O animație coreeană produsă de Netflix, mai necunoscută – fapt cauzat de incompetența lor, deoarece promovează în față cele mai mari ciurucuri.
Așadar, fără alte comentarii: Lost in Starlight.
SINOPSIS
Într-un Seul futurist, tânăra astronaută Nan-young (voce: Kim Tae-ri) visează să ajungă pe Marte, acolo unde mama ei a dispărut în urmă cu mulți ani, într-o misiune spațială.
În timp ce își pregătește revenirea în programul spațial, ea îl cunoaște pe Jay (voce: Hong Kyung), un inginer audio retras, pasionat de sunete analogice și de trecutul pierdut.
Pe măsură ce între ei se formează o legătură profundă, Nan-young este pusă în fața alegerii dintre iubirea prezentă și dorința de a-și înfrunta trecutul.
EXECUȚIE
Din start, o să remarcați niște influențe din alte pelicule celebre, iar dacă sunteți fani Interstellar sau ai anime-ului Your Name, ei bine, această animație coreeană este produsul perfect.
Eeh, ăsta îl numesc eu un film de dragoste pe gustul meu, cu personaje adorabile, cu lipici la public, așa cum trebuie să fie o dramă romantică ce-ți înmoaie inima.
Lost in Starlight discută despre iubirea care transcede timpul și spațiul, iar aici mă refer la iubirea în toate formele ei, fie că vorbim despre cea dintre părinte și copil, fie cea erotică, dintre un bărbat și o femeie.
Așezat undeva la granița dintre romantism melancolic și sci-fi simbolic, filmul împletește două traiectorii paralele: călătoria spre Marte a protagonistei și călătoria interioară spre regăsirea sinelui.
Vocea lui Kim Tae-ri dă viață unui personaj care pare îndârjit, disciplinat, dar în esență profund afectat de dispariția mamei. Filmul nu o prezintă ca o eroină clasică, ci ca pe o tânără care se agață de idealul spațial nu din ambiție, ci din nevoia de închidere emoțională.
Marte nu mai reprezintă idealul spre cunoaștere, locația unde omul își dorește să pășească pentru a duce poate o nouă viață, aici, devine simbolul absenței materne, al tăcerii și al promisiunii neduse la capăt.
Jay, interpretat vocal de Hong Kyung, este un inginer audio retras, aproape fobic social, care trăiește în lumea sunetelor analogice. Trecutul său artistic e marcat de eșec, iar întâlnirea cu Nan-young îl forțează să deschidă din nou ușa către vulnerabilitate.
Din punct de vedere vizual, animația este pură poezie, aceasta oferind niște cadre care efectiv îți taie răsuflarea. Am rămas de-a dreptul șocat când am văzut atenția la detalii, care a fost dusă la un nivel extrem, iar aici mă refer la fiecare particulă de lumină, umbră, reflecție.
Unul dintre cele mai poetice aspecte vizuale este folosirea obiectelor analogice – benzi magnetice, pick-up-uri, butoane de radio. Într-un viitor digitalizat, aceste elemente vechi sunt purtători de amintire și emoție.
Așa cum am spus mai devreme, avem parte de iubire în toate formele ei:
Pentru Nan-young, dragostea față de mama ei dispărută e forța motrice a întregului film. Nu este o iubire activă, ci una construită pe absență și reverie. Nan-young nu vrea doar să fie astronaut ca mama ei – ci speră, într-un mod adânc emoțional, să o regăsească simbolic.
Relația dintre Nan-young și Jay nu e clasică, nu explodează în pasiune, dar este una dintre cele mai tandre și autentice forme de dragoste din cinema-ul recent.
Ei nu se „salvează” unul pe celălalt, dar devin oglindă și refugiu în același timp. Dragostea lor e construită pe răbdare, pe gesturi mărunte, pe cadouri modeste dar cu mare semnificație.
Astfel, amândoi sunt marcați de iubiri pierdute: Nan-young – de mama ei, Jay – de sinele artistic pe care l-a abandonat.
Relația lor este și o formă de vindecare reciprocă prin altul. Ei nu se întorc la ce au fost, dar creează o formă nouă de iubire, mult mai calmă și mult mai matură.
Avem parte și de puțină adrenalină, însă asta se desfășoară în actul III, unde totul se transformă într-un rollercoaster emoțional, unde ultimele 15 minute le-am trăit cu șervețelele lângă mine.
Am plâns la animații (Grave of the Fireflies, Coco, Up sau chiar și Your Name), dar asta cred că intră în top 3 jelanii trase vreodată la o animație. Iar asta se datorează și unei piese fabuloase, o operă muzicală care ar fi în stare să sece și Oceanul Pacific.
Deși la prima vedere putem discuta despre o animație, n-aș spune că este un produs ideal pentru cei mici, având în vedere substraturile filosofice ale poveștii.
NOTĂ
Asta se întâmplă când te chinui să te plimbi prin neumblatele colțuri ale Netflix-ului – găsești astfel de filme excepționale.
Vorbim despre o poveste de dragoste spusă nu prin artificii, ci prin adevăruri simple despre pierdere, dor și iubire care nu mai are unde să se ducă.
Lost in Starlight nu propune iubirea ca relație liniară între două persoane în timp real, ci ca dimensiune emoțională care se extinde dincolo de timp, spațiu și trup.
Fie că este iubirea unei fiice pentru o mamă pierdută, fie cea a unui băiat pentru o fată care pleacă spre altă planetă, filmul sugerează că iubirea adevărată nu cere prezență, ci rămânere în inimă.
