poveste dinamică, construită pe un ritm alert și o acțiune tensionată încă din primele minute.
Secvențele de urmăriri, investigațiile, pericolele stradale și confruntările inteligente nu lasă timp mort, iar scenariul alternează ingenios substratul metaforic cu momente comice.
Apropo de acțiune și de thriller, trebuie să aplaud scenariul, deoarece a venit cu niște răsturnări de situație pe care nu le anticipam nici bătut.
Umorul funcționează excelent, fie prin momentele în care cei doi protagoniști se iau peste picior, fie prin gaguri sau prin unele referințe din alte opere cinematografice.
ATENȚIE! MARE ATENȚIE LA ACELE REFERINȚE!
Vă tot ziceam de portretizarea oamenilor prin animalele prezente în acest univers. În continuare, fără îndoială, LENEȘUL REPREZINTĂ MAGNUM OPUS-UL COMIC.
Din punct de vedere vizual, animația se situează impecabil — se vede un salt față de partea anterioară, era evident. Texturile sunt mult mai bine construite, avem parte de reflexii, umbre, iluminări mult mai bine detaliate, iar paleta de culori e una explozivă.
Avem și două momente muzicale destul de scurte, dar care funcționează foarte bine, iar de acestea se ocupă nimeni alta decât legendara Shakira (cea care-i dă vocea superbei Gazelle).
NOTĂ
O animație care nu te lasă să respiri datorită ritmului alert, care-ți oferă câteva învățături, te face să râzi și, surprinzător, față de prima parte, vine și cu momente cu adevărat emoționante.
Bravo, Disney! Aparent, când stai și te gândești fără grabă, poți să aduci și unele continuări excelente, ba chiar care depășesc prima parte.
Așa cum am spus și-n începutul recenziei, Zootopia reprezintă produsul perfect pentru întreaga familie. Nu e vreo revoluție cinematografică, nu e vreo mare poveste filosofică, dar reprezintă esența a ceea ce ar trebui să reprezinte Disney.
Filmul își păstrează și linia socială caracteristică seriei — aici accentul cade pe frica de necunoscut și pe prejudecățile care pot reapărea sub forme noi.
Apariția unei specii considerate „periculoase” pune la încercare toleranța comunității, iar tensiunea devine oglinda multor realități contemporane.
În felul acesta, povestea, oricât de fantastică, devine și o mică lecție despre empatie, cooperare și responsabilitatea morală de a nu lăsa frica să decidă soarta celorlalți.
